Năpârca lui Ceauşescu

După 22 de ani, putem cântări obiectiv evenimentele din decembrie 1989, fără entuziasmul, furia şi minciuna acelor clipe.

Ceea ce atunci ni se părea diabolic poate părea acum normal, ceea ce ni se părea eroic poate lua forme groteşti.

O bună lectură a acelor vremuri - una, evident, subiectivă - este cartea „Nu regret, nu mă jelesc, nu strig" (Editura Meditaţii, 2004), scrisă de Mihaela M. Ceauşescu, prima fiică a lui Marin Ceauşescu (fratele mai mare al lui Nicolae Ceauşescu). După şocul căderii Marelui Unchi şi a Ilustrei Mătuşi, urmat de spânzurarea propriului tată în subsolul Ambasadei române de la Viena, autoarea a trecut ea însăşi prin purgatoriul Procuraturii, doar aparţinea unei familii odioase.

În întrevederile cu procurorii, nepoata lui Nicolae Ceauşescu a surprins un dialog care poate fi considerat o frescă a epocii. Decorul: „un birou impunător, care adăpostea un maldăr de dosare". Personajele: un procuror şi un bărbat „care stătea sprijinit într-o cârjă". Şi începe dialogul: „Domnule procuror, cu tot respectul, nu mă regăsesc pe nicio listă cu eroii Revoluţiei". „Dumneata nu ai putut demonstra că ai avut o activitate care să-ţi permită să fii inclus pe o astfel de listă. Dumneata ai fost trecut la victime", a replicat procurorul. „Nu vreau victimă, domnule procuror, vreau erou, că eroii primesc şi bani, şi pământ!" Dar procurorul a rămas ferm pe poziţie: „Nu mai există niciun loc vacant la eroi, ţi-am mai spus, s-au terminat eroii. Vrei victimă sau nimic..."

Interesante sunt şi poveştile despre prietenii antedecembrişti ai Mihaelei Ceauşescu. După „marea schimbare", majoritatea au căutat s-o evite, unii au şi renegat-o, ca şi cum nici n-o cunoscuseră vreodată. Zice autoarea: „Cei mai mulţi s-au eschivat politicos când am îndrăznit eu să-i importunez la telefon, plângându-mă de singurătate sau de cine ştie ce alt neajuns, oricare altul decât bănesc. «Nu mai da şi tu un timp telefon, avem şi noi copii de crescut»... «Lasă-mă, dragă, în pace, că numai probleme am avut de pe urma ta»... «Vai, ce-ţi veni să mă suni, poate ne ascultă cineva, că am spus la toată lumea că nici nu te cunosc?!»... Au fost şi câţiva mai cu tact, care cu o voce stinsă, pe care abia o auzeam, mi-au spus la telefon: «Treci şi tu pe la noi mâine-seară, dar vino prin spate, să nu te vadă vecinii...»"

Dar cum furia revoluţionară nu se putea opri la fiica lui Marin Ceauşescu - nepoata „odiosului dictator" -, urgia s-a abătut şi asupra unei fetiţe de 12 ani, fiica Mihaelei Ceauşescu. Pe Andreea, evenimentele au surprins-o într-o tabără şcolară, în Maramureş. Povesteşte mama sa: „Imediat ce spiritele s-au dezlănţuit în întreaga ţară, alimentate din plin de Televiziunea Română Liberă, copilul a fost «sechestrat» de Poliţie şi de Armată, pentru cercetări. (...) Nu ştiu ce ar fi urmat să se întâmple, dar, din fericire, a intervenit preotul satului, care a adăpostit-o în propria casă. Iar când «revoluţionarii», hotărâţi şi turmentaţi, i-au înconjurat părintelui casa, strigând «Vrem năpârca lui Ceauşescu!», acest om minunat, adevărat slujitor al lui Dumnezeu pe pământ, a încuiat-o noaptea în biserică, povăţuind-o cu blândeţe să nu plângă, ci să se roage. Dimineaţa următoare, un alt om de suflet a condus-o pe fiica mea pe ulicioare lăturalnice până la gară şi a urcat-o în tren".

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"