Vino mamă să mă vezi...

...cum muncesc la spaţii verzi. Aşa suna un cântec de mahala, cu aer de puşcărie, pe care l-am auzit în adolescenţă (adică prin anii ’70).

Cu alte cuvinte, „spaţiile verzi" erau, atunci, un fel de instituţie, un loc obligatoriu în care se muncea cu de-a sila, dar toată lumea ştia ce înseamnă.

Vremurile s-au schimbat. Azi - nu-i aşa? - avem libertate şi democraţie. Aşa încât la „spaţii verzi" lucrează firme private care au contracte cu primăriile. În principiu, nu-i nimic rău în asta. În toate capitalele europene se întâmplă cam la fel - iar Bucureştiul este o capitală europeană, nu-i aşa? Numai că spaţiile verzi se tot împuţinează (şi oricum nu erau prea multe...).  Prin diverse „proceduri" legislative şi birocratice - nu avem loc şi timp acum să intrăm în amănunte - dispar copaci şi petice de iarbă şi apar blocuri de beton şi sticlă. Actualul primar general, în campania electorală, apărea în spoturi filmate în parcuri şi spunea că se va ocupa de această chestiune: vrea spaţii verzi pentru bucureşteni! De atunci (poate mi-a scăpat?) nu l-am mai auzit vorbind despre asta.

Zilele trecute, o mână de oameni din diverse ONG-uri care se ocupă de problemele oraşului şi vor să salveze ce mai e de salvat au manifestat în faţa Parlamentului. Doreau să atragă atenţia asupra faptului că, în forul legislativ, se dezbate o lege care, dacă va fi aprobată, va avea drept consecinţă „tăierea" unor felii din parcurile bucureştene pentru a face loc unor investiţii imobiliare. Nu prea au fost băgaţi în seamă - căci ştirile noastre sunt mereu dominate de tot felul de „cestiuni arzătoare", vorba lui Caragiale... Dar ei şi-au făcut, conştiincios, datoria. Sigur, arhitecţii, urbaniştii, primarii şi alţii pot veni cu „argumente" privind dezvoltarea oraşului, necesitatea de a construi etc., etc. Dar faptul rămâne. Ceauşescu a demolat zone întregi de case cu grădini - cu iederă şi flori în curte, cu copaci rămuroşi pe marginea străzii - pentru a construi aberaţii de beton. Investitorii „progresişti" de astăzi îi continuă, de fapt, „viziunea", omorând orice urmă de farmec şi de stil dintr-un oraş care nu e - bietul de el - nici Paris, nici Berlin, nici Londra. Dar poate fi - inclusiv datorită parcurilor, grădinilor, florilor - el însuşi. Când se pregăteşte o lege care riscă să-i ştirbească o parte din farmec, doar o mână de oameni ia atitudine.

Altminteri, să faci pe ecologistul e o adevărată modă, „dă bine". Dar nu întotdeauna salvează un copac sau o floare...