Cazul Angelina Jolie: femei care au renunţat la sâni pentru sănătate, nu şi la frumuseţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Angelina Jolie (37 de ani) a suferit o dublă mastectomie preventivă, deoarece este purtătoarea unei gene care provoacă cancerul la sân. Ea a povestit toată experienţa într-un articol intitulat „My Medical Choice“ (Alegerea mea medicală - n.r), publicat în „New York Times“ FOTO Reuters
Actriţa Angelina Jolie (37 de ani) a suferit o dublă mastectomie preventivă, deoarece este purtătoarea unei gene care provoacă cancerul la sân. Ea a povestit toată experienţa într-un articol intitulat „My Medical Choice“ (Alegerea mea medicală - n.r), publicat în „New York Times“ FOTO Reuters

În majoritatea situaţiilor, cancerul la sân poate fi învins, dar urmele luptei rămân pe corp şi în sufletul supravieţuitoarelor. Unele dintre ele au ales să facă artă din mastectomie.

Cazul Angelinei Jolie, care a ales să sufere o intervenţie de îndepărtare a ambilor sâni (mastectomie), pentru a reduce la minimum riscul de cancer mamar, în condiţiile unui istoric familial puternic şi al prezenţei unei mutaţii genetice, este doar una dintre nenumăratele astfel de situaţii din SUA şi nu numai.

Aceeaşi soluţie - mastectomia - se aplică şi în multe dintre cazurile în care cancerul de sân s-a manifestat, ca armă eficientă împotriva răspândirii celulelor canceroase. Cum incidenţa cancerului mamar este în continuă creştere la nivel mondial, numărul femeilor care fac mastectomie a crescut şi el considerabil în ultimii ani. 

Pentru a atrage atenţia cu privire la cruzimea acestei boli, fotograful de modă David Jay a lansat campania Scar Project (Proiectul Cicatrice). El a surprins frumuseţea nepieritoare a femeii, în ciuda cicatricelor lăsate de boală. Dedicat unui număr impresionant de peste 10.000 de femei care sunt diagnosticate anual cu cancer de sân numai în SUA, Scar Project este un exerciţiu nu numai de avertizare a publicului larg, ci şi de speranţă şi vindecare a sufletului femeilor care trec prin asta. 

Tatuaje pentru suflet

Tot pentru a ridica moralul femeilor care au  supravieţuit cancerului mamar şi celor care suferă de această maladie, a fost lansat un alt proiect îndrăzneţ: Why We Ink (De ce ne tatuăm). „Nu am putut controla cicatricele, nu pot controla cum arăt în oglindă, nu pot controla sentimentul de fals, răceala sânilor mei acum, dar pot controla cum arată. Aşa că o să-mi tatuez un fluture desenat de fiul meu de 12 ani, pe sânul stâng, acolo unde a fost cancerul“, mărturiseşte cu emoţie Ann Marie Giannino-Otis, pentru Huffington Post. 

Cum depăşesc mastectomia supravieţuitoarele cancerului la sân

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite