Terapia în Parkinson este personalizată
0
În lipsa unor cauze clare, tratamentul nu asigură vindecarea, dar încetineşte evoluţia bolii şi atenuează semnificativ invalidantele simptome.
Patru milioane de persoane sunt afectate de Parkinson la nivel mondial, dintre care cel puţin 70.000 sunt în ţara noastră. Cifra reală poate fi însă mai mare, pentru că, de prea multe ori, boala se diagnostichează târziu.
Dezechilibru de cauze neclare
La originea bolii stă o distrugere a neuronilor din ganglionii bazali, zone cerebrale implicate în realizarea şi în coordonarea mişcărilor. În mod normal, mişcarea este rezultatul unui echilibru între două substanţe, dopamina şi acetilcolina.
La persoanele afectate de Parkinson, neuronii nu mai produc dopamină, ceea ce duce la tulburări motorii. 10% din cazurile de boală sunt determinate genetic, dar majoritatea apar din motive neelucidate (se discută despre rolul pesticidelor şi al calciului în apariţia bolii). Iar în lipsa unor cauze clare şi a unei terapii genice, boala nu poate fi încă eradicată.
Debutează nespecific
Deşi caracteristice pentru Parkinson sunt tremurăturile şi pierderea echilibrului, boala debutează insidios, cu un cortegiu de manifestări mai puţin specifice. Astfel, apar constipaţia, modificarea vocii şi a scrisului, tulburările de somn şi de vorbire şi depresia. Unele persoane îşi pierd simţul mirosului. Aceste simptome trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru cel afectat şi pentru familia sa şi să conducă la un consult neurologic, pentru că tratamentul început devreme asigură un mai bun control al bolii.
Tremorul parkinsonian este provocat de impulsuri anormale pornite de la nivelul creierului. Afectează membrele şi bărbia, este mai accentuat în repaus şi atenuat în cursul exerciţiilor fizice sau al diverselor activităţi. Pe măsură ce boala avansează, bolnavii au dificultăţi din ce în ce mai mari în a iniţia mişcările, fie că e vorba de plecarea de pe loc, de schimbarea direcţiei de mers, de întoarcerea în pat de pe o parte pe alta, de aşezarea sau de ridicarea de pe scaun.
Toate acestea se întâmplă pentru că, în lipsa dopaminei, intenţia de a pune muşchii în mişcare nu se traduce în acţiune. În timp, atât din cauza bolii, cât şi a tratamentului, pot apărea şi tulburări de gândire, de tip demenţă.
Substituie sau conservă dopamina
Fiind o maladie progresivă, Parkinsonul are nevoie de scheme de tratament care să se adapteze stadiului de evoluţie a bolii. Astfel, este posibil ca tratamentul cu levodopa (L-DOPA), varianta sintetică a dopaminei, să devină la un moment dat ineficient. Alte medicamente urmăresc creşterea disponibilităţii dopaminei.
Aceste substanţe fie stimulează legarea neurotransmiţătorului de receptorii specifici, fie inhibă degradarea dopaminei. Se mai pot folosi substanţe anticolinergice, care să atenueze dezechilibrul dintre cei doi neurotransmiţători. Extrem de importante sunt fizioterapia, pentru relaxarea muşchilor, şi terapiile ocupaţionale, menite să îl ajute pe cel bolnav să-şi găsească activităţi care să se adapteze puterilor sale.
Aceasta pentru că este esenţial ca bolnavul să rămână activ şi să se mişte. Specialiştii recomandă mersul pe jos într-un ritm cât mai constant, în prezenţa unui însoţitor, şi chiar dansul, cu o anumită ritmicitate.
Chirurgia, în cazuri selectate
Tratamentul chirurgical are indicaţii precise în maladia Parkinson. Chirurgia ablativă urmăreşte să diminueze zona din creier afectată de boală, pentru a atenua tremorul şi mişcările necontrolate. Se face prin hipertermie, cu ajutorul unui electrod introdus în creier. Un alt procedeu vizează stimularea cerebrală profundă şi se realizează cu ajutorul unui electrod legat la un stimulator care funcţionează cu baterii şi care se implantează la nivelul pieptului.
Specialistul nostru
Prof. dr. Ovidiu Băjenaru
medic primar neurolog
Preşedintele Societăţii
Române de Neurologie
Iniţierea terapiei în Parkinson, urmărirea eficacităţii sale şi adaptarea ei de-a lungul anilor trebuie făcute în exclusivitate de către medicul neurolog. În cazul în care tratamentul cu medicamente orale bine condus devine la un moment dat nesatisfăcător în raport cu evoluţia bolii, se poate lua în discuţie evaluarea pacientului pentru tratament neurochirurgical, prin stimulare cerebrală profundă.
Acesta nu vindecă, dar, în asociere cu doze mai reduse de medicamente antiparkinsoniene, poate ameliora unele performanţe motorii pentru multă vreme. De asemenea, se poate recurge la administrarea unui gel medicamentos intraduodenal, prin intermediul unei pompe controlate electronic, care instilează medicamentul printr-o sondă, într-un dispozitiv montat direct în interiorul stomacului. În ceea ce priveşte tratamentul cu celule stem, acesta nu este încă fezabil pentru tratarea Parkinsonului.
Statistică
Maladia afectează 1% din persoanele cu vârste de peste 65 de ani.
Se încarcă comentariile...
