Cinci motive pentru a consuma zilnic morcovi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumul morcovilor este recomandat dacă vrei să previi ridurile. FOTO: Shutterstock
Consumul morcovilor este recomandat dacă vrei să previi ridurile. FOTO: Shutterstock

Morcovii fac parte din categoria alimentelor care au un conţinut nutritiv complex şi care asigură organismului nostru numeroase vitamine şi minerale.

Morcovii sunt o sursă importantă de fibre, vitamina B1, B2, B6, vitamina C, vitamina K, biotină, potasiu şi tiamină. Cel mai important element conţinut de morcovi este betacarotenul, un antioxidant ce-i conferă acestuia culoarea specifică, portocalie.

Dintre beneficiile consumului de morcovi putem trece în revistă cinci mai importante:

1.Aliat în lupta împotriva cancerului

Morcovii ajută la scăderea  riscului de cancer pulmonar, bucal, gastrointestinal, de vezică, de prostată sau de sân.  Studiile realizate la Institutul de Ştiinţe Agricole din Danemarca arată o încetinire a multiplicării celulelor canceroase atunci când sunt expuse falcarinolului, o substanţă ce intră în componenţa morcovilor.

2.Contribuie la sănătatea inimii

Studiile arată că morcovii contribuie la scăderea colesterolului din sânge, însă doar dacă sunt consumaţi cât mai puţin preparat termic. În plus, aceştia conţin din plin vitaminele C şi E, caroten şi fibre, substanţe necesare pentru buna funcţionare a întregului organism.

3.Ajută la refacerea celulelor pielii

 Morcovii au substanţe care nu numai că ajută la refacerea celulelor pielii, dar mai funcţionează şi ca un antioxidant puternic. În cazul femeilor, sucul de morcovi este un aliat de nădejde în lupta cu ridurile. Studiile au arătat că în morcovi se găseşte o cantitate importantă de estrogen, hormon specific feminin care previne pierderea elasticităţii ţesutului.

4.Tratament pentru constipaţie

Pentru a combate constipaţia putem amesteca într-un pahar suc de morcovi, puţin ulei de măsline şi de miere. Această băutură este indicat să fie băută de două ori pe zi, maxim 100 de mililitri.

5.Îmbunăţeşte vederea

Betacarotenul din morcovi este transformat in vitamina A, în ficat. La rândul sau, la nivelul retinei, vitamina A este transformata în rodopsina, un pigment necesar vederii de pe timp de noapte. În plus, betacarotenul protejează împotriva maculării degenerative şi a cataractei.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite