Eu cu cine ma operez?

Aceasta-i intrebarea! Pacientii care au boli cronice sunt, de regula, bine informati. In anii de suferinta au avut timp sa se documenteze, sa intrebe in stanga si-n dreapta. Au aparut, si la noi,

Aceasta-i intrebarea! Pacientii care au boli cronice sunt, de regula, bine informati. In anii de suferinta au avut timp sa se documenteze, sa intrebe in stanga si-n dreapta. Au aparut, si la noi, timid, cateva asociatii ale bolnavilor, sau grupuri de sprijin cum li se spune in Occident. Membrii lor se incurajeaza unii pe altii, se ajuta, eventual, cand dau de greu si, foarte important, cunosc experienta celor trecuti prin boala. Astfel, nu le este greu sa stie unde se afla cea mai performanta clinica, ori care sunt cei mai buni doctori. Ce faci cand ai nevoie urgenta de operatie? Daca te ia Salvarea, te duce unde vrea ea. In caz ca ai cateva zile, timp de gandire, incep intrebarile. Tensiunea este mare, decizia nu e deloc usoara, atunci cand poti sa alegi si in joc e propria sanatate. Un sistem care functioneaza, in unele tari, este medicul de familie. Acesta are o intelegere cu anumiti medici specialisti si cu anumiti chirurgi, catre care isi indreapta pacientii. Din fericire, nu e nici pe departe vorba de traditionalul comision, incasat pe filierele spagii, in alte colturi de lume. Pur si simplu, "familistul" controleaza prin aceste trimiteri calitatea actului medical. Daca pacientul nu e multumit de tratamentul din spital sau daca rezultatele operatiei sunt proaste, medicul de familie nu va mai trimite alta data "clientii" spre acea clinica. Invers, daca alegerea a fost buna, pacientul va fi multumit, iar medicul de familie il va pastra pe lista care ii aduce banii, de la Asigurari. Sistemul nu poate functiona acolo unde medicul are mii de pacienti, de nu le mai stie nici numele sau acolo unde atentia acordata bolnavului depinde mai mult de "atentia" oferita de acesta, decat de numarul de operatii efectuate. Ca urmare, romanilor nu le ramane decat sa se "orienteze". Aspectul spitalului poate sa nu aiba nici o legatura cu profesionalismul medicilor, dar este un prim pas in evaluarea unei clinici. E mai greu de crezut ca un om care n-a reusit sa-si varuiasca salile de asteptare si sa-si stranga gunoiul din curte va fi organizat si "gospodar" in sala de operatie. Totusi, lipsesc datele care sa permita pacientului sa compare un spital cu altul. Cele mai importante, din punctul de vedere al bolnavului, ar fi ratele de supravietuire si de recidiva, speranta de vindecare, numarul zilelor de "cazare". Spitalele fiind finantate de stat, ar trebui sa-si tipareasca datele, macar prin efectul Legii accesului la informatiile publice, daca nu din bun simt. Cea mai utilizata scuza e ca nu putem compara unitatile sanitare dupa indicatori, la unele pacientii ajungand intr-o stare mai grava, la altele venind pe picioare. Mofturi. Si in Franta s-a folosit acest argument, pana cand presa a publicat ghiduri ale spitalelor si medicilor, realizate pe criterii subiective. In cateva luni, se "afisau" pe Internet statisticile, obiective. Din cate se pare si la noi s-a spart gheata, printr-o initiativa a unei clinici din Cluj. Pe cand vor fi obligate toate unitatile sa respecte dreptul pacientilor de a lua decizii in cunostinta de cauza?