Ce conţine pâinea şi cum alegem un produs de calitate

Ce conţine pâinea şi cum alegem un produs de calitate

Arhiva Adevărul

Un român mănâncă, anual, în medie 97 de kilograme de pâine, ţara noastră fiind fruntaşă în topul consumului de pâine din Uniunea Europeană. Dincolo de cantitate, specialiştii atrag atenţia şi asupra calităţii „pâinii noastre cea de toate zilele".

Ştiri pe aceeaşi temă

„Când spunem pâine, vorbim de fapt despre zeci de mii de sortimente - fără să exagerez - de alimente diferite. Şi atunci cum putem şti care pâine este bună?", afirmă prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului Naţional de Cercetare Alimentară.

Trebuie să citim eticheta, să vedem ingredientele", atrage atenţia profesorul Mencinicopschi.

Principalele cerealele măcinate care sunt folosite frecvent la producerea făinii pentru pâine sunt grâul și orzul, dar acestora li se adaugă şi câţiva compuşi chimici, de tipul aditivilor alimentari, pe care ar fi bine să-i evităm.

Acidul sorbic, sau E200, este unul dintre aceştia. Odată ingerat, el distruge vitamina B12 şi poate cauza iritaţii pe piele. Totodată, mai există digliceridele, emulgatorii (E481, E272b şi E472b), care sunt grăsimi adăugate pentru menţinerea prospeţimii pâinii. Ele pot, însă, dăuna sănătăţii.

Urmează dextroza, care este de fapt glucoza procesată industrial. Glucoza naturală, în cantităţi mici, nu dăunează sănătăţii, dar nutriţioniştii atrag atenţia că o mare parte din aportul zilnic provine din alimentele procesate. Astfel, în loc de glucoză naturală, consumăm variantele ei industriale: sirop de glucoză, dextroză şi maltoză.

Citeşte mai multe despre despre fructoza şi glucoza din alimentaţie

Glutenul ridică alte probleme, mai cu seamă pentru persoanele care suferă de intoleranţă la el. Această proteină regăsită în cereale (grâu, orz şi secară) supune tractul digestiv la o mulţime de provocări. Odată fixat pe pereţii intestinului subţine, glutenul poate favoriza apariţia bolilor digestive, inflamatorii, dar şi autoimune.

Intoleranţa la gluten, o boală a civilizaţiei moderne?

Pudra de zer din pâine este periculoasă pentru cei care au intoleranţă la lactoză. În astfel de situaţii, organismul uman nu poate digera cantităţi semnificative de lactoză, care este forma de zahăr predominantă din lapte, potrivit sfatulmedicului.ro. În cazul ingerării pudrei de zer, la persoanele sensibile apare greaţa, crampele, balonarea şi diareea, simptomele intoleranţei la lactoză începând să se manifeste la aproximativ 30 de minute sau două ore după consum.

Acidifiantul, sau acidul citric din pâine, favorizează apariţia cariilor, în timp ce propionat de calciu sau E282 generează migrene şi crize de vezică biliară.

Corectorul de aciditate aduce un plus de sare în organism. Asupra pericolului sării ascunse avertizează şi directorul Institutului Naţional de Cercetare Alimentară. "Ca să găsim sursa, trebuie să ne uităm la denumirile chimice ale E-urilor de pe etichetă. Dacă acestea conţin sodiu, precum glutamat monosodic sau fosfat disodic, este clar că produsul are un conţinut de sare ascunsă", declară Mencinicopschi.

Acestor aditivi li se adaugă şi acidul ascorbic sub forma de E300, despre care s-a descoperit că poate favoriza apariţia unor tipuri de cancer. Totodată, aproape toate produsele, inclusiv pâinea, conţin "arome identic naturale" (lapte, unt, vanilie, etc), la rândul lor dăunătoare sănătăţii.

Cum alegem o pâine de calitate

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit (ANIM), Marin Viorel, explică la ce trebuie să fim atenţi ca să identificăm o pâine de calitate:

Aspectul general: produsul trebuie să fie bine dezvoltat, nerupt, nedeformat.

Aspectul cojii: suprafaţa trebuie să fie lucioasă, netedă, nearsă; sortimentele cu specific rustic au coaja mată sau înfăinată, după caz; poate avea crăpături, dar nu este recomandată pâinea care nu are coaja formată pe toată suprafaţa. În plus, coaja trebuie să fie de culoare galben aurie.

Mirosul: plăcut, caracteristic pâinii bine coapte, fără mirosuri străine: de acru, de mucegai, de mere verzi (specific produselor contaminate cu Bacillus Mezentericus).

Aspectul miezului: masă elastică, care după apăsare cu degetul revine la forma iniţială, nesfărămicioasă, fără crăpături sau goluri, fără cocoloaşe sau urme de făină nefrământată, de culoare specifică sortimentului. Miezul care prezintă, în zona centrală, un aspect lipicios şi miros de mere verzi este caracteristic unui produs contaminat.

Gustul: plăcut, caracteristic unui produs bine copt, potrivit de sărat, fără gust acru, amar, sau alt gust neplăcut, fără scrâşnet în dinţi (datorită impurităţilor: nisip, pământ).

Cele mai noi reguli pentru a mânca sănătos

După ce am ales pâine, e bine de ştiut şi cât este indicat să mâncăm. "Dacă nu depunem efort fizic susţinut, nu trebuie să consumam mai mult de 200 de grame de pâine pe zi şi chiar 100 de grame, în cazul persoanelor sedentare. De asemenea, copiilor nu trebuie să li se dea pâine înainte de a testa toleranţa lor la gluten. Acest lucru e valabil şi pentru persoanele trecute de 50 de ani. E bine de ştiut că aproximativ 4% din populaţie manifesta intoleranţă la gluten", afirmă prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.


citeste totul despre: