Geoană, întrevedere cu ambasadorul SUA la OSCE: Depunem toate eforturile să protejăm lumea democratică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general-adjunct al NATO a avut o întrevedere cu Michael Carpenter, în care a discutat despre rolul central al Alianței și OSCE pentru securitatea euro-atlantică și protejarea lumii democratice.

Mircea Geoană, numărul doi din NATO FOTO Arhivă
Mircea Geoană, numărul doi din NATO FOTO Arhivă

Într-o lume măcinată de convulsii globale, NATO și OSCE continuă dialogul politic și cooperarea practică excelentă în domenii cheie: cibernetic, combaterea terorismului, securitatea umană.În cadrul întâlnirii de astăzi, cu Ambasadorul SUA la OSCE, Michael Carpenter, am discutat despre rolul central al NATO și OSCE pentru securitatea euro-atlantică și ordinea internațională bazată pe reguli”, a precizat Mircea Geoană, într-o postare pe pagina sa de Facebook

Depunem toate eforturile să protejăm lumea democratică, pentru că prosperitatea economică și socială, pentru oameni, se poate dezvolta doar într-un climat pașnic și sigur”, a completat secretarul general-adjunct al NATO.

Geoana și Michael Carpenter FOTO Facebook Mircea Geoană
Geoana și Michael Carpenter FOTO Facebook Mircea Geoană

România este o țară sigură, este membră a Uniunii Europene, România se află sub umbrela NATO, iar aceste lucruri reprezintă garanția securității noastre. La fel îmi doresc și pentru Republica Moldova, să aleagă drumul european, singurul care îi poate oferi prosperitate și securitate”, afirma numărul doi din Alianța Nord-Atlantică. 

Referitor la cazul Republicii Moldova, zilele trecute secretarul general al NATO puncta: „Nu este în conflict direct deşi Rusia face o presiune gigantică asupra Republicii Moldova şi face presiune pe toate fronturile. Este război hibrid la maximum. Nu e război cald ca în Ucraina, dar este război hibrid la maxim împotriva Rep. Moldova”, a declarat Mircea Geoană într-un interviu pentru Prima TV.

Fostul ministru de Externe a precizat că deciziile privind alinierea Republicii Moldova la un bloc militar sau altul ține de opțiunea puterii de la Chișinău. „Dacă vor să stea acolo, e decizia dânşilor. Dar dacă vor să vină alături de noi în Europa, alături de noi, în lumea democratică şi civilizată şi mai prosperă, e momentul să facă o opţiune şi trebuie să le fie mai puţin frică de Rusia pentru că Rusia de-abia se descurca cu Ucraina. Nu cred că este un risc militar la adresa Republicii Moldova în acest moment”, a completat secretarul-adjunct al NATO.

Numărul doi din NATO a precizat că Republica Moldova a ajuns să atragă atenția și să aibă un profil „foarte ridicat în Occident” în urma evenimentelor din Ucraina și a retoricii ruse.  „Noi respectăm faptul că este o ţară neutră. Constituţia Republicii Moldova spune că e o ţară neutră, dar nu e o ţară indiferentă pentru NATO. Şi mai este ceva în plus şi eu lucrez extrem de mult în această direcţie. Republica Moldova este un partener comun al NATO şi al Uniunii Europene. De aceea, mă bucur foarte mult că preşedintele Macron şi liderii europeni au decis să facă al doilea summit al comunităţii politice Europene la Chişinău, la final de mai, început de iunie”, a mai punctat Geoană.

Încercare de destabilizare

Pe de altă parte, Mircea Geoană a recunoscut faptul că are loc o încercare a destabilizării regimului de la Chișinău.  „E clar că este o încercare masivă din partea Federaţiei Ruse să oprească drumul european al Republicii Moldova, inclusiv prin destabilizare, inclusiv folosirea de cozi de topor din Moldova, pentru că mai au şi aşa ceva. Au multă influenţă, au multă media. De aceea este foarte important ca, dincolo de ceea ce face guvernul de la Chişinău, şi noi din România, şi noi din Bruxelles şi noi din America, din Germania, din Franţa, să spunem celor din Republica Moldova că trebuie să aleagă”, a conchis numărul doi al NATO.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite