Noile terapii antiosteoporoză

Organizatia Mondială a Sănătăţii consideră osteoporoza una dintre bolile majore ale epocii moderne. Specialiştii dezvoltă noi şi noi tratamente pentru această afecţiune.

Osteoporoza („os poros") este considerată în prezent o boală, caracterizată prin reducerea densităţii minerale osoase, asociată cu compromiterea structurii osoase, ceea ce predispune osul la fractură în urma unui traumatism de mică intensitate sau chiar în lipsa acestuia.

Contrar a ceea ce ne imaginăm, orice os este de fapt un ţesut viu care se remodelează constant prin intermediul acţiunii celulelor: osteoclastele - care distrug osul vechi vechi - şi osteoblaştii care produc os nou. Această remodelare trebuie să se defăşoare într un mod echilibrat. Însă, în osteoporoză, distrugerea depăşeşte reconstrucţia osului, ceea ce duce la pierderea de masă osoasă. În fiecare an, scheletul este „remodelat" în proporţie de 10%.

Încă un medicament

Dintre tratamentele deja disponibile, unele temperează distrugerea oaselor, cum ar fi bifosfonaţii sau raloxifenul (rezervat femeilor). În urmă cu câteva zile, un nou medicament conţinând un anticorp ce blochează resorbţia osoasă (distrugerea), denumit denosumab (AMG 162 sau Prolia), a obţinut autorizaţia de comercializare în Franţa, informează „Le Figaro". Medicamentul este o alternativă mai ales pentru femeile care nu pot tolera medicamentele disponibile până în prezent, din cauza efectelor adverse puternice, mai ales digestive, informează „Daily Mail".Testele au arătat o scădere cu 40% a riscului de fractură de şold şi cu 20% a riscului apariţiei altor fracturi.

Un alt tratament, ceva mai vechi - cu ranelat de stronţiu (Protelos/Osseor), pare să reechilibreze distrugerea şi reconstrucţia osului. Un singur medicament stimulează cu adevărat formarea de ţesut osos nou: teriparatide (Forsteo), care este similar cu partea activă a unui hormon natural - parathormonul (PTH) implicat în principal în gestionarea calciului în organism calciu (PTH). Din cauza preţului ridicat şi a modului său de administrare prin injecţii zilnice, acest medicament este rezervat pentru cazurile de osteoporoză severă.

Cu un asemenea arsenal, medicii au mijloacele de a acţiona, însă nu este necesar ca toate persoanele expuse riscului de osteoporoză să fie tratate, deoarece costurile ar fi astronomice şi nici efectele secundare nu trebuie neglijate. Spre exemplu, în doze mari, bifosfonaţii sunt suspectaţi că produc o serie de necroze grave ale osului maxilarului şi fracturi de femur, dar legătura de cauzalitate nu a putut fi stabilită. De asemenea, s-a demonstrat că serotonina - un neurohormon care reglează starea de spirit - ar juca de asemenea un rol important în metabolismul osos.

Alte direcţii de cercetare

În prezent se desfăşoară cercetări pe mai multe planuri, iar mecanismele de modelare a osului şi în special cele de stimulare a osteoblaştilor sunt din ce în ce mai bine cunoscute. Astfel, o nouă proteină este studiată - sclerostina - produsă de celulele ţesutului osos, un inhibitor natural al producţiei osteoblaştilor şi a activităţii de reconstrucţie osoasă. Cercetătorii au dezvoltat anticorpi care blochează această proteină şi încearcă acum să evalueze impactul acestor anticorpi asupra mecanismelor osteoporozei. Datele preliminare sunt promiţătoare şi există speranţa apariţiei unui nou medicament peste aproximativ şapte opt ani, spune prof.

Thierry Thomas, şeful secţiei de reumatologie de la spitalul din Saint-Etienne. O nouă ţintă este DKK1, o altă proteină care inhibă formarea osteoblaştilor. Blocarea acesteia ar fi interesantă, deoarece joacă un rol important în mai multe boli care afectează scheletul, iar dezvoltarea unui medicament s-ar putea realiza până în 2020-2025. Cercetătorii nu uită nici osteoclastele, responsabile pentru distrugerea osoasă. Astfel, mai mulţi inhibitori ai catepsinei-k - o enzimă al cărui rol este de a „decupa" osul pentru a fi mai uşor distrus - au fost cercetaţi. Câţiva astfel de inhibitori au trecut de etapele de dezvoltare şi, prin urmare, ar putea ajunge pe piaţă în aproximativ cinci ani, dacă se va dovedi că în cazul lor raportul risc/beneficiu este pozitiv.