Fibromul uterin - semnalat de sangerarile intermenstruale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- ne spune dr. Stelian Pana, de la Spitalul Clinic Filantropia

Una din afectiunile care apar mai ales la femeile de peste 40 ani este fibromul uterin. Mai multe informatii despre aceasta afectiune si despre posibilitatile de tratament ne-a oferit dr. Stelian Pana, medic primar de obstetrica-ginecologie la Spitalul Clinic Filantropia din Capitala. - Ce este fibromul uterin? - Este o tumora benigna, incapsulata si bine delimitata, care nu invadeaza alte tesuturi, asa cum fac tumorile canceroase si nu se metastazeaza. Fibromul uterin este cea mai frecventa cauza pentru care se indica excizia chirurgicala a uterului la femei, dupa varsta de 40 de ani. Afectiunea este mai des intalnita la femeile din rasa neagra si la nulipare, adica femeile care n-au avut nici o sarcina sau nu au nascut niciodata. Este posibil ca fibromul sa creasca in dimensiune in timpul sarcinii si sa involueze dupa nastere si la menopauza. Fibromul poate fi unic sau multiplu, adica un singur nodul sau mai multi. Cea mai frecventa localizare este la nivelul corpului uterin, dar poate fi si difuz, adica in toata masa uterului. - Care sunt cauzele acestei afectiuni? - Fibromul uterin poate fi asociat cu fibroadenomul mamar, cu obezitatea, hipertensiunea arteriala, diabetul sau afectiunile vezicii biliare. Cauzele exacte si precise ale aparitiei nu se cunosc. Exista mai multe teorii, iar una dintre acestea ar fi predispozitia genetica, daca pe linie materna au mai existat astfel de cazuri. Mai sunt luate in discutie unele aberatii cromozomiale, adica modificari ale materialului genetic, dupa conceptie. Pot fi cauze infectioase si hormonale. Desi, cel mai frecvent, aceasta afectiune apare dupa varsta de 40 de ani, paradoxal, fibroame de dimensiuni mari au fost descoperite si la femei cu varste intre 25 si 30. Acestea au fost diagnosticate fie in urma unor controale ginecologice de rutina, fie pentru ca respectivele paciente nu ramaneau insarcinate. - Care sunt simptomele? - In primul rand, hemoragia este un semn. Fie menstruatiile sunt mai abundente cantitativ, fie dureaza o perioada mai lunga, fie apar sangerari intermenstruale. Hemoragia este mai frecventa la pacientele cu fibroame pe fata interna a uterului. Fibroamele care se rasfrang spre cavitatea peritoneala nu au astfel de simptome. Durerea nu se intalneste decat la fibroamele mari, care dau compresie pe organele invecinate. Durerea mai poate aparea la contactul sexual sau la mobilizarea uterului in timpul controlului ginecologic. De asemenea, pot aparea tulburari urinare, fie prin compresia data de un nodul fibromatos asupra vezicii urinare, fie prin afectarea inervatiei peretilor vezicii. Mai rar, fibromul poate fi si cauza de sterilitate. Fibromul poate provoca infertilitate, deoarece prin dimensiuni impiedica dezvoltarea unei sarcini pana la termen sau, prin localizare, afecteaza insertia placentara si determina hemoragii consecutive. - Ce riscuri pot aparea? - Riscul de transformare in neoplasm a unui fibrom este foarte rar, de maximum 3-5 la suta. Este posibil, insa, riscul de aparitie concomitenta a unui cancer de corp uterin sau de col. - Cum poate fi stabilit diagnosticul? - Fibromul uterin se poate diagnostica prin examen clinic si ecografic. Cu ajutorul ecografiei se stabileste numarul nodulilor, localizarea acestora si daca sunt alte afectiuni, semnalandu-se si o eventuala sarcina. - Ce posibilitati de tratament exista? - Fibromul poate fi prevenit, in cele mai multe cazuri, daca femeia ramane insarcinata si naste. In cazul in care afectiunea a si aparut, se poate aplica un tratament medicamentos si chirurgical. Terapia medicamentoasa ajuta la rezolvarea simptomelor hemoragice, a durerii si a tulburarilor mictionale. Tratamentul real si eficient este, insa, cel chirurgical. Operatia este denumita histerectomie si poate fi totala sau subtotala. Histerectomia totala este indicata femeilor dupa varsta de 40 de ani, fiind scos uterul in totalitate (corp, istm si col). Operatia subtotala presupune lasarea pe loc a colului, dar este importanta supravegherea acestuia pentru depistarea aparitiei unui eventual cancer. In cazul in care fibromul este asociat cu un cancer de corp uterin, este important chiuretajul biopsic. Daca nodulul fibromatos este localizat si bine delimitat la o pacienta de pana in 35 de ani, care nu este insarcinata, se recomanda doar indepartarea nodulului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite