Intelectualii de altădată

Cartea lui Lucian Boia surprinde cu minuţie convingerile, derapajele şi ambiţiile intelectualilor din anii ’30.

Am citit cu entuziasm noua carte a istoricului Lucian Boia, „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950", apărută la Editura Humanitas. Într-o societate normală, în care există cu adevărat o mişcare vie a ideilor, acest volum ar stârni dezbateri la televiziuni (în prime-time), în ziare (pe prima pagină?) şi în mediile noastre intelectuale. Înclin să cred că nu se va întâmpla aşa ceva. Lumea culturală este atomizată, presa e căzută în depresie, de mult nu mai circulă idei în România, ci doar resentimente, frustrări şi ipocrizie. Dar asta e altă chestiune!    

Cartea lui Lucian Boia acoperă comportamentul elitei noastre intelectuale pe parcursul a două decenii (1930-1950), probabil cele mai frământate din istoria României: o fragilă democraţie (până la sfârşitul anului 1937), regimul autoritar al lui ­Carol al II-lea, statul naţional-legionar, regimul Antonescu, o perioadă de relativă libertate (august 1944-1945) şi instaurarea Guvernului Petru Groza. Lucian Boia surprinde cu minuţie reacţiile, convingerile, derapajele, ambiţiile, temerile, curajul, laşităţile şi atitudinile figurilor proeminente ale intelectualităţii din acei ani. Lista personajelor este impresionantă: de la gazetari la academicieni, de la scriitori la filosofi, de la universitari la oameni de ştiinţă. Puţine sunt comentariile istoricului pe seama pesonajelor sale. Autorul lucrează pe texte, adică pe „marfa clienţilor": articole din ziare şi reviste, însemnări din jurnalele personale şi multe alte documente ale vremii. Avem o imagine limpede a confruntărilor de idei din acei ani, a pasiunilor şi a credinţelor, o imagine care demolează tiparele prin care noi, cei de azi (ignoranţi), vorbim (aiurea) despre „gloria" acelor ani, dar construieşte, în acelaşi timp, personalităţi vii, cu înfrângerile şi meritele lor.

Două sunt lucrurile care ­m-au cucerit în această carte. Primul ţine de scriitura lui Lucian Boia, aplicată, excelent documentată şi reţinută în a da verdicte sau sentinţe. Al doilea, problemele şi temele pe care le dezbăteau în acei ani intelectualii: naţionalism, democraţie, dictatură, confruntarea tineri-bătrâni, problema evreiască, alianţe politice, „schimbarea României". Dar impresionantă este competenţa cu care se duceau acele dezbateri şi polemici. Intelectualii de atunci ai României chiar aveau „temele făcute"! - să-mi fie iertată această constatare naivă. Ei ştiau despre ce vorbesc. Erau voci puternice, avizate şi influente în societate.

Nu pot să nu mă gândesc la intelectualii noştri din prezent (formaţi în comunism). În comparaţie cu cei din trecut, prin ceea ce scriu, prin ceea ce spun la TV sau în ziare, prin lipsa de curaj, prin mofturile şi idiosincraziile lor, prin temele mărunte în care se complac, cei de azi mi se par nişte... „copii de mingi". Dar fiecare generaţie îşi are intelectualii pe care şi-i merită. Ideile mari rămân în istorie, iar orgoliile meschine sunt îngropate fără cruce.

Petre Barbu este senior editor "Adevărul"