Cum se diagnostichează corect diferite tipuri de cancer

Depistarea precoce a cancerului măreşte speranţa de viaţă a pacienţilor

ANALIZE Cancerul bronhopulmonar, de sân, de col uterin sau de prostată sunt printre cele mai frecvente tipuri de cancere care fac, an de an, numeroase victime. Supravieţuirea pacienţilor diagnosticaţi depinde foarte mult de stadiul în care boala este depistată, dar şi de tratamentul potrivit urmat chiar din primul moment.

Mortalitatea prin cancer poate fi redusă prin diagnosticarea şi tratamentele timpurii. Diagnosticul de cancer se pune în urma unor analize de laborator specifice fiecărui tip de cancer în parte, dar şi în urma unor investigaţii imagistice care determină stadializarea bolii şi gradul de răspândire a acesteia în organism.

Cancerul bronhopulmonar

 „Cancerul pulmonar este cel mai rău dintre toate cancerele. Din punctul de vedere al mortalităţii, se află pe primul loc, iar 75% se diagnostichează în stadii inoperabile, adică extrem de târziu“, avertizează prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, medic primar pneumolog, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Potrivit acesteia, două sunt elementele esenţiale pentru diagnostic: „Una dintre ele este bronhoscopia – endoscopia bronşică. Endoscopia pulmonară presupune introducerea unui endoscop, un fel de furtun care are în capăt o cameră video, astfel încât se vizualizează circa două treimi din plămâni. În acest fel poate fi făcută biopsia şi se poate pune un diagnostic“.

Dar, există şi situaţii în care deşi la bronhoscopie nu se vede nimic, tumora este undeva în plămân, într-o zonă periferică care nu poate fi accesibilă bronhoscopiei. De eceea este nevoie şi de CT. „Aceste investigaţii medicale se fac împreună“, adaugă dr. Ulmeanu.

Computerul tomograf (CT-ul) infirmă sau confirmă o formaţiune tumorală şi o şi stadializează. O clasifică în funcţie de dimensiuni, de localizare, de organele pe care le infiltrează, le stenozează sau le comprimă şi de prezenţa adenopatiilor  - a ganglionilor - sau a metastazelor la distanţă. De regulă, se face un CT de cap şi torace pentru a vedea unde e localizată tumoarea, ce dimensiuni are, ce structuri invadează şi de abdomen superior – pentru că cele mai frecvente metastaze sunt în creier şi în glandele suprarenale“, explică dr.Maria Alexandrescu, medic primar radiolog, directorul departamentului de Radiologie imagistică medicală a Spitalului Monza.

Uneori e nevoie de proceduri mai complicate pentru diagnostic. „Proceduri de tip chirurgical cum ar fi prelevarea din tumora periferică a unei biopsii, prelevarea unui ganglion din spaţiul dintre plămâni unde există inima şi toate celelalte şi care se numeşte mediastin“, conchide prof.dr. Ruxandra Ulmeanu. În funcţie de tipul celulei canceroase, pe lângă examenul histopatologic  se mai fac analize de imunohistochimie şi testări genetice determinarea PD-L-1, un marker tumoral. „Examenul imunohistochimic precizează, în cele mai multe cazuri, 90% din originea celulei tumorale“, explică dr. Daniela Vasile, medic primar oncologie medicală.

Cancerul de prostată

 „Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer la bărbaţi şi debutează, în general, după vârsta de 60 de ani“, aminteşte dr. Cristian Surcel, medic chirurg urolog, la Spitalul Monza din Bucureşti. Pe lângă examenul clinic care include simptome de urinat frecvent noaptea, jet urinar slab şi senzaţia de evacuare incompletă, este nevoie şi de un tuşeu rectal. „Ulterior, se recoltează acest PSA – care este, de fapt, o enzimă cu un rol fiziologic foarte important la nivelul spermei, a lichidului seminal. Această enzimă menţine sperma în stare fluidă, altfel  ar fi coagulată. În funcţie de nivelul PSA, putem să spunem cu ce probabilitate pacientul are cancer“, adaugă medicul chirurg.

Acesta atrage atenţia că a avea un PSA mare nu înseamnă că eşti condamnat la moarte sau că eşti diagnosticat sigur cu cancer. „Poţi avea un PSA mai mare în cazul unor inflamaţii, infecţii prostatice care  cresc nivelul de până la 5-10-15 ori peste valoarea recomandată. Însă, în absenţa simptomatologiei inflamatorii infecţioase, a avea un PSA mare, în general, te direcţionează către diagnosticul de cancer de prostată“. Prin urmare, un PSA ridicat nu înseamnă 100% cancer. „Recomand evaluarea acestui marker de către un medic urolog în funcţie de vârsta pacientului, de volumul prostatei, de patologia inflamatorie pe care o are, sau nu“.

Având simptomatologia clinică, suspiciune bioumorală (PSA), următorul pas este puncţia. „Diagnosticul de prostată este un diagnostic histopatologic. Pentru situaţiile în care PSA-ul este la limită, în care tuşeul rectal este normal, dar pacienţii sunt extrem de anxioşi, putem să recomandăm un examen IRM multiparametric care să ne arate dacă sunt leziuni semnificative în prostată, adică leziuni pe care putem să le puncţionăm, să le vizualizăm şi care au potenţial evolutiv“.

Pasul numărul 3 este puncţia. Puncţiile se efectuează, în general, sub control ecografic transrectal, dar se pot face şi sub control RMN. „Dacă vedem leziunile, le puncţionăm direct, dacă nu le vedem, se puncţionează orb în mai multe cadrane. În principiu se recoltează 12 puncţii. Aceste probe sunt analizate la anatomie patologică şi se stabileste diagnosticul de cancer. Având toate aceste informaţii, putem stadializa bolnavul“, conchide dr. Cristian Surcel.

Cancerul de col uterin

În România, în fiecare an, peste 4.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. Identificarea şi tratarea precoce a anomaliilor celulare de la nivelul colului uterin, înainte ca acestea să se transforme în neoplasm, poate preveni cancerul de col uterin, cauza numărul 1 de mortalitate prin cancer în rândul femeilor. În prezent, două teste sunt recomandate în screeningul cancerului de col uterin: testul Babeş-Papanicolau şi testul HPV. „Testul Babeş-Papanicolau este o metodă foarte simplă de investigare a celulelor colului, pentru a depista eventuale anomalii şi leziuni, în timp ce testul HPV confirmă sau infirmă prezenţa Virusului Papilloma-Uman (HPV) în celulele de la nivelul colului uterin. Acesta din urmă este extrem de important în screening, dat fiind că infecţia cu HPV este principala cauză a acestui tip de cancer“, explică Ana Maria Năstase, medic primar Obstetrică-Ginecologie, în cadrul clinicii Bio-Medica. În cazul în care rezultatul testului nu este chiar „curat”, medicul va recomanda o serie de investigaţii adiţionale. Colposcopia presupune investigarea colului uterin cu ajutorul unui microscop. În cazul în care se descoperă o regiune de ţesut anormală la nivelul colului uterin, este prelevată o probă, care este trimisă la laborator şi biopsiată. Diagnosticul de certitudine este cel anatomopatologic. Ca investigaţii imagistice se impun ecografia vaginală, iar apoi CT şi RMN. Ultimele două investigaţii se fac pentru stadializarea bolii. „CT-ul de torace şi abdomen arată prezenţa metastazelor în plămâni, în ficat, în peritoneu, şi afectarea ganglionară - şi RMN-l de pelvis arată invazia locală a cancerului, dacă depăşeşte uterul , dacă invadează organele vecine, dacă există lichid în pelvis, adenopatii“, dr. Maria Alexandrescu, medic primar radiolog.

Cancerul mamar

Prevenţia în cazul cancerului mamar constă pentru femeile sub 30 de ani într-o examinare sistematică a sânilor pentru depistarea eventualelor noduli şi o ecografie anuală. Pentru femeile peste 40 de ani, este indicată mamografia, completată de o ecografie de sân. Investigaţiile în cazul cancerului mamar depind de ceea ce medicul suspicionează clinic. „Analizele specifice sunt examenele anatomopatologic şi imunohistochimic. Acestea permit stabilirea diagnosticului pozitiv  - este sau nu cancer-, al tipului şi subtipului celular implicat, precum şi o caracterizare a acestor celule“, explică dr. Dragoş Median , medic specialist oncologie medicală la Spitalul Filantropia din Bucureşti. În acest fel, se determină factorii de prognostic – pozitiv sau negativ - şi factorii de predicţie – boala va răspunde sau nu la un anumit tratament, adaugă dr. Median.

Uneori este nevoie şi de un RMN mamar pentru a vedea extinderea bolii. Una dintre procedurile oncologice prin care femeile pot evita extirparea completă a ganglionilor axilari, intervenţie care poate fi urmată de disfuncţionalităţi ale membrului superior este analiza ganglionului-santinelă. Procedura oferă informaţii despre starea generală a ganglionilor axilari, în cazul femeilor diagnosticate cu cancer la sân în faze incipiente. „După ce a fost excizat ganglionul sau ganglionii santinelă, acesta este trimis la laboratorul de anatomie patologică, iar după examinarea parţială a acestuia, anatomo-patologul furnizează un rezultat. Dacă este negativ, ganglionul nu este invadat tumoral, ceea ce înseamnă că nici restul ganglionilor limfatici nu sunt tumorali şi nu este necesară o limfadenectomie regională completă. Dacă este afirmativ, ganglionul este invadat tumoral, aşadar este necesară o limfadenectomie regională completă“, a explicat dr. Cristian-Gabriel Viişoreanu, medic specialist chirurgie generală, cu competenţă în chirurgie oncologică şi ecografie intervenţională, fondatorul Institutului Sânului.