Cancerul pulmonar nu trebuie să însemne condamnare la moarte. Despre supravieţuitori şi despre trucurile pentru a învinge boala perfidă, la Adevărul Live

Dacă este depistat înainte de stadiul III, cancerul pulmonar poate fi tratat cu succes. Ba chiar există o viaţă lungă după cancerul pulmonar dacă este diagnosticat precoce, tratat corect şi pacientul este atent monitorizat. Cum este posibil aflăm de la prof. dr. Florin Mihălţan, medic primar pneumolog, şi de la pacientul Ion Badea.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul Live

Prof. Mihălţan: Cancerul poate să apară la vârste din ce în ce mai mici. Noi ştim, de pildă, că un pacient peste 45 de ani care este fumător, are un risc mai mare decât înainte de vârsta de 45 de ani. Dar observăm adesea şi este consecinţa unui tabagism activ început precoce, la vârste mici, cu un număr mare de ţigări - şi aici e foarte important consumul de ţigări per zi – aduce astfel de pacienţi şi la 35 de ani şi la 30 de ani cu astfel de tumori pulmonare. Asistăm la o „întinerire“ a acestui cancer pulmonar şi o greutate din ce în ce mai mare pe care o ocupă în clasamentul diverselor tipuri de cancere existente.

Avem o problemă în ceea ce priveşte diagnosticarea bolii? Există lacune în privinţa depistării, atât din partea grupului de medici, cât şi din partea pacienţilor?

Există, în primul rând, aceste tipuri de tumori care sunt foarte înşelătoare din punct de vedere al evoluţiei. De obicei, se pierde un timp preţios din momentul în care se instalează tumoarea până când explodează din punct de vedere al simptomatologiei. Din ce vedem în practica zilnică în momentul depistării cam 60-70% din pacienţii respectivi sunt inoperabili. Ceea ce înseamnă că au avut o perioadă de cel puţin şase luni sau chiar un an de evoluţie a tumorii fără ca pacientul să simtă nevoia să vină la medic. Deci avem o primă problemă de educaţie, ca, la semne, aparent minore, să se înfăţişeze pentru primul consult, de preferat la specialist, medicul de familie fiind cel care să-l dirijeze.

Alt element care impietează asupra diagnosticului tardiv este această prezenţă, acest screening activ în cancerul pulmonar care, în unele ţări bogate, cu resurse serioase pentru sănătate, se face în populaţia activă cu ajutorul unei investigaţii numită CT - şi este un grup-ţintă care se alege pentru că acolo procentul e mai mare – pacienţi peste 60 de ani, fumători, cu simptomatologie. Ei sunt aleşi şi fac această tomografie computerizată cu expunere joasă care de multe ori din punct de vedere al raportului cost/eficienţă aduce cancerele acestea în fază incipientă.

Şi, nu în ultimul rând, mai este şi o problemă de diagnostic diferenţial care ţine de medici. De multe ori, boala capătă conturul unui nodul singular care trebuie supravegheat. Noi avem nişte ghiduri care recomandă o anumită repetare a supravegherii imagistice – prin CT şi alte investigaţii - care se face la 3-6 luni. Unii dintre aceşti noduli se dovedesc benigni, alţii cu o evoluţie lentă, dar malignă şi alţii care explodează şi se extind rapid.

În aceste situaţii, există nişte temeri pe care pacienţii le împărtăşesc împreună cu doctorii şi care întârzie diagnosticul pentru că aceşti noduli sunt greu abordabili prin investigaţiile uzuale şi, în cele mai multe cazuri se propune un tip de intervenţie chirurgicală.

Or, un pacient care aude de intervenţie chirurgicală pentru un „nodulaş“ este tentat să temporizeze. Şi am avut situaţii în care deşi am discutat şi am expus riscurile care se pot ascunde în spate această temporizare a fost de prost augur şi, ulterior, dintr-o formă operabilă de cancer s-a transformat într-o formă inoperabilă. Şi rapid.

Să nu uităm că, un nodul - şi aici vine varianta pe care o putem opune cancerului – poate să aibă foarte multe alte cauze. Şi avem nişte limitări diagnostice şi investigaţionale. Unde însă chirurgul poate să fie salutar din punct de vedere al intervenţiei.

Sunt forme, de exemplu, pseudotumorale de tuberculoză. Iar aici nu avem suficiente argumente să susţinem diagnosticul de tuberculoză. Solicităm în momentul respectiv o intervenţie chirurgicală. Intervenţia chirurgicală poate să fie pe de o parte diagnostică, iar pe de altă parte, poate să fie salutară.

Deci avem o listă întreagă de posibile capcane care motivează întârzierile.

Domnule Badea, cum aţi diagnosticat precoce acum 22 de ani cancerul de plămâni – presupun că a fost un diagnostic precoce?

Este foarte adevărat, au trecut atâţia ani. Norocul meu a fost că m-am prezentat la timp. În sensul că, primele semne erau de tuse seacă, de insuficienţă respiratorie şi, în final, nu mai reuşeam să depun un efort susţinut. Am fost la mare în concediu, am intrat în mare să înot puţin mai mult şi am început să vomit sânge, lucru care m-a îngrozit. Am întrerupt concediul şi m-am întors la Bucureşti, am mers la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“ şi am găsit acolo nişte oameni foarte competenţi. M-au consultat, m-au trimis să fac o radiografie şi o spirometrie. La spirometrie eram sub 50% din capacitatea pulmonară. După ce medicul a văzut radiografia şi a discutat cu colegii a dat verdictul: vă operaţi de urgenţă.

Deci clar era vorba despre o tumoare malignă.

Şi-au dat seama că este operabil încă. Altfel nu-mi explic. Şi am plecat să „verific“ diagnosticul la al doilea medic şi acelaşi lucru mi s-a spus. M-am întors de urgenţă la Institut unde, în trei zile, am fost operat.

De cât timp aveaţi tusea aceea uscată?

De vreo 6-7 luni. Simţeam că nu mai pot. Dar puneam totul pe seama tutunului. Fumam din şcoala generală.

Câţi ani aţi fumat?

Operaţia a avut loc la 56 de ani şi şcoala generală o termini la 14 ani. Eram un fumător înrăit.

Fumaţi mult?

Până în 20 de ţigări pe zi. Dar, indiferent care e situaţia, tutunul e tutun. Şi cei care nu fumează suferă din cauza lui.

Aici cred că este una dintre capcanele diagnosticului. Pacienţii pun simptomele pe sema fumatului şi zic că sunt normale pentru că sunt fumători.

Prof. Mihălţan: Un singur lucru aş vrea să completez la ce spune domnul Badea. Este vorba despre vomatul sângelui. L-a scos mai mult prin tuse, nu prin vomă. Şi tusea dă acest sânge afară. Sângele vine de obicei din formaţiunea tumorală. Sunt mulţi pacienţi care au vomă cu sânge – acolo este o altă patologie, este o problemă digestivă. Deci, cel care tuşeşte şi scuipă sânge acela e un semn care trebuie să-i de a de gândit. Pentru acela trebuie să fie văzut de un medic specialist şi să facă o primă radiografie.

Legat de simptome aici sunt două capcane: Fumătorul este un tuşitor matinal. Dacă se observă schimbarea caracterului tusei, sigur că aici se poate ascunde şi altă boală, BPOC, emfizem. Şi acolo se schimbă caracterul tusei şi acelaşi agent - tutunul.

În afară de asta, dacă observă că se îngreunează respiraţia, dacă observă că scade în greutate, că apare vreun junghi la respiraţie – sunt toate semne premonitorii ale progresiei formaţiunii tumorale.

Domnul Badea a avut această şansă să scuipe sânge. Vederea sângelui are un impact emoţional puternic care îl determină să facă consultul imediat. Din păcate, nu toate tumorile permit această vizualizare a unui simptom strigent care să trimită la medic.

Deci a avut noroc că a avut simptome zgomotoase într-un stadiu incipient de boală.

Da. Niciodată nu sunt însă doi pacienţi la fel. Din nefericire, majoritatea consideră aceste simptome minore şi vin la medic atunci când calitatea vieţii este alterată foarte mult şi după ce a piedut 20-30 de kilograme în greutate. Am situaţii de genul acesta în care pacientul are dureri în special noaptea şi sunt sufocante, greu de stăpânit şi în acele situaţii tumoarea deja sapă în perete, în os, deci are o extindere care spune mult despre operabilitate sau inoperabilitate.

În cazul domnului Badea era încă operabil cancerul.

Era un stadiu I incipient. Şi aici există oferta chirugicală care este binevenită. Tipurile de intervenţie chirurgicală sunt diferite, în funcţie de extensia tumorii. Poate să fie scos un plămân – dacă tumoarea este foarte mare, sau se poate scoate un lob. Depinde de extensie, de localizare, de precocitatea depistării.

După aceea, în multe situaţii se trece la faza a doua: un tratament oncologic – chimioterapie, radioterapie. Menţionez că o parte din aceste formaţiuni tumorale  dacă sunt depistate tardiv şi au o extensie care în prima fază nu aduc suficiente argumente pentru operabilitate, după trei cure de citostatice şi de radioterapie reintră în zona operabilităţii. Asta ar fi nota optimistă la cazurile inoperabile.

Aducând şi şanse în plus de supravieţuire.

Mult mai multe şanse. Excluzând materialul din compoziţia tumorii care este format din celule necontrolate care se înmulţesc foarte repede se permite unei medicaţii ulterioare moderne să distrugă celulele canceroase, minimalizând evoluţia bolii. Faza a doua este importantă tot pentru nota optimistă pentru că mie mi se pare că, mai ales în ultimii cinci ani, au apărut o multitudine de tratamente imunologice, de scheme moderne de tratament care pleacă de la o aprofundare a tipului de tumoare, cu tipul de celulă care evoluează , poate fi investigată în profunzimea sa , poate fi aprofundat nu doar pe tipul de celulă, ci ştim la ce medicaţie ţintită este ea sensibilă. Or, asta a modificat mult supravieţuirea acestor pacienţi. Şi, unori, în anumite situaţii, chiar permite vindecarea cu aceste arme terapeutice nonchirurgicale.

Domnule Badea în ce a constat intervenţia?

Medicul care m-a descoperit m-a luat de mână şi m-a dus la chirurgie că nu ştiam unde să mă duc. Eram rătăcit şi supărat. Mi-au extirpat lobul stâng inferior. Cu recomandarea ca după ce ies din spital să iau legătura cu un medic oncolog. Din nou a fost o lovitură pentru mine că mă gândeam că dacă am suferit o operaţie chirurgicală am scăpat. Am făcut şase cure de citostatice şi am rămas sub supravegherea medicului oncolog.

Câtă vreme aţi mers la monitorizare? Şi acum la ce intervale mergeţi?

La monitorizare oncologică am mers şase luni. Dar la Institutul Nasta din şase în şase luni şi după cinci ani, odată pe an. Şi astăzi, în fiecare an merg la control. Şi fac anumite teste funcţionale, inclusiv o radiografie. La testul de spirometrie sunt la valori normale.

Ca medicaţie după aceea am avut din cea vasodilatatoare pulmonară. Şi acum iau un bronhodilatator.

Prof. Mihălţan: La domnul Badea este şi o a doua problemă a fumătorului - şi asta se mai întâmplă în 5% din cazuri - cancerul se asociază cu emfizem pulmonar.

În ce măsură s-a schimbat viaţa dvs. la 56 de ani după acest diagnostic?

Mi s-a propus să mă pensionez şi am refuzat. Lucram ca profesor de educaţie fizică. Am primit nişte sfaturi extraordinare de la medicul meu care m-a depistat şi m-a salvat: mult aer curat, munte, parc şi mişcare. După acest episod am făcut economii, mi-am cumpărat o rulotă şi am început să merg la munte, în special după ce am ieşit la pensie. Din mai până în septembrie stau la munte. După operaţie, la Institut am făcut gimnastică medicală pentru a reînvăţa să respir.

Prof. Mihălţan: Vedeţi, şi aici e o nuanţă optimistă. În momentul în care oamenii pierd un plămân au senzaţia că viaţa lor a luat sfârşit. Am pacienţi care au făcut o astfel de operaţie de 15-20 de ani şi îşi văd în continuare de activităţile lor. Ceea ce învaţă după operaţie intră într-un program de reabilitare în care cu ajutorul fizioterapeutului se întăreşte musculatura, program care are rolul să-l obişnuiască pe pacient să compenseze lipsa unui lob sau a unui plămân prin ceea ce are la dispoziţie la momentul respectiv – plămânul care a preluat toată funcţia.

Presupun că unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facă pacienţii este să renunţe la fumat.

Nici nu m-am mai gândit la fumat. Dar m-am şi ferit de mediul în care se fumează. Pentru că şi acum, după 22 de ani, mă deranjează fumul de ţigară.

Prof. Mihălţan: Aici e o nuanţă greu de înţeles în România: fumătorul este un om bolnav. Iar pentru lăsatul de fumat care este absolut necesar în momentul în care ai operaţia - ştim foarte bine că cel care continuă să fumeze are o durată de supravieţuire mai scurtă, face de multe ori alte complicaţii nu de puţine ori cardiovasculare - fumătorul are nevoie de ajutor. Iar ajutorul nu-l găseşte în ofertele industriei tutunului. Ci în produsele farmacologice care sunt foarte bine testate pe care le poate încerca prin programul Stop fumat!