Pneumonia la copii: cât de periculoasă e şi cum poate fi prevenită? Aflăm la Adevărul Live
0
La ora actuală, România înregistrează cea mai mare rată a mortalităţii infantile în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, iar pneumonia constituie principala cauză de deces la copiii sub 5 ani. De ce ne situăm pe un loc fruntaş în această statistică sumbră, cum putem recunoaşte, trata şi preveni pneumoniile ne spune prof. dr. Anca Pleşca, vicepreşedintele Societăţii Române de Pediatrie, la Adevărul Live.
Intră în dialog cu noi şi adresează-i întrebări specialistei noastre.
Pneumoniile sunt una dintre afecţiunile severe cele mai frecvente cu care se confruntă România. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că există şase boli responsabile pentru 99% din decesele cauzate de bolile infecţioase. Aceste boli sunt: virusul imuno-deficitar, bolile diareice, malaria, rujeola, pneumonia şi tuberculoza. Statisticile arată că pneumonia ucide mai mulţi copii decât infecţia HIV, malaria şi rujeola la un loc.
Datele epidemiologice locale, referitoare la portajul şi infecţiile pneumococice în România, alături de faptul că tulpinile de pneumococ identificate în România sunt dintre cele mai rezistente la antibiotice din întreagă lume, constituie o fundamentare de netăgăduit a introducerii vaccinului pneumococic conjugat cu cea mai extinsă acoperire, în Programul Naţional de Imunizare din România. De altfel, Ministerul Sănătăţii a finalizat de curând procesul de achiziţie a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valenţe, astfel încât copiii din România vor putea beneficia gratuit de protecţia antipneumococică prin vaccinare.
Prof. dr. Anca Pleşca, vicepreşedintele Societăţii Române de Pediatrie, vine la Adevărul Live să ne explice cât de periculoase sunt infecţiile cu Streptococcus pneumoniae la copii, ce complicaţii pot să provoace, de ce este necesară vaccinarea pneumococică şi cum se realizează aceasta.
Principalele idei rezultate în urma discuţiei
Mortalitatea infantilă în România, deşi este pe primul loc în Europa – 9,1 la mia de nou născuţi vii – faţă de 4,1, media europeană. Trebuie să spunem că, la noi, s-a înregistrat totuşi o scădere de la 29 la mie în 1990.
Din nefericire, avem câteva probleme de sănătate care se reflectă şi în această cifră pe care noi ne-o dorim mai mică. În primul rând, dacă e să privim structura mortalităţii la copii în primii 5 ani de viaţă, aş spune că pe primul loc este prematuritatea. Deci, ar trebui să intervenim asupra acestui fenomen printr-o prevenţie – urmărirea atentă a gravidei şi preîntâmpinarea naşterilor precoce. În al doilea rând, este vorba de infecţiile aparatului respirator. În al treile rând, malformaţiile.
Bolile respiratorii sunt, de departe, cele mai frecvente boli ale omului, în general, şi, în mod deosebit, ale copilului. El provine dintr-un mediu perfect steril care este placenta, intră în lume venind în contact cu milioane de agresori.
Dacă e să ne uităm la cifrele raportate de România la organismele de sănătate mondiale, din nefericire, 24% din mortalitatea infantilă în primul an de viaţă este determinată de infecţiile aparatului respirator. Şi, dintre acestea, 29% sunt reprezentate de pneumonii.
Bolile respiratorii sunt în marea lor majoritate produse de virusuri. În primii 2 ani de viaţă, părinţii ar trebui să reţină că 80-90% sunt etiologii virale. Restul e reprezentat de infecţii bacteriene.
Potrivit studiilor epidemiologice pe primul loc este pneumococul care determină îmbolnăviri mult mai grave, complicaţii şi decese.
Streptoccocus pneumoniae se regăseşte în mod firesc în tractul respirator
El populează categoria de pacienţi de vârstă mică. Statistic vorbind, 50% din copii au în nas şi în faringe această bacterie care este una neagresivă la un copil normal dezvoltat. Dar, dacă ne mutăm în categoria copiilor care frecventează colectivităţi - creşe, grădiniţe, familii cu copii mai mulţi – atunci, incidenţa acestei bacterii la nivel nazofaringian e mai mare, chiar până la 80%, spun statisticile.
Dacă există un dezechilibru – cum este, de exemplu, o infecţie virală – imunitatea individului scade şi atunci bacteria aceea care în mod normal stă la acest nivel poate deveni agresivă, poate produce gazdei o îmbolnăvire. Dar, nu numai. Şi celor din jur, pentru că această bacterie se transmite pe cale orală. Tuşesc, strănut, râd, cânt, oftez. Vorbesc. Toate sunt modalităţi prin care eu pot transmite bacteria celor din jur. Copii, dar şi părinţi şi bunici.
Şi a doua categorie de maximă importanţă în infecţia pneumococică o reprezintă adultul în vârstă de peste 60 de ani. De ce? Pentru că la el, pe măsură ce înaintează în vârstă, gradul de apărare antiinfecţioasă se reduce. Şi, în felul acesta, devine foarte vulnerabil la boli grave.
Ce este foarte important să ştie părinţii despre infecţia cu această bacterie?
Cea mai frecventă infecţie bacteriană în primii 2 ani de viaţă la copil este otita. Otita medie acută. Adică, existenţa în spatele timpanului, a unei colecţii care cuprinde germenele şi, respectiv, puroiul. Datele statistice europene arată că 60% din copii în primul an de viaţă au cel puţin un episod de otită medie acută. Şi 55% din aspirate de la nivelul urechii medii conţin pneumococul.
Dar copilul poate face otită şi la 4 ani şi la 5 ani. Şi ajungem la 90% din copii în primii 6 ani de viaţă care au avut cel puţin un episod.
Otita înseamnă în primul rând suferinţa pacientului, apoi suferinţa familiei, adresabilitatea la medic. Anumiţi copii fac forme extinse, adică se complică. Se poate duce infecţia la nivelul osului care găzduieşte urechea – stânca temporală – determinând o supuraţie osoasă. Poate merge mai departe, la nivelul sinusurilor, poate coborî la nivel pulmonar – determinând o pneumonie, dar ce te faci că urechea e în vecinătatea creierului şi poate, pe cale sanguină, să migreze şi să determine un al doilea punct de infecţie – meningele. Şi atunci pericolul vital şi complicaţiile sunt mult mai de temut.
Se ajunge într-o astfel de situaţie, pe de o parte, dacă otita nu este tratată corect, pe de alta, dacă nu este identiificată particularitatea pacientului. Un copil slab, malnutrit, care are o boală cronică – pulmonară, cardiacă - sau care are nişte dezechilibre imunologice, care are o malignitate, care ia o medicaţie care deprimă sistemul imun, sunt tot atâtea situaţii în care evoluţia este imprevizibilă.
Şi atunci, e foarte important să o diagnosticăm corect şi aş face o precizare foarte importantă: orice copil care are o rinofaringită, implicit are şi un timpan roşu. Dar, eu mă refer la ce înseamnă colecţie purulentă la nivelul urechii medii. De ce? Pentru că copilul are nişte particularităţi legate de vârstă. În primul rând, că acel canal care face conexiunea între faringe şi ureche este scurt, orizontalizat. Aceasta înseamnă că secreţiile din nas, din gât, se pot prelinge la nivelul urechii. Musculatura care permite o închidere-deschidere a acestui canal nu este suficient maturată şi atunci există o altă posibilitate ca secreţiile din nas şi din gât să migreze la nivelul urechii. Din această cauză întâlnim această afecţiune mult mai frecvent la vârstă mică.
Şi nu în ultimul rnd, copilul se îmbolnăveşte. Orice contact cu un agresor se transformă într-o boală. Şi infecţiile acestea respiratorii, care în medie sunt 7-8 episoade pe an, creează posibilitatea transformării infecţiilor virale în complicaţii bacteriene la nivelul urechii.
Din punctul meu de vedere, marea greşeală o reprezintă accesul uşor la medicaţie în farmacii. Într-o ţară în care resistenţa la antibiotice şi în mod special la pneumococ este de peste 50%, accesul ar trebui restricţionat. Pe de altă parte, o mai bună comunicare cu medicina primară în a limita la maximum administrarea de antibiotice e necasră. Febra şi infecţia virală nu se tratează cu antibiotice. Cred că aici e succesul: în a convinge părintele despre ce boală este vorba, a trata simptomatologia şi a limita – prin a înţelege părintele pericolul utilizării abuzive a antibioticului.
Cum se ajunge de la o infecţie cu pneumococ la mortalitate
O infecţie pneumococică poate determina boli frecvente – otita, sinuzita, pneumonia – sau, în anumite condiţii biologice ale gazdei şi agresivitatea germenului, boala devine agresivă, invazivă, şi poate determina meningită, septicemie, pneumonie cu pleurezie (puroi în pleură, nu doar afectarea plămânului).
Meningita în 30—40% din cazuri înseamnă deces (într-o meningită bacteriană) şi dacă bolnavul nu decedează riscul de a face complicaţii precum retardul mental, epilepsia, deficitele motorii, hipoacuzia, sunt doar câteva exemple pe care un copil le poartă toată viaţa. ori, asta nu ne dorim noi.
Maningitele pot fi virale, pot fi bacteriene - şi de departe pe primul loc e pneumococul - şi de alte etiologii, mult mai rare. Noi doar diagnosticăm şi transferăm către spitalele de infecţioase.
Mă reîntorc la otită şi spun că boala prin evoluţie poate grefa individul. Una este să fac o puncţie şi să curăţ puroiul şi alta să se pleznească timpanul ca să se evacueze puroiul. Un timpan agresat lasă cicatrice. Iar copilul devine hipoacuzic. Are un handicap.
Şi mai e ceva. Unii copii ajung printr-o diagnosticare greşită să facă otită seroasă. Adică lichid bacterian în spatele timpanului care necesită introducerea unui tub în timpan. Săptămâni şi luni pentru ca lichidul respectiv să se dreneze.
De ce apare rezistenţa la antibiotice
Din pricina automedicaţiei, în primul rând. În al doilea, în momentul în care foloseşti în mod abuziv antibioticele, germenele, bacteria, pentru a se apăra, îşi schimbă „hăinuţa“, capsula care face ca respectivul antibiotic să nu o mai recunoască. Pe de o parte, se creează nişte tulpini rezistente genetic şi altele condiţionate de factorii de mediu. Aşa se întâmplă că demitizăm nişte antibiotice colosale.
Rezistenţa pneumococului la penicilină e de 83%, arată studiile de la Institutul Matei Balş. Până acum câţiva ani, penicilina era regina în tratamentul pneumococului. La cafalosporine de generaţia a treia rezistenţa e de 20%. Nu mai vorbesc de eritromicină, azitromicină – peste 30% rezistenţă. Oare cu ce vom mai trata? În condiţiile în care o nouă moleculă de antibiotice care să trateze rezistenţa nu se va descoperi mai devreme de 10-20 de ani. Şi atunci, noi trebuie să regândim totul.
Trebuie să convingem părinţii că automedicaţia e dăunătoare. Şi că prescripţia de antibiotic se face în funcţie de tipul de infecţie, localizare şi posibilă etiologie.
În România, 48% din populaţie îşi face automedicaţie, potrivit Eurobarometrului.
Şi atunci, ce ne rămâne? Ne rămâne prevenţia. Gravida trebuie învăţată cum trebuie să se îngrijească pentru a aduce pe lume un copil sănătos, iar pentru copil – pediatrii au un deziderat – nicio boală în primul an de viaţă - şi nu în ultimul rând promovând ceea ce la nivel planetar s-a demonstrat eficient în ultimii 50 de ani: vaccinarea.
Nicio boală în primul an de viaţă nu înseamnă că nu scoţi copilul din casă. Îl îmbolnăveşti când te duci cu el la mall şi în supermarketuri şi e frig. Ducând copilul într-un spaţiu închis are toate şansele să se îmbolnăvească. Unde mai pui că ventilaţia se face prin aer condiţionat?
Copilul trebuie hrănit corect, diversificarea trebuie să fie corectă şi trebuie scos afară. Părinţii ar trebui să înţeleagă că incidenţa bolilor aparatului respirator la copiii ai căror părinţi fumează este dublă. Mirosul impregnat în haine determină o inflamaţie a arborelui bronşic, de la nas şi până la nivelul alveolelor. Care e un factor de grefare iniaţială a virusurilor, complicate cu infecţii bacteriene.
Există peste 90 de serotipuri. La noi, s-au descoperit unele dintre cele mai periculoase serotipuri. Statistic, se aleg cele care acoperă majoritatea patologiei. Cele 13 serotipuri din vaccinul antipneumococic acoperă peste 90% din cazurile de îmbolnăvire pneumococică, la nivel global.
Avem o problemă la nivelul raportării bolilor invazive. Nu pot să cred că într-o ţară în care mortalitatea infantilă e pe primul loc, noi raportăm boli severe de 0,3% la suta de mii de locuitori. Iar, în Europa, media e de 4,8. Luând raportările găsim serotipurile regăsite în vaccinul cu 13 valenţe.
Ce înseamnă serotip
Înseamnă că „hăinuţa“ pneumococului are 90 de branduri. Şi că fiecare brand reprezintă un serotip. 90% din îmbolnăviri sunt produse de 13 branduri şi atunci noi vom lua ceea ce acoperă aceste 13 branduri.
Noi avem un program de vaccinare care intră în circulaţie în fiecare an şi care este ca o lege pe care trebuie să o respectăm cu toţii. Vaccinarea se face la nivelul medicinei de familie. Schema cuprinde imunizarea la vârsta de 2 luni, 4 luni şi la 11 luni. Există şi situaţii în care copilul e mai mare sau a trecut de 1 an. Recomandările europene sunt ca între 1 şi 2 ani să se facă doar 2 doze, la un interval de minimum 8 săptămâni. Iar după vârsta de 2 ani se recomandă o singură doză.
Dar pericolul e la sugar, în primul an de viaţă. Primii 2 ani de viaţă sunt, de fapt, cei mai importanţi.
Cu cât vom reuşi să acoperim mai mulţi copii, vom constata că vor fi mai puţine infecţii respiratorii bacteriene, deci mai puţine internări în spital, mai puţine decese prin boala pneumococică. Şi, dacă nu ne mai îmbolnăvim, nu mai folosim antibiotice, iar rezistenţa nu va mai fi la cotele alarmante la care ne aflăm. Deci, acesta va fi un proces de durată care va dovedi eficienţa.
Introducerea vaccinării pneumococice în SUA a redus după primii 2 ani cu 70% rata internărilor pentru pneumonie comunitară şi pneumococică, în mod deosebit. În Franţa, după primii 2 ani, cotele de prescripţie de antibiotice s-au redus cu 50%. În Marea Britanie s-au redus pneumoniile cu 70%, incluisv rata de spitalizare.
Mecanismele prin care vaccinul oferă protecţie
Dacă vaccinezi, riscul de a fi purtător nu mai există.
Dacă nu sunt purtător, nu mai am cum să o diseminez. Altfel, diseminez infecţia celor din jurul meu, bătrânilor care vor face boli grave...Ideea e să nu mai ai bacteria în mediul ambiental şi să nu mai răspândim infecţia.
Ar trebui să fac un paralelism. Odată cu introducerea unui alt vaccin împotriva tetanosului, difteriei, această etiologie determinată de haemophilus influenzae s-au redus considerabil.
În Franţa, vaccinul asigură o protecţie de 93-97%. Şi cam asta e media generală dacă ne referim la cele 13 serotipuri.
La noi, vaccinul se regăseşte în schemă de celş puţin 4 ani, dar numai acum Ministerul Sănătăţii a alocat bani. Părinţii care au dorit au putut face acest vaccin copiilor lor, pe cheltuiala proprie.
Se încarcă comentariile...
