Zonă liberă de politicieni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi trăim fericirea de a fi contemporanii unui miting istoric: preacinstitele fecioare din PSD-PNL îşi vor etala virtutea în public.

Din păcate, nu vom avea parte de Marşul cel Lung (mă rog, ăsta era al lui Mao), cel despre care se vorbea intens ieri-dimineaţă. Era vorba ca feciorelnicul alai să pornească de la Arcul de Triumf, să se deplaseze pe Şoseaua Kiseleff, să traverseze Piaţa Victoriei şi Piaţa Romană, pentru a ajunge, după lăsarea întunericului, în Piaţa Universităţii. Iar acolo, suspans: cum vor fi întâmpinaţi liderii Opoziţiei la „kilometrul zero al democraţiei"?

Un aspect remarcabil: pentru a coborî în stradă alături de popor, Crin Antonescu va renunţa la obişnuita siestă de după-amiază, iar Victor Ponta va uita, pentru o zi, de adrenalina raliurilor în zone turistice deosebite.

Tocmai mă pregăteam să scriu că Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt nu doar populişti, ci şi curajoşi. A încerca o manevră politicianistă într-un spaţiu al protestului anti-sistem chiar ar fi fost o dovadă de curaj. Sau  de inconştienţă?! În orice caz, o decizie riscantă.

Dar se pare că nu vom avea şansa de a-i vedea pe cei doi lideri ai USL la impactul cu Piaţa Universităţii. Marşul cel Lung - însumând patru kilometri - nu a fost aprobat ieri de Primăria Capitalei, astfel încât el se va transforma într-un miting static, pe Şoseaua Kiseleff.

Păcat, mare păcat! Ponta şi Antonescu chiar au nevoie de testul „Piaţa Universităţii". O reuniune de partid la Şosea, printre membri şi simpatizanţi, nu are nicio valoare. Singurul examen relevant este cel al ieşirii în lumea reală. Nimic nu-i opreşte pe cei doi lideri ai Opoziţiei ca, după încheierea mitingului de la Arcul de Triumf, să se ia de mână şi să vină, ca simpli cetăţeni, în Piaţa Universităţii.

Ba, mai mult: ar trebui să vină cât mai mulţi politicieni din cele două partide. Victor Ponta să-i aibă alături, de exemplu, pe Viorel Hrebenciuc şi pe Miron Mitrea. Nu poate lipsi Adrian Năstase, iar Ion Iliescu ar fi vedeta serii. Cu toţii i-ar convinge, poate, pe manifestanţi că ei au făcut numai bine României, că au guvernat în spiritul cinstei, al grijii faţă de popor.

Şi Crin Antonescu trebuie să-şi aducă artileria grea. Pe Eugen Nicolăescu, pe Varujan Vosganian, pe Relu Fenechiu, pe Dan Radu Ruşanu... (Era să zic şi pe Dan Ilie Morega, dar ăsta a dezertat între timp la Putere.) Şi, foarte important: să nu se lase descurajat de primirea făcută de către manifestanţi, marţi seară, lui Ludovic Orban...

La Universitate este aşteptat şi Corneliu Vadim Tudor, singurul în măsură să cureţe Piaţa de ungurii deghizaţi în huligani şi de unguroaicele obraznice. Nu încape îndoială că Tribunul va fi primit cu aplauze. Peste urechi, peste faţă, peste ceafă...

Iar dacă niciunul dintre vajnicii bărbaţi de stat nu va reuşi să aducă democraţia în Piaţa Universităţii, atunci vom apela la ultima soluţie: Miron Cozma! Doar spiritul civic al acestuia ar putea reinstaura liniştea în ţară, într-o atmosferă paşnică, specifică descinderilor minereşti din Capitală.

Pe oamenii Puterii - Traian Băsescu, Emil Boc, Vasile Blaga, Roberta Anastase, Elena Udrea, Adriean Videanu, Radu Berceanu etc. - nu-i putem chema în Piaţa Universităţii, pentru că ar suna a instigare la violenţă...

În 1990, Piaţa Universităţii era „zonă liberă de neocomunism". După 22 de ani a devenit „zonă liberă de politicieni". 

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite