Primii copii editaţi genetic s-au născut în China, susţine un cercetător de la o universitate din Shenzen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorul He Jiankui, profesor la Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie din Shenzhen, afirmă că s-au născut două fetiţe chineze gemene ale căror gene au fost modificate astfel încât să nu poată fi infectate cu HIV. Anunţul a generat numeroase critici. Unii oameni de ştiinţă au calificat experimentul drept „monstruos“ şi „extrem de prematur“, în timp ce alţii îl consideră un avertisment a ce va să vină.

Profesorul He Jiankui  - care a făcut studii la universităţile Rice şi Stanford, SUA - şi care acum lucrează la Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie din Shenzhen, pretinde că a ajutat la crearea primilor copii editaţi genetic. Cercetările în acest domeniu sunt ilegale în multe ţări ale lumii.

Profesorul chinez, care deţine şi două companii de genetică, şi echipa sa au declarat că au editat embrionii a şapte cupluri care au urmat tratamente de fertilitate, însă doar  una dintre sarcini s-a soldat cu succes. Astfel s-au născut două fetiţe gemene chiar luna trecută care sunt, se pare, rezistente la infecţia cu HIV, potrivit independent.co.uk.

Anunţul a generat numeroase critici. Unii oameni de ştiinţă consideră că este mult prea riscant şi preaa devreme pentru a încerca acum aşa ceva, în timp ce alţii au calificat experimentul drept „monstros“.

Identitatea părinţilor a fost păstrată

Identităţile părinţilor nu au fost dezvăluite. Omul de ştiinţă chinez a spus însă că tatăl este seropozitiv şi că nu a vrut ca şi copiii lui să sufere de pe urma discriminărilor la care sunt supuse persoanele care au această afecţiune.

Până acum, nu există nicio confirmare independentă a experimentului ale cărei rezultate nu au fost publicate în niciun jurnal ştiinţific, ştirea fiind doar comunicată organizatorilor unei confetinţe ştiinţifice de specialitate care începe mâine la Hong Kong.

He Jiankui afirmă că a aplicat o tehnică de „chirurgie“ a genelor  folosind proteina CRISP/Cas9 pentru a preveni o potenţială infectare cu HIV. El pretinde că intervenţia genetică a avut succes şi că nicio altă genă nu a fost modificată, cu excepţia aceleia care previne infecţia cu HIV“.

„Simt o mare responsabilitate, nu doar că am făcut-o pentru prima dată, ci pentru că vreau să fie un exemplu“, a spus acesta pentru AP. „Societatea va decide ce se va întâmpla mai departe“ în termenii permiterii sau interzicerii acestei metode, a mai spus acesta.

Potrivit prof. Julian Savulescu, expert în etică la Universitatea Oxford, este de părere că să încerci să previi HIV la persoane sănătoase este un lucru lipsit de temei. „Dacă este adevărat, atunci este monstruos“, a spus acesta. El a adăugat că editarea genelor este experimentală şi asociată cu mutaţii capabile să determine probleme genetice mai devreme sau mai târziu în viaţă, inclusiv dezvoltarea cancerului.

Dr. Eric Topol, şeful  Institutului Scripps Research Translational din California este de părere că succesul este „prea prematur“ judecând după stadiul actual al cercetării în materie de editare de gene. „Avem de-a face cu „sisteme de operare“ ale fiinţei umane şi asta implică o mare responsabilitate“.

Infecţia cu HIV face ravagii în China

Profesorul George Church, unul dintre cei mai cunoscuţi geneticieni, de la Universitatea Harvard, a apărat străduinţa de a edita genele împotriva HIV , boală care reprezintă o „amenţinţare majoră şi în creştere“. „Cred că este justificabil“, a apreciat acesta.

Peter Dabrock, preşedintele Consiliului Etic German, a declarat că acest proiect a reprezentat „experimente iresponsabile făcute pe oameni“. „Chiar dacă ceea ce pretinde cercetătorul chinez este adevărat, în prezent astfel de încercări şi chiar anunţuri vor fi criticate în termenii cei mai duri“, a adăugat Peter Dabrock, potrivit căruia efectele secundare şi întârziate ale editării de gene sunt dificil de prezis şi de controlat.

Omul de ştiinţă chinez a mai spus că a ales această cale deoarece infecţia cu HIV face ravagii în China.

Alţi cercetători consideră că experimentul este un avertisment a ceea ce va să vină. „Era inevitabil ca cineva să încerce aşa ceva. În orice caz, e întotdeauna mai bine să fii în siguranţă, decât să fii primul“, a opinat profesorul Peter Braude, specialist în sănătatea reproductivă la King’s College din Londra.

Dr. Yalda Jamshidi, expert în genetică umană la Universitatea St George's din Londra, a adăugat că este cazul să ne gândim până unde suntem dispuşi ca societate să ne asumăm riscurile care vin la pachet cu orice tratament nou, mai ales atunci când acest tratament implică şi generaţiile viitoare.


 

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite