Partea goală a paharului: băuturile cu „zero calorii”, asociate cu depresia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii se întreabă dacă băuturile dietetice ar putea fi asociate cu depresia, după ce un studiu amplu a sugerat acest lucru.

Lucrarea - care va fi prezentată de către Academia Americană de Neurologie în cadrul unei întâlniri care are loc o dată pe an - nu a cercetat cauza acestei legături, relatează site-ul bbc.co.uk.

Consumul de cafea, în schimb, a fost asociat cu un risc scăzut de depresie.

Persoanele care beau patru ceşti de cafea pe zi au avut un risc cu 10% mai mic de a fi diagnosticate cu depresie în cursul celor 10 ani cât a durat studiul, faţă de cele care nu beau deloc cafea.

Cu toate acestea, consumul zilnic a patru pahare de băuturi dietetice ori care conţin îndulcitori artificiali le creştea cu o treime riscul subiecţilor de a suferi de depresie.

Conducătorul cercetării, doctorul Honglei Chen, de la Institutul Naţional de Sănătate din Carolina de Nord, a spus: “Cercetarea noastră sugerează că reducerea sau eliminarea din alimentaţie a băuturilor îndulcite sau înlocuirea lor cu cafea neîndulcită ar putea ajuta la scăderea riscului de a suferi de o depresie”.

Cu toate acestea,  a recunoscut că este nevoie de mai multe studii pentru a explora această posibilitate.

Există mai mulţi factori care pot fi implicaţi, iar descoperirile – pe oameni în vârstă de 50, 60, 70 şi 80 de ani  care locuiesc în SUA – nu este obligatoriu să se aplice altor persoane.

Siguranţa îndulcitorilor, precum aspartamul, a fost îndelung testată de oamenii de ştiinţă. Ei au ţinut să precizeze că este vorba despre o legătură între îndulcitorii artificiali şi depresie, dar nu de o relaţie cauză-efect.

Cu toate acestea, arată ei, îndulcitorii fără calorii joacă un rol important în dieta celor care încearcă să slăbească sau suferă de diabet, astfel încât nu se recomandă ca aceşti oameni să înlocuiască băuturile dietetice cu o o ceaşcă de cafea. Pe de altă parte, simplul fapt că sunt asociate cu boli precum obezitatea sau diabetul ar putea fi un declanşator al depresiei, spun cercetătorii.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite