Ce efecte dăunătoare are apa minerală pentru corpul tău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Apa minerală pare băutura răcoritoare perfectă pentru vară însă ceea ce nu cunosc mulţi dintre consumatori este că apa minerală îţi poate cauza eroziune dentară, informează Daily Mail.

Dioxidul de carbon, care se află în compoziţia apei minerale, generează acid carbonic atunci când este dizolvat în apă, declară Elaine Tilling, specialist al Clinicii pentru educaţia igienei orale. Mai mult, ph-ul apei minerale poate cauza o sensibilitate crescută a smalţului denţilor, mai ales dacă adăugăm un element de aciditate apei, precum sucul de lămâie. 

Pentru a minimiza contactul apei minerale cu dinţii, se recomandă consumul acesteia cu un pai. De asemenea, după ce am consumat apă minerală, ideal ar fi să aşteptăm 40 de minute până când ne putem spăla dinţii, pentru a permite salivei să remineralizeze smalţul, conform sursei citate. 

Apa minerală poate conţine sare în cantităţi mari

Katherine Jenner, nutriţionist şi director de campanie al Societăţii de Consens a Apei şi Sănătăţii declară că sodiumul, respectiv sarea, este prezent în multe alimente şi băuturi, în cantităţi mici. Însă sarea îţi declanşează setea, iar dacă apa pe care o consumi conţine sare, vei avea tendinţa de a consuma mai multă decât ai nevoie. 

Bulele din apa minerală îţă umflă stomacul

Dioxidul de carbon din conţinutul apei minerale crează disconfort, flatulenţe şi îţi umflă stomacul. Trecând peste senzaţia de disconfort, aceste probleme pot cauza dureri, constipare şi diaree.

 Apa minerală poate conţine şi zahăr

Dacă eşti consumator de apă minerală, ar trebui să ştii că unele companii producătoare de apă minerală adaugă atât de mult zahăr în conţinutul apei, cât ar adăuga într-o cola. Astfel că, dacă îi dai corpului zahăr, acesta va cere mai mult.  Pe de altă parte, acidul pe care îl conţine apa potenţează papilele noastre gustative, care vor crea pofte şi ne vor schimba percepţia asupra gustului. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite