Mari de stat, mici la suflet

Înainte ca preşedintele Traian Băsescu să fi anunţat pachetul de măsuri anticriză, scriam că pauperizarea programată a populaţiei şi reformele bezmetice din sistemul medical vor fi aducătoare de moarte.

Între victimele previzibile - bătrânii şi copiii de vârste mici. Acele profeţii de bun-simţ aveau să fie confirmate în timp de statistici oficiale. Mă opresc din nou asupra copiilor fără apărare împinşi în gura morţii de un regim care şi-a făcut, de altfel, publice intenţiile de a despovăra bugetul asistenţei sociale de „năzbâtiile" din perioada „veseliei parlamentare". Sunt citate din Traian Băsescu care avea să condamne în acelaşi context, în 10 mai 2010, în faţa parlamentarilor puterii, inacceptabila practică a pamperşilor abuzivi: „Am mers prea departe. Nicio ţară nu-şi poate permite să cumpere pamperşi cum îşi permite România". Şi ţara s-a mişcat după filozofia indusă de bobârnacul prezidenţial. Indicatori din 2011 arată că mortalitatea infantilă a făcut ravagii în judeţele cele mai lovite de criză (Mehedinţi, Vaslui, Dâmboviţa, Botoşani). Numărul deceselor în rândul copiilor este dublu faţă de media din UE. Conducem într-un alt top european lugubru, cu 10 copii din 1.000 care mor înainte de a împlini un an.

Rata de vindecare a copiilor bolnavi de cancer din România este, detaşat, sub media europeană. Cei mai mulţi copii bolnavi de SIDA din Europa supravieţuiesc în România. Au fost numeroase semnalări ale absenţei, pe perioade variabile, a medicamentelor pentru copiii infectaţi cu virusul HIV sau bolnavi de cancer. În România au mai rămas în jur de 50 (!) de medici oncologi pediatri. La ţară - starea proastă a infrastructurii, dotările sanitare sub orice critică, penuria de pediatri şi medici de familie etc. fac ca 90% din decesele copiilor sub un an să se petreacă acasă şi fără asistenţă medicală. În multe locuri s-a pierdut evidenţa vaccinărilor, iar vizitele periodice ale asistenţilor medicali la domiciliul copiilor în primul an de viaţă ţin de „năzbâtiile" trecutului nu foarte îndepărtat. Refuz să accept că asemenea disfuncţii criminale nu pot fi evitate. Totul e să-ţi pese. Am scris aceste rânduri sub impresia apăsătoare lăsată de cei care mi-au sunat la poartă de Sărbători: numărul colindătorilor a fost pentru prima oară aproape egal cu acela al voluntarilor care strângeau bani pentru copii grav bolnavi.

Pentru cei care ziurelul de ziuă abia dacă se întreve prin pâcla întunecată a cinismului unor oameni mari de stat, dar mici la suflet.

Radu Călin Cristea este analist politic şi scrie pentru Adevărul