Stilul de viaţă este esenţial în cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suportul celor din jur, schimbarea dietei şi mişcarea pot influenţa evoluţia tratamentului. În general, modificările stilului de viaţă ar trebui percepute ca o etapă firească a procesului de vindecare.

În general, diagnosticul de cancer schimbă radical viziunea asupra vieţii. Pe de o parte, bolnavul începe o luptă crâncenă cu boala, iar pe de altă parte, este nevoit să facă schimbări bruşte în stilul de viaţă care să asigure eficienţa tratamentului. Orice schimbare însă este influenţată de modul în care bolnavul percepe boala.

Potrivit psihologilor, percepţia asupra bolii poate creşte sau, din contră, poate scădea şansele de vindecare. „Este foarte important ca persoana diagnosticată cu cancer să ştie că boala se vindecă, mai ales dacă este descoperită în stadii incipiente. Toate bolile sunt psihosomatice, iar vindecarea începe din momentul în care bolnavul conştientizează şocul emoţional care a produs apariţia tumorii", explică psihoterapeutul Mihnea Popescu.

De asemenea, un rol important în procesul de vindecare îl au familia şi prietenii bolnavului. Psihologii spun că persoanele din jur îl influenţează negativ pe bolnav dacă privesc boala ca pe un blestem şi dacă îşi arată tristeţea.

Dieta trebuie echilibrată

În general, schimbările din dieta bolnavului de cancer vizează, mai degrabă, afecţiunile asociate decât boala în sine. De exemplu, hipertensivilor cu cancer li se recomandă o alimentaţie hiposodată, diabeticilor o dietă hipoglucidică, iar celor cu afecţiuni hepatice o dietă hipolipidică.

În plus, dieta trebuie să fie bogată în fructe, legume şi în grăsimi „bune", deoarece citostaticele tulbură echilibrul nutritiv. „Alimentaţia trebuie să fie echilibrată, deoarece chimioterapia în sine are caracter consumptiv (de slăbire a forţei musculare)", explică medicul oncolog Dragoş Median de la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia" din Bucureşti.

În ceea ce priveşte consumul de alcool şi fumatul, se  recomandă renunţareala aceste vicii, deoarece pot afecta eficienţa tratamentului şi pot influenţa rezultatul final al acestuia.

Activitatea fizică scade riscul de recidivă

Există numeroase studii care atestă faptul că sportul joacă un rol important în scăderea ratei de recidivă a tumorilor. S-a observat că activitatea fizică îmbunătăţeşte calitatea vieţii bolnavilor chiar şi în timpul chimio- sau radioterapiei.

„Pentru două tipuri de cancer (de sân şi colorectal) legătura dintre activitatea fizică şi prognostic este indubitabilă. Pentru alte tipuri de cancer însă (de exemplu, de col uterin, ovare, pancreas, şi de prostată) legătura este doar probabilă", explică medicul oncolog Dragoş Median.

Evitaţi expunerea  la soare!

Potrivit medicilor, radiaţiile ultraviolete pot influenţa negativ evoluţia bolii şi, prin urmare, expunerea la soare nu este recomandată persoanelor cu hematopatii maligne, melanom malign sau celor care au făcut recent radioterapie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite