Popor de analfabeţi?

Înghesuială. Zgomot. Lume. Gaudeamus 2010. Într-un colţ cântă Costel Busuioc, în alt colţ se prezintă o carte serioasă de istorie.

 O mare actriţă, invitată de o editură să citească versuri dintr-un volum nou apărut, citeşte câteva minute, apoi se opreşte spunând că nu e cadrul cel mai potrivit pentru aşa ceva şi îi invită pe cei de faţă să cumpere cartea. Scriitori, cititori, editori - în fine, ca la Târg.

Mulţimea de cumpărători îi va entuziasma precis pe mulţi: „iată, totuşi în România se citeşte, nu am devenit un popor de analfabeţi". Ce-i drept, editurile vând bine la târg, lansările de cărţi - cu tot zgomotul de fond - merg pe bandă, presa scrie cu sârg... Dar cine a zis că „în România nu se citeşte"? Mulţi, prea mulţi şi prea „după ureche". Ne place să ne lamentăm, să ne dăm victimele istoriei, să ne simţim „ultimii"...

De fapt, în România se citeşte. Mai puţin decât în Finlanda ori Suedia (unde e mai frig şi iernile sunt mai lungi), dar mai mult decât în Grecia şi cam tot atât ca în Italia. Asta ne arată puţinele sondaje şi studii de specialitate pe care le avem. Sigur că se poate mai mult, dar ideea unora că „înainte se citea mai mult" nu prea are bază. Iar uşurinţa cu care alţii dau vina pe computer („tinerii de azi nu mai citesc pentru că stau la computer") e doar încă o dovadă a felului în care ne repezim să găsim explicaţii comode. Computerul e folosit de mulţi tineri tocmai pentru a citi, pentru a se informa. În schimb, faptul că accesul la carte e mai complicat astăzi - pentru că în multe oraşe mici şi mijlocii, precum şi în multe cartiere din oraşele mari nu mai există librării - nu prea stârneşte îngrijorări. Când e vorba de librăriile transformate în magazine de te miri ce sau în centre de jocuri mecanice, o „dăm" repede pe limbaj capitalist: „s-au închis că nu erau rentabile". Dar a făcut cineva vreun plan de rentabilizare a lor? Nu. Suntem aşi în desfiinţări şi demolări şi excelenţi specialişti în lamentări. Dar tocmai din această cauză, nimerim adesea pe lângă adevăr şi pe lângă realitate. Târgurile de carte arată mai ales un lucru: atunci când li se oferă acces la carte, oamenii cumpără şi citesc. Ar trebui să ne dezvăţăm de veşnica litanie „ca la noi, la nimeni".