Eroare medicală fatală într-o ţară din vestul Europei

Tragicul episod, într-o ţară vestică din UE, arată că îngrijirea medicală este pretutindeni bolnavă. O femeie în vârstă de 42 de ani, mamă a trei fetiţe de 5, 8 şi 10 ani, după ce a jucat tenis a simţit o durere toracică mare cu dificultăţi de respiraţie la efort (urcat scările). După ce a consultat-o, medicul de familie i-a prescris un antiinflamator şi a trimis-o acasă. A doua zi dimineaţă a găsit-o soţul ei în dormitor, moartă prin infarct.

Suferinţă devastatoare pentru familia îndoliată

Descriu suferinţa provocată fulgerător de o insuficienţă medicală deoarece un articol cu vizibilitate publică ar putea fi citit şi de cei cu putere de decizie în domeniul medical. Nu doar medicul de familie a greşit. Protocolul medical este incomplet. Dotarea cabinetelor de medicină generală este insuficientă pentru a se putea obiectiviza un prim diagnostic şi a se putea lua o decizie corectă (trimiterea urgentă a pacientei la investigaţii de specialitate, nu acasă).  

Este extrem de dureros să mă gândesc la familia respectivă, la fetiţele deja orfane de mamă, la soţul văduv şi la părinţii în vârstă, sfâşiaţi de durerea unei tragedii apărută subit.   Am cunoscut-o pe mama fetiţelor deoarece era prietenă cu o fiica a mea care este stabilită în acea ţară din UE prin căsătorie mixtă.  Are tot trei fetiţe, de aceleaşi vârste.  S-au cunoscut la şcoala şi la grădiniţa fetiţelor. Este cutremurător ce s-a întâmplat acelei familii (printr-o eroare medicală care putea fi evitată). Mă gândesc, în primul rând, la acele fetiţe care nu mai au mamă. Ştim bine cât de dorită este mama pentru un copil! Când nepoţica mea cea mică mergea la creşă (la vârsta de 1 an) înainte de terminarea  programului îşi lua sacoşa, pantofiori şi paltonaşul şi aştepta singurică la uşe să vină mama. Când se apropia ora sosirii mamei acasă de la serviciu, cea mică de 1 an aştepta la geam şi de câte ori trecea o maşină credea bucuroasă că a venit mama. Când sosea mama, sărea în sus de bucurie şi arăta cu degeţelul fericită zicând: mama, mama, mama ... Cu multă durere în suflet mă gândesc ce răspuns ar putea să primească fetiţa cea mică, dar şi surorile ei (tot mici), când întreabă de mama lor care nu mai e. Acum o săptămână, pe vremea aceasta, mama lor le lua acasă de la şcoală sau de la grădiniţă.  De aceea m-am gândit să fac public acest episod nefericit deoarece sănătatea este cel mai important indicator pentru calitatea vieţii oamenilor!   

Am avut ezitări să public deoarece trăim într-o lume a banului, tot mai lipsită de empatie .... Am  activat câţiva ani, ca expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) / Europa, pentru evaluarea calităţii îngijirii medicale (în diverse ţări).  Aşa am înţeles că firmele farmaceutice sunt cei mai puternici actori în acest sector. Şi am înţeles foarte bine că în ingrijirea medicală de azi, totul este subordonat banilor şi profitului cât mai mare. Numai pe planul al doilea sunt calitatea îngijirii medicale şi suferinţele oamenilor.

Impactul comunicării către public

În literatura medicală de specialitate un astfel de episod se prezintă (adesea) ca un „studiu de caz”. Însă, un studiu de caz nu este citit nici de publicul larg, care ar putea fi interesat, şi nici de cei care (numiţi politic) au puterea de decizie şi ar putea lua măsurile pentru remedierea deficienţelor. De aceea, consider că este bine să scriu un astfel de articol pe o platformă electronică cu vizibilitate mare.  Comunicarea publică a unor astfel de episoade ar putea să aibă impact cu semnificaţie în creşterea calităţii şi a eficacităţii îngijirii medicale spre binele nostru, simpli cetăţeni, plătitori toată viaţa de taxe pentru sănătate.  

În starea pacientei, medicul de familie trebuia să recomande  (urgent) o electrocardiogramă (ECG) care este cea mai indicată în diagnosticarea unui pre-infarct cu risc iminent de infarct miocardic (IM) şi moarte subită. Un exemplu tipic de traseu normal ECG este prezentat în figura din stânga (este preluat dintr-un articol din PubMed). O anormalitate a traseului ECG cu risc vital se poate identifica pe segmentul ST (prezintă o supradenivelare în IM, deşi fiecare caz are particularităţi specifice). Cu mare probabilitate, se putea depista un pre-infarct, şi astfel, pacienta trebuia trimisă de urgenţă, pentru o diagnosticare precisă (de exemplu, angiografie selectivă), făcută de nişte specialisti în cardiologie şi în radiologie intervenţională. Ei ar fi decis forma adecvată de tratament printr-o intervenţie urgentă. De exemplu, un tratament prin intervenţie coronariană cu stent arterial pentru menţinerea deschisă a arterei şi pentru a asigura circulaţia corectă. O rezolvarea terapeutică corectă ar fi făcut ca cele trei fetiţe să  meargă azi la spital să-şi vadă mama la recuperare, nu s-o însoţească pe ultimul drum.

De ce s-a produs această eroare medicală fatală?

Am relatat acest episod unui distins profesor în medicină (membru al Academiei Române) ca să aflu o părere competentă despre erorile în diagnosticare şi în decizie, descrise. Surprinzător, profesorul crede că 99% dintre medicii de familie nu ar fi indicat o testare ECG ţinând cont de datele medicale ale pacientei (tânără, ne-obeză, ne-diabetică, activitate fizică, etc.). Logic, înseamnă că preîntâmpinarea acestei situaţii trebuia să se facă printr-un protocol medical, clar şi precis. Pe principiul paza bună fereşte primejdia rea, chiar şi pentru 1% risc, protocolul ar trebui să indice obligativitatea unui examen ECG la pacientul cu durere toracică acută şi dificultăţi de respiraţie. Această investigaţie este fundamentală pentru diagnosticarea unui pre-infarct miocardic.

Cazul semnifică faptul că ghidurile medicale (care sunt actualizate de asociaţiile medicale în domeniu în timpul congreselor internaţionale) par că sunt rămase în urmă. Într-o situaţie ca aceasta, pentru obiectivizarea diagnosticului, o alternativă ar fi ca chiar medicul de familie să facă un ECG în propriul cabinet (o dotare fesabilă ţinând seama şi de progresul tehnologic actual). Era suficient să vadă că traseul ECG este patologic şi să ia decizia corectă.
Din păcate, nici în ţările dezvoltate, medicii de familie nu au electrocardiografe în cabinete. În general, sistemele de sănătate au lipsuri majore privind dotarea. Nu costă mult şi nu este complicată realizarea unui astfel de aparat electronic. Spun aceasta deoarece am fost ca viziting scientist la un spital din Anglia unde am proiectat şi am realizat (singur) un electrocardiograf portabil. Un  astfel de aparat cu afişarea ECG pe monitorul unui PC, în general, costă puţin.   

Nu tehnologie militară ci aparatură medicală

Fiind o comunicare către public, aş mai adăuga ceva: din literatura de specialitate reiese că mor anual, din cauze cardiace, peste 17 milioane de oameni (numai în UE mor 1,9 milioane). 170 milioane de oameni pe glob sunt la risc major (fie în ţările dezvoltate, fie în cele în curs de dezvoltare). Bolile cardiace sunt un „killer” major pentru populaţie. Deci, e momentul să ne apărăm împotriva acestui „inamic mondial”! Dar cum se poate face aceasta când este o mare problemă cu sustenabilitatea sistemelor de sănătate pe tot globul?

În general, este mult mai uşor de definit o problemă decât propunerea unei soluţii. Totuşi, cred că o soluţie firească ar putea fi prin re-alocarea din sumele imense de bani pentru tehnologia militară! De pildă, re-alocarea în ţările considerate puteri militare a unor sume de  bani în scopul dotării cabineteleor medicilor de familie cu electrocardiografe portabile. La noi în ţară, prin importul cu 1-2  avioane de luptă mai puţine s-ar putea dota toate cabinetele medicilor de familie cu electrocardiografe portabile şi ar mai rămâne nişte bani ... Pare o rezolvare imposibilă! Însă este singura soluţie logică în termeni de buget. Calitatea vieţii oamenilor ar fi mult mai bună prin bugete mai mari pentru fabricarea de tehnologie medicală prin re-alocarea din bugetele pentru fabricarea şi dotarea cu arme sofisticate!

In fine, revenind la realitatea tristă, un mesaj creştin: pe Andrea  Dumnezeu s-o odihnescă în pace! Pe fetiţele ei o să le ajute şi fiica mea, Cristina, cât poate de mult (în amintirea unei bune prietene dintr-o altă ţară).