De la ce vârstă suntem altruişti?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În secolul XVII, John Locke spunea că ne naştem tabula rasa, iar de atunci s-a presupus că bebeluşii se nasc fără cunoştinţe, tot conţinutul mental fiind acumulat prin experienţă şi percepţie. Unul dintre aceste concepte, acumulate via experienţă, se crede a fi altruismul.

Altruismul a fost definit în multe feluri - ca un comportament bazat pe empatie, ca un paradox evoluţionist al autosacrificiului şi cooperării, cu beneficii secundare, sau ca un schimb reciproc avantajos. Pentru biologi, un organism se comportă altruist dacă propriul comportament îşi reduce fitness-ul în favoarea fitness-ului altui organism.

Cercetătorii au demonstrat că altruismul este o trăsătură care se moşteneşte.

Adiţional, dacă agresivitatea, depresia şi gelozia sunt trăsături care pot fi acceptate ca fiind necesare speciei umane pentru supravieţuire, la fel ar putea fi explicat şi altruismul, care este, în cele din urmă, nu numai un comportament socializat învăţat, dar şi o trăsătura genetică.

Comportamentul altruist este obişnuit în regatul animal, în particular la speciile cu structuri sociale complexe. Spre exemplu, liliecii vampiri regurgiteaza sânge şi îl donează altor membri ai grupului, care nu au reuşit să se hrănească peste noapte, asigurându-se că nimeni nu rămâne flămând.

Din punct de vedere darwinist, existenţa altruismului în natură este, la prima vedere, ceva uimitor. Selecţia naturală ne face să credem că animalele se comportă într-o manieră în care îşi cresc propriile şanse de supravieţuire şi reproducere, nu pe ale altora. Dar prin comportamentul altruist, un animal îşi reduce propriul fitness, aşadar ar putea fi un dezavantaj selectiv faţă de unul care se comportă egoist.

În anii 60, Robert Trivers şi William Hamilton au arătat că dacă un comportament cooperant şi altruist a dus la supravieţuirea rudelor care purtau aceleaşi gene, atunci cooperarea şi altruismul pot fi, într-adevăr, transmise genetic, din generaţie în generaţie.  Din moment ce rudele poartă aceleaşi gene, atunci şi ele s-ar purta altruist şi ar ajuta rudele (kin) să supravieţuiască.

Alţi cercetători au subliniat că dorinţa ultimă de a face sau dori binele celorlalţi poate izvorî din altă direcţie decât selecţia familială (kin selection) sau altruism reciproc. Astfel, altruismul a putut fi definit o creaţie a unui răspuns emoţional (empatie), la starea de supărare, disperare sau necaz a altei fiinţe.

În mentalitatea populară, altruismul este sinonim cu simpatia, compasiunea, tandreţea, empatia şi reuşeşte să scape de îngustimea definiţiei biologice, unde el nu este decât un comportament instinctiv, ce acţionează în detrimentul imediat al individului, dar favorizează supravieţuirea şi împrăştierea genelor acestuia.

Dar unii experţi se îndoiesc că există altruism pur şi trebuie să ne educăm pentru a deveni altruişti, pentru că ne naştem, în mod natural, egoişti. Chiar dacă este înnăscut sau dobândit, oamenii tind, în general, să aprecieze altruismul.

Dar care este vârsta la care oamenii încep să fie altruişti? Unii autori (Schmidt, Sommerville, 2011) susţin că vârsta la care oamenii încep să arate semne de altruism este în jur de 15 luni. Studiul lor a evidenţiat faptul că bebeluşii de 15 luni, care au perceput diferenţa dintre o distribuţie de mâncare egală şi una inegală (au avut un simţ al echităţii mai dezvoltat), au fost şi mai dispuşi să împartă jucăria lor preferată, cu altcineva. Senzaţia pe care o simţim ulterior, ca adulţi, atunci când ne dăm seama de inegalităţile dintre noi („Nu e drept să se întâmple una ca asta!; Nu e cinstit ca ăla să aibă mai mulţi bani!; Nu e just ca un copil de 2 ani să aibă cancer”) izvorăşte din ceva mai profund decât ne dăm noi seama, dintr-un simţ al dreptăţii, corectitudinii şi egalităţii înnăscut.

Studiile anterioare au mai arătat că antepreşcolarii în vârsta de 2 ani îi pot ajuta pe ceilalţi- acest gest fiind considerat o măsură a altruismului- şi că în jurul varstei de 6, 7 ani deja dispun de un simţ foarte dezvoltat al echităţii. Bănuiala a fost însă că noi suntem predispuşi, de la vârste foarte fragede (în acest caz 15 luni), să îi ajutăm pe ceilalţi să îşi atingă scopurile, să împărţim propriile resurse cu ei şi să împărţim informaţii, mai pe scurt să cooperăm şi să fim altruişti.

Paul Bloom (2013) a venit cu o ipoteză şi mai îndrăzneaţă şi anume bebeluşii cu vârste şi mai mici, de 3 luni, deja au preferinţe pentru subiecţii care par mai altruişti, favorizând  în proporţie de 80% persoanele care sunt mai dispuse să ajute alte persoane, decât pe cele care sunt egoiste.

Acest comportament prosocial precum şi preferinţa copiilor de la vârste atât de mici pentru persoane altruiste ne spun că evaluările morale au conexiuni încă din copilăria timpurie, altruismul fiind mai degrabă un coportament înnăscut, ci nu învăţat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite