Vâscul, remediu eficient anticancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atenţie, dacă nu este administrat conform recomandărilor medicilor, vâscul poate deveni toxic şi poate da reacţii alergice!
Atenţie, dacă nu este administrat conform recomandărilor medicilor, vâscul poate deveni toxic şi poate da reacţii alergice!

Această plantă-parazit nu foloseşte doar ca decor de Crăciun, ci este şi un remediu eficient pentru afecţiunile cardiovasculare, precum şi pentru cancer.

Recent, actriţa americană Susanne Somers a mărturisit, în cadrul emisiunii „The Dr. Oz Show" că unul dintre tratamentele care au ajutat-o în lupta cu cancerul de sân este extractul de vâsc. De altfel, vâscul este utilizat ca tratament adjuvant într-o varietate de afecţiuni încă din Antichitate şi ca agent terapeutic în afecţiunile neoplazice (cancer) din 1920. Deşi medicamentele pe bază de vâsc nu au fost aprobate de Autoritatea americană pentru reglementarea Alimentelor şi Medicamentelor (FDA), aceste remedii sunt subiectul unei multitudini de cercetări şi sunt prescrise în mod uzual de fitoterapeuţii europeni.

Citeşte şi:
5 plante cu efect anticancerigen

Britanicii încurajează cultivarea vâscului

Injecţii subcutanate cu extract de plantă

În cazul unei afecţiuni canceroase, este foarte importantă colaborarea dintre medicul oncolog şi fitoterapeut. „În paralel cu medicaţia alopată, trebuie instituit şi un tratament cu plante care să potenţeze efectul antitumoral al medicamentelor, să susţină funcţiile vitale ale organismului şi să reducă din gravitatea efectelor adverse ale tratamentului alopat. Unul dintre remediile cele mai recomandate este vâscul, care se administrează sub formă de ceai, de pulbere sau de injecţii subcutanate cu extract de vâsc", recomandă medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie, de la Clinica Med-As.

Adjuvant în bolile de inimă

Medicii fitoterapeuţi recomandă tratamentele cu vâsc şi în caz de afecţiuni cardiovasculare. „Vâscul este deosebit de benefic pentru reglarea tensiunii arteriale, deci este indicat şi în caz de hipotensiune, şi de hipertensiune. Are proprietăţi vasodilatatoare la nivel coronarian şi periferic, antispastice şi calmante în stări de excitaţie cardiacă şi nervoasă", completează medicul Ruxandra Constantina.
Pentru tratarea bolilor cardiovasculare, se recomandă maceratul la rece de vâsc, preparat dintr-o linguriţă de plantă uscată şi din 250 ml de apă rece. Se lasă să stea peste noapte, dimineaţa se încălzeşte uşor şi se strecoară. Se beau câte două-trei căni pe zi, cu înghiţituri mici. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite