Rinită, gripă, guturai... Sunt boli atât de frecvente, încât aproape că nu mai tresărim atunci când auzim de ele. Dar ne schimbăm brusc atitudinea dacă diagnosticul este de „pneumonie".

Faptul că germenul a reuşit să parcurgă distanţa dintre nas şi alveolele pulmonare, trecând prin trahee, bronhii şi bronhiole şi depăşind toate mecanismele de apărare ale organismului (cili, mucus, celule de apărare) înseamnă fie că este vorba de un germen foarte virulent, fie că organismul este prea slăbit pentru a-i face faţă.

Este şi motivul pentru care pneumoniile apar la persoanele cu un sistem imunitar sau respirator vulnerabil ori deprimat: nou-născuţi prematuri, copii, vârstnici, bolnavi cronic, fumători înrăiţi. Iar sezonul rece este propice apariţiei acestei boli. În plus, pneumonia poate fi contractată în spital, prin infectarea cu germeni hiperagresivi, care au căpătat rezistenţă la antibiotice.

Afectează alveolele

Pneumonia reprezintă inflamaţia produsă de un germen la nivelul alveolelor pulmonare, punctul terminus al arborelui respirator. Poate prinde un întreg lob pulmonar (plămânul drept are trei lobi, iar cel stâng doar doi) sau doar câţiva lobuli din arhitectura unui lob. Uneori, plămânul poate fi afectat difuz, acest lucru asociindu-se de obicei cu o evoluţie mai blândă a bolii.

Întrucât la nivelul pereţilor alveolari au loc schimburile de gaze (oxigen şi dioxid de carbon) între exterior şi capilarele sanguine, afectarea lor pune în pericol întregul organism. În plus, microbul poate intra în circuitul sanguin, iar de aici se poate răspândi în corp, cu consecinţe grave.

Poate complica o răceală

Infecţia poate fi provocată de bacterii, de virusuri sau de paraziţi. Cel mai adesea, aceştia se transmit prin contact inter­uman, prin tuse, prin strănut sau prin atingerea obiectelor contaminate. O banală infecţie respiratorie sau un pojar se pot complica prin suprainfecţie bacteriană, ducând la pneumonie.

O altă posibilă cauză de pneumonie sunt manevrele medicale invazive la nivelul arborelui respirator. Boala de reflux gastroesofagian este un alt factor de risc pentru apariţia bolii, prin vărsarea conţinutului gastric în arborele respirator, în timpul somnului şi, consecutiv, prin sensibilizarea epiteliului pulmonar în urma contactului cu sucul gastric acid.

Frecventă la nou-născuţi

Febra persistentă sau fulminantă în cazul copiilor obligă la consultarea unui medic



Dacă viitoarea mamă este purtătoare de Streptococ de grup B, de Escherichia coli sau de Chlamydia trachomatis la nivelul florei vaginale sau al colului uterin, există riscul să transmită aceste bacterii fătului, în timpul sarcinii sau al naşterii. Astfel, nou-născutul va face pneumonie imediat, respectiv la câteva zile după naştere.

Multe pneumonii ale nou-născutului sunt provocate de pneumococ sau de virusul respirator sinciţial. O pneumonie agresivă în primii ani de viaţă poate să sensibilizeze plămânul, crescând riscul de afecţiuni la acest nivel peste ani.

Ce simptome sunt alarmante

O infecţie respiratorie care durează mai mult de două săptămâni trebuie să ridice suspiciuni de suprainfecţie şi de „coborâre" a procesului inflamator la nivelul plămânilor. Pneumonia are următoarele simptome: tuse, febră (dar care poate să lipsească, mai ales în pneumonia virală), dureri în piept, slăbiciune şi stare de oboseală, frisoane şi dificultatea de a respira.

Altă manifestare specifică este tusea cu expectoraţie sub forma unei spute ruginii, cu firi­şoare de sânge. Unele pneumonii sunt „duse pe picioare" mult timp, fără manifestări zgomotoase.

Manifestări specifice la copii

În cazul sugarilor şi al copiilor, sunt caracteristice respiraţia rapidă, dificilă, însoţită de bătăile aripioarelor nazale, somnolenţa, apatia şi de refuzul mâncării. Expiraţia poate deveni zgomotoasă, şuierătoare. În cazul unei pneumonii bacteriene, febra creşte brusc şi apar vărsăturile şi agitaţia.

Cum se diagnostichează

-Simptomatologia şi auscultaţia plămânilor oferă indicii despre existenţa unei infecţii pulmonare.
-Hemoleucograma indică prezenţa unei infecţii în organism.
-Culturile din spută, din exsudat nazofaringian şi din sânge identifică germenul care a provocat infecţia.
-Radiografia evidenţiază modificări caracteristice la nivelul plămânilor.

Specialistul nostru
Dr. Adrian Dumitrescu

medic specialist pediatrie
Vicepreşedinte Societatea Română de Homeopatie


În cazul copiilor, dacă starea generală este proastă (apatie) şi dacă apar semne respiratorii alarmante, precum respiraţie rapidă, dificilă (dispnee), febră care depăşeşte 39°C, atitudinea cea mai corectă este un consult medical de urgenţă. Până la consult se pot administra antitermice. Chiar şi în cazul unor simptome mai sărace este indicat un consult medical.

În caz de pneumonie virală, boala este în general precedată de semne clinice care ţin de o infecţie a căilor respiratorii superioare: strănut, tuse seacă, eliminarea unor secreţii nazale. Ulterior, apar febră de 39°C şi frisoane, dureri musculare, adenopatii şi, posibil, diaree.

La sugari, jena respiratorie este evidentă şi se poate complica cu sindromul de detresă respiratorie (cianoză, mişcări rapide ale aripilor nasului, tulburări de conştienţă, transpiraţie şi risc de apnee mortală - oprire bruscă a respiraţiei). În cazul unei pneumonii bacteriene, după o banală răceală, febra creşte brusc la 40ºC (cu risc de convulsii febrile), apar vărsăturile, agitaţia, o tuse moderată şi creşterea ritmului respirator.

Riscuri

Fumatul creşte riscul de pneumonie de 3,5 ori, cu evoluţii dintre cele mai grave.

O boală prea des complicată

Pneumonia se poate trata în ambulatoriu doar dacă nu pune în pericol viaţa bolnavului



Pentru persoanele care suferă de afecţiuni pulmonare cronice, precum bronhopneumopatie cronică obstructivă sau astm bronşic, contractarea unei pneumonii este un adevărat pericol, pentru că boala reduce suplimentar suprafaţa pulmonară aptă de schimburi respiratorii. Aceşti bolnavi pot face insuficienţă respiratorie, cu senzaţie de sufocare, în care organismul nu mai primeşte suficient oxigen şi nu mai elimină suficient dioxid de carbon pentru a funcţiona corespunzător.

Poate lăsa sechele la nivelul plămânului

O altă complicaţie posibilă este apariţia de bronşiectazii, dilataţii în ţesutul pulmonar, apărute prin ruperea pereţilor alveolari lezaţi de infecţie. Aceste zone sunt „moarte" din punct de vedere al schimburilor respiratorii, iar pentru că în ele stagnează mucus şi germeni, se pot transforma în adevărate focare de reinfecţie. O pneumonie incomplet vindecată se poate croniciza, ducând în timp la fibrozarea ţesutului pulmonar. Infecţia alveolară se poate extinde la nivelul cavităţii pleurale, spaţiul dintre cele două foiţe care învelesc plămânii.

În mod normal, cavitatea pleurală conţine o cantitate mică de lichid, ce ajută destinderea plămânilor în timpul mişcărilor respiratorii şi previne frecarea dintre foiţe. Prin extinderea infecţiei la acest nivel, poate apărea pleurezia (apa la plămâni) sau empiemul pleural (puroi între pleure, care trebuie extras de către medic). Uneori, vindecarea se însoţeşte de formarea de aderenţe între cele două foiţe, ce scad mobilitatea plămânului.  

Risc de septicemie şi de meningită

Consecinţele pneumoniei pot avea impact asupra întregului organism. Prin intrarea masivă a microbilor din plămâni în torentul sanguin poate să apară septicemia. Aceasta prezintă risc vital, prin apariţia insuficienţei cardiace sau renale. Migraţia germenilor poate provoca, în funcţie de localizare, artrite, pericardite şi endocardite, dar şi meningită.

Peste 50% din copiii care fac meningită în urma unei pneumonii au o evoluţie defavorabilă, prin instalarea surdităţii sau a hidrocefaliei (acumularea de lichid cefalorahidian la nivel cerebral), care se pot solda cu decesul. Abcesul cerebral este o altă posibilă complicaţie a bolii.

Tratamentul, în funcţie de vârstă şi de simptome

Cei care prezintă simptome respiratorii sugestive pentru pneumonie au nevoie în primă fază de odihnă. Repausul la pat, evitarea eforturilor fizice şi a fumatului, precum şi consumul de lichide în cantităţi suficiente, pentru a preveni deshidratarea, ajută organismul să lupte cu boala. Medicii recomandă ceaiurile care uşurează respiraţia, precum cel de cimbrişor, de hrean, de pătlagină şi de plămânărică. Pentru scăderea temperaturii, se pot pune pe piept cataplasme cu hrean sau cu muştar.

Tratamentul ce vizează simptomele include medicamente antitermice, de tipul para­cetamolului sau al aspirinei, şi antitu­sive. Aspirina este contraindicată copiilor cu vârste mai mici de 16 ani, iar paracetamolul se administrează în cantităţi ce depind de greutatea celui mic. În cazul pneumoniilor virale, aceste măsuri pot fi suficiente, dar uneori chiar şi această categorie de pneumonii au o evoluţie severă, astfel că medicul poate prescrie un antibiotic, pentru a preveni suprainfecţia bacteriană.

Antibioticele, o sabie cu două tăişuri

Indiferent de vârstă, dacă simptomele persistă mai mult de două săptămâni sau sunt agresive, consultul medical este obligatoriu. Medicul va stabili antibioticul potrivit, în doza corectă, în funcţie de rezultatele analizelor, de caracteristicile infecţiei şi de vârstă. Administrarea de antibiotice fără indicaţie clară poate să creeze confuzii în ceea ce priveşte tabloul bolii şi creşte riscul „cultivării" unor  tulpini de germeni rezistenţi la aceste substanţe.

În plus, curele incorecte sau incomplete de antibiotice favorizează apariţia complicaţiilor. În cazuri selectate, se poate impune administrarea oxigenoterapiei şi a bronhodilatatoarelor. Se pot folosi metode specifice de eliminare a depozitelor de mucus şi de puroi.

Atenţie la virusul sinciţial!

25% din cazurile de pneumonie la nou-născuţi sunt provocate de virusul sinciţial respirator, un virus foarte contagios, care se transmite în colectivităţi. Incorect tratat, favorizează apariţia astmului bronşic peste ani. Toţi bebeluşii veniţi pe lume înainte de 32 de săptămâni în maternităţile de gradul III primesc anticorpi specifici pentru prevenirea acestei infecţii.

Măsuri simple de prevenire

Pentru a preîntâmpina infecţiile respiratorii, în general, şi pneumoniile, în special, medicii recomandă respectarea câtorva reguli simple, mai ales de către cei care se află la risc:
-spală mâinile cu apă caldă şi cu săpun cât mai des;
-evită contactul cu persoane răcite şi locurile aglomerate;
-spală periodic jucăriile copilului şi suprafeţele cu care intră în contact;
-protejează-ţi imunitatea printr-o alimentaţie sănătoasă, mişcare, reducerea sau prin eliminarea fumatului;
-vaccinează-te.

Vaccinarea, cu indicaţii precise

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că bolile pneumococice reprezintă principala cauză de mortalitate infantilă. Vaccinarea pneu­mococică cu Prevenar se adresează copiilor cu vârste între 6 luni şi 5 ani şi protejează de 73-100% din tipurile de pneumococ care stau la originea pneumoniei pneumococice. Alte vaccinuri pneumococice se recomandă adulţilor şi vârstnicilor cu o imunitate slăbită sau cu boli cronice.

Specialistul nostru
Dr. Magda Ciobanu

medic specialist pneumolog
Institutul de pneumologie „Marius Nasta"


Tratamentul pneumoniei presupune, în primul rând, administrarea de antibiotice care, însă, trebuie recomandate de medic - medicul de familie sau, în cazuri grave, de medicul specialist. Doar medicul poate stabili tratamentul corect, deoarece, în urma discuţiei cu pacientul, evaluează care germen are probabilitatea cea mai mare de a fi «vinovat» şi, deci, care antibiotic este mai eficient.

Obiceiul de a merge la farmacie şi de a cere un antibiotic pentru pneumonie, folosind ca pretext lipsa de timp ori cozile de la medic este deosebit de dăunător şi chiar consumator de timp. Administrat incorect - ca doză, durată şi, mai ales, ca indicaţie - antibioticul poate crea rezistenţa germenilor la acţiunea lui, ceea ce duce la necesitatea schimbării tratamentului şi, deci, la prelungirea şi chiar la agravarea bolii, la creşterea costului îngrijirii şi la creşterea duratei de indisponibilitate fizică.

Vulnerabili

Bolnavii cu diabet şi cei cu insuficienţă cardiacă au risc crescut de pneumonie.