Executorii judecătoreşti, în ring cu datornicii

Executorii judecătoreşti, în ring cu datornicii

Executorii judecătoreşti, în ring cu datornicii

Executorii judecătoreşti trimit somaţii, vând la licitaţie case pentru a recupera datorii şi evacuează oamenii. Cu legea de partea lor şi sentinţa în buzunar, ei rezolvă problemele ce nu se pot soluţiona cu vorba bună. De multe ori, sunt prinşi la mijloc între părţile aflate în conflict.


E luni dimineaţă, iar în biroul executorilor judecătoreşti au început să intre „părţile”. O doamnă cu pardesiu verde şi cu ochelari are de rezolvat mai multe dosare. E vorba de debitori care nu-şi plătesc ratele la împrumuturile luate de la o cooperativă de credit, în total vreo 20-30 de cazuri.

Un domn de 50 şi ceva de ani, tuns scurt, cu mustaţă, îmbrăcat în cămaşă cu dunguliţe albastre şi jachetă neagră cu nasturi, stă în spatele unui birou năpădit de dosare portocalii. Poartă ochelari şi se uită atent pe documentele din fiecare caz, notând câte ceva pe coperta interioară. „Sunt răi, că dacă nu erau răi, nu ajungeam cu ei la dumneavoastră”, spune femeia despre datornicii săi. „Cu cei buni ne-am­ înţeles.” Dosarele se perindă prin faţa executorului.

„Asta ce credit a luat?” „A avut 9.000, dar acum are 16.700, pentru că dobânda curge şi nu a dat nimic.” „Haideţi să-i mai facem o somaţie”, spune el. „Vreau să mergem şi la ea acasă, poate lucrează undeva.” Clienta vrea să-şi închidă dosarele cât mai repede.

Un alt debitor stă pe Zăbrăuţiului. „Nu v-aţi orientat când aţi dat creditul, că acolo e o sărăcie lucie”, zice executorul. „Ăstălalt nici el n-a plătit niciun ban. Stă pe Olteniţei”, spune clienta. „Da, îl ştiu, am fost la el acasă şi am găsit-o pe nevastă-sa, care s-a arătat stupefiată de datoria asta.” Într-un alt caz, datornicul trimite regulat o sumă mică de bani, dar aceasta nu acoperă nici măcar dobânda la credit. „Doresc încă o somaţie, şi să mergem la el acasă, că are casă!” „Păi, când am găsit că are casă aţi zis că nu.” „Eu?”, protestează clienta. „Nu, chiar am plătit ca să i se facă extrasul de carte funciară, că n-avea.” „Atunci mergem mai departe?” „Da!”

Meserie de tracasare

Fiecare caz primeşte la biroul executorilor judecătoreşti un număr şi un dosar cu coperţi portocalii. De la începutul anului s-au strâns deja 884 de dosare. Pentru fiecare trebuie trimise înştiinţări şi somaţii, trebuie făcute expertize, trebuie stabilite termene, trebuie solicitate informaţii şi trebuie scrise procese verbale. În timp ce executorul trece prin dosare, în birou a intrat o fată în bluză roşie, cu cercei mari aurii. Are mare nevoie de ajutor pentru că a fost evacuată din casă, iar lucrurile i-au rămas înăuntru.

Proprietarul nu o mai lasă să le recupereze decât dacă vine împreună cu toţi foştii locatari. E un caz „cu balamuc mare”, care s-a întins pe mai mulţi ani. Casa, care aparţinea mamei fetei, a fost vândută după o executare care s-a prelungit ani întregi, cu multe amânări. Spunea mereu că va face rost de bani, iar când s-a găsit un cumpărător, nu-i venea să creadă că, după atâţia ani, chiar i se vinde casa. A făcut rost de suma datorată cu două săptămâni prea târziu.

Aşa că a contestat vânzarea şi a depus plângere penală împotriva executorilor, care sunt acum prinşi la mijloc, fiind chemaţi la poliţie să dea declaraţii. „E o brambureală totală. Eu una nu mai înţeleg nimica”, spune fata cu bluza roşie.

Între creditor şi debitor

Cazurile în care executorii judecătoreşti sunt prinşi între creditor şi debitor apar destul de des în practica biroului, aflat pe bulevardul Constantin Brâncoveanu din Bucureşti. „Nu puţine executări încep cu o contestaţie la executare şi se termină cu plângere penală împotriva noastră”, explică Niculae Ionescu, bărbatul cu mustaţă.

„Atunci când intervii într-un proces în care se ceartă doi inşi şi trebuie să iei partea dreptăţii, unul dintre ei se consideră neapărat prejudiciat.” Astfel, una dintre părţi reclamă executorul şi acesta ajunge la poliţie să dea declaraţii. „Suntem tracasaţi cu probleme de tipul ăsta”, completează un alt executor, Gabriel Drăgănescu, asociatul lui Ionescu şi primul preşedinte al Uniunii Executorilor din România.

O bună parte din munca unui executor judecătoresc se desfăşoară pe teren. Primul drum pe ziua de luni al lui Niculae Ionescu este în cartierul Militari, unde are sediul o firmă de pază ce îi datorează bani unui fost angajat. Executorul bagă mâna printr-o spărtură din geamul de la uşa blocului şi deschide, urcă la etajul trei şi bate la uşa unui apartament.

Niciun răspuns. Aşa că îşi sprijină pe balustrada scării servieta maro, în care duce dosare portocalii, formulare de procese-verbale şi un ghem de sfoară pentru sigilii. Scoate o foaie pe care scrie o invitaţie către proprietarii apartamentului de a veni peste trei zile la sediul biroului de executori şi o introduce între uşă şi toc. „Asta m-a învăţat domnul Drăgănescu. Mi s-a întâmplat să tragă foaia dinăuntru până apuc să o pun.”

Citiţi mai multe in articolul: Punctualitatea şi diplomaţia, rigorile profesiei