Şapte mituri despre infertilitate

Stimularea ovariană îţi reduce rezerva de ovule, medicaţia hormonală te îngraşă şi produce cancer, embriotransferul cu embrioni congelaţi este mai eficient decât cel cu embrioni proaspeţi.  Sunt doar câteva dintre miturile care circulă pe internet când vine vorba despre infertilitate, atrag atenţia dr. Corina Manolea, medic ginecolog, specializat în tratamentul infertilităţii şi tehnici de reproducere umană asistată, la Columna Medical Center.

Mitul nr. 1: Stimularea ovariană, mai ales dacă este repetată timp de mai multe cicluri, va reduce rezerva ovariană. FALS!

Adevărul: La naştere, o fetiţă are în ovare câteva sute de mii de ovocite dintre care, pe parcursul vieţii ei reproductive ca femeie adultă, va ovula doar 400 – un ovul pe lună, timp de trei-patru decenii. O cantitate enormă de celule reproductive este irosită, deoarece în fiecare lună, pe lângă ovulul eliberat la ovulaţie, multe alte ovule se pierd. Fertilizarea in vitro – FIV – presupune obţinerea de embrioni în afara corpului, ceea ce necesită prezenţa ambelor celule reproductive apte de fertilizare – ovulul şi spermatozoidul – în laboratorul de embriologie. Stimularea ovariană însumează diferite strategii cu ajutorul cărora, în luna în care este administrat tratamentul, ovarul este stimulat să producă semnificativ mai multe ovule decât într-un ciclu natural. Esenţial de precizat: în mod normal, un singur ovul se maturează şi este eliberat la ovulaţie. Ovulele ajunse la maturitate la sfârşitul stimulării sunt prelevate de la nivelul ovarelor printr-o puncţie ghidată ecografic transvaginal, efectuată sub sedare. Aşadar, stimularea ovariană duce către maturare o mare parte dintre ovulele care, altfel, ar fi parcurs moartea celulară într-un ciclu natural şi, în niciun caz nu reduce rezerva ovariană.

Stimularea ovariană controlată face astăzi parte din aproape toate tratamentele de fertilizare in vitro; este primul şi unul dintre cei mai importanţi paşi ai tratamentului, deoarece furnizează ovocitele necesare obţinerii embrionilor în laborator.

Mitul nr. 2: Nu poţi preveni sindromul de hiperstimulare ovariană. FALS!

Adevărul: Acest sindrom este pe cale de dispariţie în medicina reproductivă modernă, existând numeroase strategii de a-l ocoli complet. Tratamentul de stimulare ovariană corect individualizat fiecărei femei în parte şi administrat sub îndrumarea unui medic cu experienţă în reproducerea asistată ar trebui să fie sigur, relativ uşor tolerat şi cu efecte secundare foarte rare.

Mitul nr. 3: Un singur ovul este suficient pentru a obţine un embrion şi un copil. ADEVĂRAT şi FALS!

Adevărul: Uneori, mai ales la o pacientă foarte tânără – sub 30 ani –, un singur ovocit are o şansă destul de bună de a fi suficient, adică de a se transforma într-un embrion sănătos – în jur de 40%. Însă în majoritatea cazurilor, chiar şi la femeile tinere, ţinta tratamentului de stimulare îl reprezintă prelevarea a 10-15 ovocite. Pot părea multe, dar în ziua a cincea de viaţă a embrionilor, atunci când aceştia sunt transferaţi în uterul matern sau congelaţi, din tot acest număr ne aşteptăm, în cazurile cu prognostic bun, la maximum patru-cinci embrioni. Dintre aceştia, doar jumătate au capacitatea de a duce la naşterea unui copil sănătos când femeia are în jur de 35 de ani şi doar 10% din ei, dacă aceeaşi femeie a depăşit 42 de ani. Acest proces reducţional de la ovocit la embrion şi copil născut este firesc şi caracterizează fertilitatea şi reproducerea umană care au un randament net inferior altor specii.

Mitul nr. 4: Medicaţia hormonală mă îngraşă. FALS!

Adevărul: Sigur că unele femei reţin pasager apă în cursul stimulării, fenomen care se întâmplă în mod normal şi în sarcină, dar majoritatea tolerează excelent tratamentul, fără kilograme în plus, dacă menţin un regim alimentar sănătos, fac sport şi se hidratează.

Mitul nr. 5: Medicaţia hormonală cauzează cancer. FALS!

Adevărul: Nu a fost stabilită cert vreo legătură între tratamentele de stimulare ovariană şi cancerele ginecologice, însă este dovedită legatura clară între infertilitate în sine şi riscul de cancer. De exemplu, la femeile cu lipsă cronică a ovulaţiei, netratate, sau cu endometrioză, riscul e semnificativ mai mare de a dezvolta cancer ovarian sau uterin. Argumentul cel mai solid împotriva acestui mit îl reprezintă faptul că deja mii de femei tinere diagnosticate cu diferite tipuri de cancer şi-au prezervat fertilitatea înainte de chimio sau radioterapie, stimulându-şi ovarele să producă multiple ovule destinate a fi congelate şi stocate pentru viitor. Întreaga comunitate ştiinţifică încurajează oncofertilitatea şi, anual, apar studii care demonstrează siguranţa administrării tratamentelor de stimulare ovariană la femeile diagnosticate cu cancer.

Mitul nr. 6: Tratamentul este complicat. ADEVĂRAT şi FALS!

Adevărul: Este adevarat că tratamentul presupune injecţii zilnice, dar acestea se administrează numai subcutanat, prin dispozitive – pen-uri – uşor de folosit de către paciente, iar durata este, de regulă între 8 şi 12 zile. Ca efecte neplăcute, unele paciente pot simţi o presiune la nivelul ovarelor, balonare, constipaţie, irascibilitate ori  dureri de cap tranzitorii. Tratamentul poate fi însă „complicat“ din punct de vedere psihologic; având în vedere că miza este obţinerea unei sarcini care să evolueze până la termen, gestionarea aşteptărilor sau a eşecului este foarte dificilă pentru cuplu.

Mitul nr. 7: Embriotransferul cu embrioni congelaţi este mai eficient decât cu embrioni proaspeţi. ADEVĂRAT şi FALS!

Adevărul: În ultimii 20 de ani, au fost făcute progrese majore în ceea ce priveşte congelarea celulelor, a ţesuturilor reproductive şi a embrionilor. Tehnica utilizată cel mai frecvent în zilele noastre este vitrificarea, o metodă de congelare rapidă şi cu rate foarte bune de supravieţuire  postdecongelare: în jur de 90%. Astfel, a devenit posibilă pe scară largă păstrarea prin vitrificare a embrionilor obţinuţi în urma stimulării ovariene. Există multe scenarii în care se doreşte congelarea  embrionilor: în cazul politicii „freeze all“ – strategie menită să ocolească sindromul de hiperstimulare ovariană; la pacientele cu cancer care doresc prezervarea fertilităţii; întotdeauna atunci când, pe lângă embrionul sau embrionii transferaţi proaspeţi în uter, există şi alţi embrioni disponibili pe care embriologul îi cotează ca având potenţial de a duce la o sarcină.

Scenariul ideal este cel în care, în urma unui singur ciclu de tratament de stimulare ovariană, se obţine un număr optim de embrioni, suficienţi cât să se poată face un embriotransfer „fresh“ şi să existe şi câţiva embrioni disponibili pentru a fi congelaţi. Acest număr optim de embrioni necesar pentru a genera o sarcină diferă mult de la un cuplu la altul şi este dependent de vârsta femeii, prezenţa sau absenţa factorului masculin, a endometriozei. În cazurile cu cel mai bun prognostic, transferul unui embrion proaspăt în uterul matern nu are o rată de reuşită mai mare de 50%-60%, aşa încât este evident că existenţa unor embrioni congelaţi face ca, în caz de eşec, să nu mai fie nevoie de un nou ciclu de stimulare ovariană şi prelevare de ovocite.

Prin comparaţie cu copiii născuţi în urma embriotransferurilor fresh, cei obţinuţi prin embriotransfer de embrioni vitrificaţi au o greutate mai mare la naştere, cel mai probabil datorită faptului că sunt transferaţi în uter într-un ciclu nestimulat al femeii cu efecte pozitive asupra placentei. Despre congelarea embrionilor prin vitrificare se ştie că este o tehnică sigură, care nu presupune mai multe efecte adverse neonatale sau malformaţii congenitale.

Ca şi eficienţă, deşi ratele de sarcină încep să se apropie foarte mult, embriotransferul cu embrioni proaspeţi rămâne superior celui cu embrioni congelaţi. Acest lucru se explică şi prin faptul că deseori se transferă proaspeţi embrionii de calitatea cea mai bună, iar în cursul procesului de congelare există riscul – deşi foarte redus – ca embrionul să nu supravieţuiască. De asemenea, nu toate clinicile au laboratoare cu programe de vitrificare excelente, precizează medicul Corina Manolea.