Lulea Marius Dorin

Lulea Marius Dorin

Preşedinte CCIE, membră P.U. Acţiunea 2012
  • Lulea Marius Dorin a publicat un nou articol ieri

    Unioniştii adevăraţi nu-i critică pe cei care construiesc, chiar dacă o fac prost, ci încearcă să o realizeze mai bine decât ei. De 10 ani s-a mers cu această abordare şi doar aşa am reuşit să scoatem din zona gri a dezbaterii publice acest subiect de importanţă vitală pentru societatea românească şi să o aducem în prim-plan.

  • Lulea Marius Dorin a citit ieri

    Când, în 1987, Academia Ungară a editat acel ridicol „tratat“ de Istoria Transilvaniei, plin de dezinformări şi de interpretări tendenţioase, regimul comunist, în loc să răspundă, la rândul său, cu un tratat academic mai solid decât prostiile de la Budapesta, a editat lucrarea propagandistică Transilvania, pământ românesc, sub redacţia savantului de renume mondial... Ilie Ceauşescu.

  • Lulea Marius Dorin a publicat un nou articol acum 8 zile

    Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a încercat să facă o paralelă între referendumul pentru Unire, ce urmează a se organiza în perioada următoare, şi cel realizat în regiunea Crimeea şi prin care s-a justificat alipirea regiunii ucrainiene la Federaţia Rusă. Însă între cele două nu se poate face o paralelă deoarece în primul caz vorbim de respectarea dreptului internaţional, în timp ce în cel de al doilea e vorba de încălcarea lui.

  • Lulea Marius Dorin a publicat un nou articol acum 19 zile
  • Lulea Marius Dorin a publicat un nou articol acum 23 zile

    Puzderii de „teorii geopolitice“ despre vizita Patriarhului Kiril al Rusiei: încercare diversionistă a Federaţiei Ruse de a deturna România de pe calea afirmării Europene. „Specialiştii“ s-au întrecut în a ne explica de ce vizita este mai mult decât ceea ce pare, când în realitate ea este chiar ceea ce se vede: o colaborare dogmatică între două biserici ortodoxe.

  • Lulea Marius Dorin a publicat un nou articol luna trecuta
  • Lulea Marius Dorin a citit luna trecuta
  • Lulea Marius Dorin a publicat un nou articol luna trecuta
Vezi mai multe
  • ieri

    „Nea Băse“ Unificatorul - partea a II-a

    Unioniştii adevăraţi nu-i critică pe cei care construiesc, chiar dacă o fac prost, ci încearcă să o realizeze mai bine decât ei. De 10 ani s-a mers cu această abordare şi doar aşa am reuşit să scoatem din zona gri a dezbaterii publice acest subiect de importanţă vitală pentru societatea românească şi să o aducem în prim-plan.

  • acum 8 zile

    O paralelă ilegală: referendumul pentru Unire şi cel din Crimeea

    Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a încercat să facă o paralelă între referendumul pentru Unire, ce urmează a se organiza în perioada următoare, şi cel realizat în regiunea Crimeea şi prin care s-a justificat alipirea regiunii ucrainiene la Federaţia Rusă. Însă între cele două nu se poate face o paralelă deoarece în primul caz vorbim de respectarea dreptului internaţional, în timp ce în cel de al doilea e vorba de încălcarea lui.

  • acum 19 zile
  • acum 23 zile

    Despre „teoriile geopolitice“ ale vizitei Patriarhului Kiril

    Puzderii de „teorii geopolitice“ despre vizita Patriarhului Kiril al Rusiei: încercare diversionistă a Federaţiei Ruse de a deturna România de pe calea afirmării Europene. „Specialiştii“ s-au întrecut în a ne explica de ce vizita este mai mult decât ceea ce pare, când în realitate ea este chiar ceea ce se vede: o colaborare dogmatică între două biserici ortodoxe.

  • luna trecuta
  • luna trecuta
  • luna trecuta
  • acum 2 luni

    A expirat termenul pentru obţinerea Autorizaţiei de Incendiu: IGSU să înceapă cu clădirile publice

    Începând cu 30 septembrie a expirat termenul până la care se putea obţine Autorizaţia de Securitate la Incendiu, fără a exista pericolul închiderii. Este de aşteptat să apară controale tematice ale inspectorilor IGSU, dar ceea ce sperăm este ca aceştia să înceapă a aplica legea la clădirile publice aparţinând statului, sau cel puţin să fie o pondere echitabilă a controalelor.

Vezi mai multe