30% din români au nevoie de operaţii la nivelul feţei. Aflaţi de ce

Aproape o treime din români au un profil facial exagerat convex, ca urmare a anomaliilor de dezvoltare a oaselor maxilare. Aceasta nu este doar o chestiune estetică, ci are consecinţe serioase asupra sănătăţii, dintre care tulburările de respiraţie sunt cele mai importante. Cum pot fi tratate aceste probleme aflăm de la dr. Ion Nicolescu, chirurg maxilo-facial.

Dezvoltarea insuficientă, în exces sau asimetrică a unuia sau a ambelor maxilare duce la tulburări în alinierea dinţilor, în funcţionalitatea întregului aparat masticator, dar şi în estetica facială. În asociere cu tratamentul ortodontic, prin proceduri chirurgicale specifice se poziţionează corect oasele maxilare cu obţinerea unei muşcături şi funcţionalităţi corecte, a unui profil facial armonios, dar şi îmbunătăţirea respiraţiei, chirurgia ortognatică fiind metoda de elecţie în tratamentul apneei obstructive din timpul somnului.

Ce este chirurgia ortognatică, ce anume corectează, cine ar trebui să apeleze la astfel de intervenţii, precum şi cum se poate îmbunătăţi viaţa a 30% din români? Ne lămureşte medicul Ion Nicolescu, chirurg maxilo-facial, şeful Departamentului de Chirurgie Maxilo-Facială din cadrul Spitalului „Sfânta Maria“ din Bucureşti şi fondatorul clinicii Naos. 

Principalele idei:

Operăm pentru funcţie, dar ne orientăm comportamentul după doleanţele estetice. Operaţiile se adresează medical aşa-numitelor anomalii de dezvoltare a oaselor maxilare. Nu facem intervenţii doar pentru un moft estetic, afirmă medicul.

Dezvoltarea oaselor maxilare în exces sau în lipsă duce la modificarea raporturilor dintre maxilare şi implicit dinţi, cu consecinţe în masticaţie, vorbit, respiraţie. Şi, bineînţeles, în funcţia estetică. Rezolvarea acestor anomalii e cunoscută ca fiind intervenţia făcută de medicii ortodonţi de aliniere a dinţilor prin folosirea aparatelor dentare, indiferent de vârstă.

Anomaliile de dezvoltare de clasa a II-a şi a III-a înseamnă simplu că maxilarul inferior numit mandibulă e mai în spate decât cel superior astfel încât dinţii de la maxilarul inferior sunt înapoia dinţilor de la maxilarul superior. Şi la această anomalie îi încadrăm pe cei 30%.

La anomalia de clasa a III-a  dinţii de la maxilarul inferior sunt mult mai în faţă decât la cel superior.

Populaţia din România se integrează în standardul caucazian, cu un profil uşor convex, dar dacă ne uităm în spatele profilului, în ceea ce înseamnă muşcătura, dinţii se întâlnesc oarecum. Este ceea ce noi numim clasa I de muşcătură, atunci când caninii inferiori ajung între cei superiori.

În momentul în care mandibula se dezvoltă mai puţin ne ducem în clasa patologică. Populaţia din România, conform studiilor făcute de ortodonţi este în proporţie de 32-34% în clasa a II-a de anomalii. Adică avem u profil prea convex.

Dar sunt şi pacienţi în clasa a II-a care nu sunt incluşi în proporţia celor dinainte.

În muşcătura corectă dinţii maxilarului superior circumscriu dinţii inferiori, dinţii superiori îi acoperă pe cei inferiori, dar sunt în contact. Însă putem fi în situaţia de a avea o muşcătură corectă, însă maxilarele să nu fie suficient dezvoltate. Adică din punct de vedere muşcătură suntem corect, dar din punct de vedere estetic şi respirator, nu.

Dezvoltarea oaselor maxilare afectează etajele, proporţiile feţei. Atunci când aceste proporţii sunt modificate destul de mult devine evident că ceva e în neregulă. Pacientul nu expune deloc dinţii în poziţie de repaos. Are 19 ani dar are de fapt un facies îmbătrânit.

Un tratament de anomalie dento-maxilară înseamnă o colaborare strânsă între medicul ortodont şi chirurgul maxilo-facial. Pacientul vine la medicul ortodont care îi stabileşte un tratament care poate fi chirurgical sau nu. Atunci când problemele de aliniament dentar sunt determinate de nefericita aşezare a dnţilor în procesul de erupţie, atunci tratamentul este pur ortodontic şi chirurgul nu există în ecuaţie.

Atunci când suportul osos a suferit î procesul de dezvoltare există varianta de camuflaj în care medicul ortodont aliniază dinţii dar nu în poziţie ideală, ci într-o poziţie care să corecteze incorectitudinea de raport între oasele maxilare. Această variantă asigură posibilitatea unei muşcături corecte, dar în multe situaţii în defavoarea esteticului.

Medicul ortodont trebuie să explice pacientului că există şi varianta chirurgicală.

Muţcătura corectă înseamnă stabilitatea dinţilor, pentru că dinţii primesc nişte forţe în procesul de masticaţie într-o direcţie corectă. Direcţiile incorecte înseamnă traumă la nivel dentar care poate duce la parandontoză, la pierderea dinţilor sau la apariţia unor leziuni dentare.

Înghesuirea dinţilor înseamnă retenţie alimentară, îngrijire deficitară. Muşcătura incorectă duce la traume la nivelul articulaţiei temporo-mandibulară.

Dacă maxilarul este subdezvoltat, cursa mandibulei e mai mare decât ar trebui să fie. Este un efort exagerat la nivelul musculaturii şi al articulaţiei.

Când maxilarul este dezvoltat prea mult există riscul incotinenţei buzelor. Pacientul are dificultăţi în a-şi acoperi dinţii şi a-şi uni buzele. Aceasta înseamnă o respiraţie orală, iar când doarme, pacientul o face cu gura deschisă. O mandibulă mai în spate înseamnă o poziţionare a limbii mai în spate, o îngustare a pasajului aerian. Acest lucru poate duce la apnee în somn. Apnea se poate trata prin chirurgie ortognatică.

Apneea obstructivă netratată are drept consecinţă bolile cardiace şi cele metabolice şi mult alte afecţiuni care obligă la un tratament.

Pacientul care se califică la operaţie trebuie să aibă un diagnostic complet. Trebuie luate în calcul doleanţele pacienţilor. Intervenţiile se fac fie asupra maxilarului superior, fie asupra celui inferior, fie asupra bărbiei. În funcţie de ceea ce-şi doreşte pacientul şi ceea ce se poate obţine.

Operaţia se face în spitalele private şi înseamnă fractură dirijată la nivelul oaselor maxilarului şi repoziţionarea oaselor cu ajutorul unor plăcuţe şi şuruburi. Intervenţiile se fac prin interiorul gurii. Pacientul stă în spital între 24 şi 48 de ore. Mănâncă imediat după intervenţie, dar timp de 4 săptămâni alimentaţia e obligatoriu moale. Apare un edem la nivelul feţei care se retrage în 7 zile.

Costul operaţiei pe un maxilar este 2.500 de euro, iar una completă 6.000 de euro.