Dovleacul, sursă naturală de fibre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datorită fibrelor de calitate pe care le conţine, dovleacul este recomandat mai ales persoanele cu o digestie dificilă. De asemenea, dieta cu dovleac ajută la funcţionarea normală a celulelor sângelui şi menţine sănătatea pielii, muşchilor şi nervilor.

„Valoarea terapeutică a dovleacului se datorează conţinutului bogat în vitaminele A, C şi E şi în caroten (120 mg), care previne bolile cardiovasculare, îmbătrânirea prematură şi cancerul. Important este şi aportul de apă (94%) şi de săruri minerale, mai ales potasiul (230 mg/100 g) şi sodiul", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.

Reţeta săptămânii : Tocăniţă de dovleac

Timp de preparare: 40 de minute

Calorii: 70/porţie

Ingrediente: Un dovleac curăţat de seminţe şi de coajă, 3 linguri ulei de măsline, o ceapă roşie tocată, un ardei gras, tăiat fâşii, 6 roşii curăţate şi feliate, 2 linguri de pastă de tomate, 2 cepe curăţate, tăiate peştişor, 6 căţei de usturoi, tăiat mărunt, 2 linguri de busuioc uscat, pătrunjel şi cimbru după gust.

Preparare: Tăiaţi dovleacul cubuleţe şi puneţi-l la fiert; adăugaţi usturoiul şi ceapa, puneţi uleiul şi, după zece minute, adăugaţi restul ingredientelor
(cu excepţia pătrunjelului). Lăsaţi să fiarbă la foc mic 20 de minute. Asezonaţi cu pătrunjel.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite