Substanţă nocivă, în sucurile de fructe pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Milioane de copii sunt expuşi riscurilor prin consumul de sucuri de fructe din comerţ
Milioane de copii sunt expuşi riscurilor prin consumul de sucuri de fructe din comerţ

Cercetătorii descoperă tot mai multe produse alimentare care conţin substanţe nocive, pe care le ingerăm zilnic. Ultima descoperire vizează sucurile de fructe.

Specialiştii din cadrul Universtităţii de la Copenhaga au găsit un nivel ridicat de antimoniu (stibiu) în sucurile băute de milioane de copii. Acest element chimic favorizează cancerul şi, în cantităţi mari, provoacă decesul.

Reprezentanţii Societăţii Regale de Chimie (Royal Society of Chemistry) din Marea Britanie au atras atenţia că promovarea acestor produse îi vizează, mai degrabă, pe cei mici. "Sunt băuturi pentru copii. Asta înseamnă că sunt şanse mai mari să le consume şi, astfel, să fie mai expuşi riscurilor", notează cotidianul britanic "Daily Mail".

Cercetătorii au analizat 42 de tipuri diferite de sucuri de fructe din Danemarca, din Scoţia şi din Grecia, care includ băuturi cu gust de coacăze negre, de căpşuni, de zmeură şi de cireşe sălbatice. Rezultatele au arătat concentraţii de 17 ori mai mari de antimoniu, faţă de studiile anterioare.

Află cum a ajuns substanţa novică în sucurile de fructe pentru copii

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite