După hepatită, cea mai frecventă afecţiune a ficatului este steatoza hepatică, cunoscută în termeni populari sub denumirea de ficat gras. Boala se caracterizează printr-un surplus de grăsime care se depune în celulele hepatice, împiedicându-le să funcţioneze normal.

Anghinarea combate preciroza

Ceaiurile din frunze de anghinare au proprietatea de a mări secreţia biliară. Astfel, infuziile ajută la buna funcţionare a ficatului şi a bilei. Mai mult, ceaiul reglează nivelul glicemiei şi contribuie la eliminarea colesterolului „rău". Specialiştii recomandă terapia cu infuzie de anghinare în hepatitele cronice, când ficatul este mărit şi în preciroze.

Infuzia se prepară dintr-o lingură de plantă la o cană cu 500 ml de apă clocotită. O parte din ceai se bea dimineaţa, pe stomacul gol, după care bolnavul trebuie să stea culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă. Restul cantităţii de ceai se bea în cursul zilei, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. Tratamentul durează 20-30 de zile, iar după o lună se poate relua.

Armurariul are proprietăţi antitoxice

Fructele de armurariu conţin silimarină, o substanţă activă care contribuie la regenerarea celulelor ficatului şi protejează integritatea membranelor celulelor hepatice. Silimarina are proprietăţi antitoxice şi combate intoxicaţiile cauzate de excesul de medicamente. Studiile efectuate în Germania, SUA, Austria şi în Italia au arătat că armurariul este în prezent cel mai eficient remediu natural pentru toate afecţiunile hepatice.

De asemenea, armurariul „şterge" urmele lăsate la nivelul ficatului de consumul excesiv de alcool. Ceaiul din fructe de armurariu se prepară prin infuzarea unei linguriţe şi jumătate de fructe măcinate într-o cană cu apă clocotită, timp de 10 minute. Bolnavul poate să bea două căni de ceai pe zi. Prima cană se bea dimineaţa, înainte de micul dejun, apoi bolnavul trebuie să stea culcat pe partea dreaptă timp de 30 de minute. Cura trebuie urmată timp de 14 zile şi se poate relua după o pauză de 10 zile.

Măceşele au efect antiinflamator

Datorită substanţelor active din compoziţia fructelor de măceş, printre care vitaminele B1, B2, C şi P, zaharuri, lecitină şi pectină, ceaiul de măceşe are acţiune tonică, vasodilatatoare, antiinflamatoare, antitoxică, stimulând în acelaşi timp activitatea ficatului şi bilei.

Specialiştii recomandă infuzia de măceşe în tratamentul afecţiunilor hepatice: hepatite cronice, ficat mărit sau gras. Infuzia se prepară din trei linguriţe de pudră de măceşe şi o cană cu 500 ml de apă clocotită. După ce se infuzează timp de 15 minute, ceaiul se îndulceşte cu puţină miere. Bolnavul trebuie să bea prima cană dimineaţa, iar restul se consumă în timpul zilei. Cura durează şase săptămâni.

Specialistul nostru

Dr. Ruxandra Constantina medic de familie competenţă în apifitoterapie reflexoterapeut

Factorii de risc care favorizează apariţia steatozei hepatice sunt alcoolul, obezitatea, nivelul crescut al glicemiei, hipertensiunea arterială şi valorile crescute ale grăsimilor în sânge. Alături de tratamentul alopat, există o serie de plante care favorizează detoxifierea la nivel hepato-biliar şi regenerarea celulelor hepatice.

Armurariul este o plantă de excepţie, a cărei componentă principală, similarina, are un efect de protecţie a celulei hepatice şi de redresare a hepatocitelor bolnave. Se poate administra sub formă de macerat la rece, pulbere sau de capsule. Se va folosi cu precauţie de cei care suferă de hipertensiune arterială, precum şi de femeile gravide. Se mai pot folosi amestecuri de plante: anghinare, cicoare, păpădie, cătină albă, mesteacăn, rozmarin, sunătoare, rostopască şi gălbenele.

Prudenţă

Plantele nu trebuie să înlocuiască tratamentul prescris de medicul alopat.