Cum variază imunitatea de-a lungul vieţii

Ne protejează de virusuri, de bacterii, de ciuperci şi de tumori. Din ce în ce mai solicitată din cauza stilului de viaţă haotic, imunitatea are nevoie, uneori, de ajutorul nostru. În general, obiceiurile sănătoase şi vaccinările ne cresc rezistenţa în faţa  pericolelor.

Un arsenal de organe şi de celule lucrează pentru a ne apăra de intruşii microscopici şi pentru a ţine bolile la distanţă. Este un mecanism care funcţionează non-stop, ce are perioade de exacerbare şi de suprasolicitare şi care uneori „dă" erori. Iar multe dintre simptomele pe care le resimţim în cursul unei infecţii, cum ar fi febra, durerile musculare şi de cap sunt consecinţa reacţiei produse în organism de aceste mecanisme.

Alcoolul şi oboseala slăbesc apărarea organismului Foto: Fotolia, Shutterstock

Ce luăm de la mamă

Sistemul imunitar se dezvoltă începând cu săptămâna a şaptea de viaţă intrauterină, un rol important avându-l timusul, organ mic, situat în spatele osului pieptului. În paralel, fătul primeşte anticorpii mamei pe tot parcursul celor nouă luni de sarcină, prin cordonul ombilical, şi în perioada alăptării, prin lapte. Dacă mama se infectează în primele 8-12 săptămâni de sarcină, riscul ca aceasta să transmită microbul la făt este crescut. Infectarea cu germeni precum Toxoplasma gondii, virusul rubeolic sau virusul gripal poate avea consecinţe grave asupra fătului, precum malformaţiile sau chiar avortul spontan. De aceea, este obligatoriu ca la începutul sarcinii să se efectueze teste de imunitate, acestea oferind o imagine despre cât de protejat este organismul în faţa unei eventuale expuneri la germeni. După naştere, nou-născutul este inclus în schema de vaccinare împotriva bolilor contagioase, în cadrul programului naţional de imunizare.

Copiii sunt mai rezistenţi în faţa bolilor decât  credem Foto: Fotolia, Shutterstock

Se maturizează până la 4 ani

Între 2 şi 4 ani are loc maturizarea maximă a sistemului imunitar. La aceste vârste, copiii intră în contact cu o multitudine de agenţi patogeni, atât prin obiceiul lor de a „testa" totul cu gura, cât şi prin apropierea de alţi copii, în creşe sau în grădiniţe. Astfel, organismul învaţă să se apere şi să îşi fabrice anticorpii care îl vor proteja toată viaţa. Tot acum şi până la vârsta şcolară, copiii trebuie să înveţe regulile de igie­nă. În acelaşi timp însă, părinţii trebuie să reziste tentaţiei de a exagera cu igiena mediului de viaţă al copilului, cu înfofolirea lui şi, mai ales, de a-i administra medicamente la cele mai mici simptome. Antibioticele şi medicamentele luate „după ureche" bulversează sistemul imunitar şi pot sensibiliza organismul la germeni.

În tinereţe, suprasolicitat

În adolescenţă şi în tinereţe, sistemul imunitar suferă noi provocări, pe fondul unor obiceiuri la risc, privind comportamentul sexual, dar mai ales pe fondul stresului, al dietei dezechilibrate şi al lipsei de mişcare. Multe boli autoimune, ce reprezintă un răspuns hiperactiv al organismului împotriva propriilor structuri, se declanşează la aceste vârste, pe fondul suprasolicitărilor, cum ar fi, de exemplu, după perioadele de examen.

Sarcina, o provocare

În timpul sarcinii, sistemul imunitar al vii­toarei mame se adaptează astfel încât să nu respingă embrionul, purtător al unor gene străine, primite de la tată. Primele săptămâni de sarcină sunt cruciale, pentru că în această perioadă organismul matern învaţă de la „intrus" să îl apere şi să îl accepte. Sunt implicate mai ales macrofagele materne de la nivelul uterului, care se specializează astfel încât să inhibe reacţiile de distrugere. Se poate întâmpla ca acest mecanism să nu se desfăşoare întotdeauna perfect, putând duce, uneori, la avorturi spon­tane. Accidente pot apărea şi din cauza incompatibilităţii de Rh, dacă mama are Rh negativ, iar tatăl Rh pozitiv.

Primii ani de viaţă sunt cruciali pentru dezvoltarea imunităţii Foto: Fotolia, Shutterstock

«Oboseşte» la bătrâneţe

La vârste înaintate, sistemul imunitar devine mai puţin eficient. Are o viteză mai mică de reacţie şi o capacitate redusă de a combate infecţiile. De exemplu, deşi limfocitele nu variază semnificativ ca număr, ele sunt mai puţin agresive în faţa microbilor. Exerciţiile fizice şi alimentaţia joacă un rol important în stimularea răspunsului imun. S-a observat că administrarea de vitamine şi de suplimente nutritive a crescut răspunsul imun la persoanele în vârstă, cu o sănătate şi nutriţie deficitare.

Analiză: Numărul normal de limfocite este de 4.000-10.000/dl sânge.

Vaccinarea gripală se face după săptămâna a 14-a de sarcină.Ea ajută viitoarea mamă, dar şi fătul.

Apărarea, reacţie în lanţ

Există câteva mecanisme nespecifice de apărare a organismului, cum ar fi integritatea pielii, pH-ul, stratul de mucus, secreţia gastrică acidă, tranzitul intestinal şi fluxul urinar. În această categorie intră şi macrofagele, celule mari care staţionează în ţesuturi. Atunci când un corp străin pătrunde în organism, acestea îl reţin şi îl înghit, proces denumit fagocitoză. Apoi, eliberează interleukine, proteine ce activează limfocitele din splină, ganglioni şi amigdale. Limfocitele T de tip „killer" distrug germenul, iar limfocitele B „comandă" producerea de anticorpi specifici organismelor străine.

Organe limfoide, sursă şi depozit

- Timusul este o glandă mică, localizată în spatele sternului, osul pieptului. Produce limfocite de tip T şi are rol mai ales la nou-născut.

- Măduva osoasă roşie este responsabilă de producerea de limfocite B, de leucocite (inclusiv macrofage) şi de hematii.

- Celulele produse de timus şi de măduva osoasă ajung în sânge, iar de aici sunt depozitate în organele limfoide secundare: splina, ganglionii limfatici, apendicele şi amigdalele.

Infectarea mamei poate avea consecinţe grave asupra fătului Foto: Fotolia, Shutterstock

Sistemul are o memorie proprie

Sistemul imunitar are capacitatea de a recunoaşte imediat un germen, la al doilea contact cu acesta, ceea ce îi permite să îl distrugă mult mai repede. Fenomenul se numeşte memorie imunologică şi responsabili de el sunt anticorpii produşi de limfocitele B. Aceştia sunt structuri proteice care au o porţiune specifică, „în oglindă" faţă de antigenul prezent pe corpul străin. Prin legarea acestor structuri apar complexele antigen-anticorp, care sunt apoi distruse.

Specialistul nostru

Dr. Camelia Berghea medic specialist alergologie-imunologie clinică

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia"

Sistemul imunitar este cel mai puternic şi mai eficient mecanism de apărare a organismului faţă de agenţii patogeni din jurul nostru. Infecţiile ne dezechilibrează starea de sănătate, însă au şi o parte bună, aceea că instruiesc sistemul imunitar. Unii copii pot suferi de aşa-numitele imunodeficienţe primare, caracterizate de defectul sau de deficitul uneia sau mai multor componente ale răspunsului imun, situaţie ce duce la infecţii recurente, severe, cu localizări atipice sau cu germeni care, în mod normal, nu sunt capabili să determine o boală.

În aceste cazuri, este nevoie de ajutor specializat pe termen lung. O stare de dezechilibru a răspunsului imun o constituie şi alergiile, în sens de răspuns patologic, hiperreactiv la alergene de mediu sau din alimentaţie. Cauze de imunodeficienţe secundare sunt malnutriţia, deficitele de vitamine, de fier, zinc, de acid folic, alcoolismul, consumul de droguri, obezitatea, diabetul, bolile cronice severe, cancerele, infecţia cu HIV, abuzul de tratamente antibiotice, toxinele şi, nu în ultimul rând, stresul.

Când atacul se îndreaptă împotriva celulelor proprii

Depistarea markerilor  autoimunităţii  se face şi cu ajutorul microscopului cu fluorescenţă Foto: Fotolia, Shutterstock

Aproape toate celulele organismului sunt marcate cu antigene proprii fiecărui individ, codificate genetic. Ele poartă numele de Antigene Leucocitare Umane şi ţin de sistemul major de histocompatibilitate, cunoscut şi sub numele de sistem CMH sau HLA. Sunt lipsite de aceste antigene hematiile, spermatozoizii, neuronii şi celulele trofoblastice (ale embrionului). Gemenii identici (monozigoţi) au acelaşi sistem HLA. Aceste antigene fac posibilă distrugerea celulelor proprii organismului, în momentul în care se îmbolnăvesc sau prezintă anomalii. Acest fenomen, dar şi altele, mai puţin cunoscute, determină, uneori, sistemul imunitar să distrugă celule aparent sănătoase, ducând la apariţia bolilor autoimune.

Afectează diverse organe

Bolile autoimune apar frecvent la adolescenţi şi la tineri şi pot afecta diverse structuri ale organismului, cum ar fi, de exemplu, celulele pancreatice (diabetul zaharat de tip 1) sau articulaţiile mici (poliartrita reumatoidă). Spondilita anchilozantă este o altă artrită de cauze autoimune, ce „urcă" pe coloana vertebrală, putând duce la deformări ale acesteia. Apare cel mai frecvent între 15 şi 30 de ani.

În scleroza multiplă, sistemul imunitar distruge teaca de mielină, învelişul ce protejează fibrele nervoase din creier şi din măduva spinării. Boala debutează între 20 şi 40 de ani şi este cea mai invalidantă boală a tinerilor.

Tiroidita Hashimoto apare dacă anticorpii atacă celulele tiroidiene normale şi este responsabilă de 90% din cazurile de hipotiroidie.

În lupusul eritematos, fenomenele autoimune apar din cauza unei deficienţe a macrofagelor de a „curăţa" celulele care mor pe cale naturală în organism. În acest fel, se acumulează antigene proprii care perturbă sistemul imunitar, determinându-l să atace diverse ţesuturi ale organismului: sistemul nervos, rinichii, inima, plămânii, articulaţiile şi pielea.

Vaccinarea, imunizare artificială

Rolul vaccinărilor este acela de a stimula organismul să producă anticorpi într-o manieră controlată şi preventivă. Astfel, germenul este modificat în aşa fel încât să nu producă infecţia (este fie atenuat, fie inactivat, fie distrus), dar în acelaşi timp să genereze un răspuns imun eficient şi de durată (se menţine componenta antigenică din microb). Vaccinurile pot fi de origine virală, cum este vaccinul gripal, HPV sau cel pentru hepatita B, cât şi bacteriană, cum este vaccinul poliomielitic. Imunitatea obţinută prin vaccinare poartă numele de imunitate dobândită, de tip artificial şi oferă o protecţie de durată mai scurtă decât cea dobândită pe cale naturală, prin infectarea cu germenul propriu-zis.

Diagnostic pe baza markerilor sanguini

Majoritatea testelor pentru diagnosticarea bolilor autoimune au la bază depistarea complexelor antigen-anticorp în sânge. Rezultatele sunt disponibile în câteva săptămâni.

Transplantul, în funcţie de compatibilitate

Faptul că fiecare persoană are antigene proprii HLA constituie o provocare pentru cele care au nevoie de o operaţie de transplant. Donatorii se aleg cel mai frecvent dintre rudele de gradul unu, ce prezintă compatibilitate crescută, iar transplantul poartă numele de allogenic.

Ce influenţează imunitatea

- Hrana din primele luni de viaţă - laptele matern este mai mult decât hrană pentru bebeluş. Prin el, nou-născutul primeşte un număr mare de limfocite şi de macrofage care-i vor ajuta sistemul imunitar să se dezvolte. Studiile arată că micuţii care sunt hrăniţi cu lapte din formule suferă de boli diareice de două ori mai frecvent decât cei hrăniţi la sân. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă cel puţin şase luni de hrănire exclusiv la sân şi până la doi ani de alimentare cu lapte matern.

- Stresul şi oboseala cronică - scad pu­terea de apărare faţă de infecţii, prin intermediul cortizolului, hormon de stres. Persoanele care trec prin perioade stresante trebuie să găsească resurse de relaxare, precum activitatea fizică, meditaţia, exerciţiile de respiraţie.

- Dieta dezechilibrată - alimentaţia bogată în alimente proinflamatorii „toceşte" sistemul imunitar, împiedicându-l să reacţioneze eficient în situaţiile în care este cu adevărat nevoie de el. Alimente proinflamatorii sunt mezelurile şi produsele de tip fast-food, prin grăsimile saturate pe care le conţin şi prin nitriţi. Excesul de produse zaharoase şi de lactate fură din energie pe termen lung, iar aditivii suprasolicită mecanismele de apărare.

- Sedentarismul - mişcarea mobilizează celulele defensive pentru a acţiona la locul infecţiei. Practicarea unui sport este ideală pentru sănătatea întregului organism, dar imunităţii îi sunt suficiente şi 30 de minute de mers alert zilnic, timp de cinci zile pe săptămână, spun specialiştii.

- Medicamentele - corticosteroizii, cito­staticele şi abuzul de antibiotice duc la slăbirea imunităţii.

- Poluarea - duce la agravarea astmului bronşic nu doar prin efectul iritant produs de noxe, ci şi prin faptul că scade acţiunea limfocitelor T reglatoare, ce controlează amploarea răspunului imun, arată studiile realizate la Universitatea din California. Astfel, ea duce la agravarea componentei autoimune a bolii.

Specialistul nostru

Conf. dr. Irina Codiţă Institutul Naţional
de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie „Cantacuzino" Bucureşti

Perioada de timp pentru care se obţine imunitatea este, de regulă, mai scurtă după vaccinare decât după trecerea naturală prin boală. Aceasta se întâmplă pentru că materialul cu care se realizează vaccinarea constă în microorganisme inactivate (omorâte), atenuate sau în fragmente din microorganismul care provoacă o anumită boală infecţioasă, la care se adaugă şi alte componente: gelatină, conservanţi, microelemente, uneori componente provenind din substratul nutritiv pe care s-a cultivat microorganismul. Păcălim, într-un fel, sistemul imunitar, pentru ca acesta să elaboreze factorii de apărare, dar stimulul nu poate fi la fel de puternic ca în cazul în care în organism pătrunde microorganismul virulent, care determină trecerea prin boală. De aceea, schemele de vaccinare cuprind şi rapeluri (revaccinări la anumite perioade de timp), pentru întărirea imunităţii obţinute prin vaccinarea iniţială.