Mararu cel Mare şi Sfânt

Suntem o ţară cotropită de interlopi? Aşa se pare, după cum se înşiră nenorocirile de-a lungul şi de-a latul patriei.

Acum îl avem pe tapet pe răposatul domn Mararu, proaspăt coborât la doi metri sub pământ de gloanţele unui rival într-ale cămătăriei. Ne aflăm, aşadar, în blajinul judeţ Neamţ, acolo unde cu mai bine de cinci veacuri în urmă sălăşluia unul, Ştefan cel Mare, devenit între timp şi Sfânt. E drept că dânsul nu lua bani de la cămătari pentru a angaja mercenari tătari, ci îi scotea mintenaş din vistieria umplută cu greu de răzeşi. Acest Ştefan, care nu prea era nici mare (la trup), nici sfânt (la purtare), avea două hobby-uri (wow!):  iubea fete frumoase şi bătea turci urâţi. Aşa a umplut el văile Moldovei cu oseminte inamice, iar dealurile cu bastarzi domneşti.

Nici n-a apucat să se răcească sub glie Gheorghiţă Mararu, că tovarăşii săi din Piatra Neamţ i-au şi făcut altar în buricul târgului. Mai exact, în faţa barului în care a fost împuşcat. La locul crimei au fost depuse jerbe de flori, iar lumânările ard non-stop, să-i încălzească sufletul mafiotului, că tare bun a mai fost.

Toate astea se adaugă la omagiul pe care i l-a adus fostul comisar-şef al Poliţiei Neamţ, vestitul Şoric, care a vărsat o lacrimă pentru onoarea breslei cămătăreşti. Eterne regrete i-au fost transmise mortului şi de către un cortegiu numeros, format din lumea delicată a infracţionalităţii nemţene.

În acest ritm, n-ar fi de mirare ca distinsul interlop Gheorghiţă Mararu să fie declarat, post-mortem, ctitor de biserici şi făcător de bine, om al lui Dumnezeu şi salvator de vieţi omeneşti, expert financiar şi doctor în economie neagră, cetăţean de onoare al oraşului Piatra Neamţ şi baron de Pietricica. Dragi moldoveni, pregătiţi-vă să trageţi clopotele pentru Mararu cel Mare şi Sfânt!

Sigur că în ecuaţia asta avem un mocofan şi mai mare: comisarul-şef Aurelian Şoric. Băiatul acesta, crescut în curtea interlopului, este unul dintre acele rare cazuri în care numele pare să-i fi fost predestinat. Tânăr şi guşat, lacom şi nesimţit, duşman al legii şi complice al mafioţilor, Şoric este definiţia porcoşeniei umane, dovada clară a eşuării acestei specii.

Între timp, Şoric a fost schimbat din funcţie. Mare brânză! Un asemenea individ nu trebuia să îmbrace vreodată haina Poliţiei. Iar acum, locul lui este acolo unde era şi al lui Mararu dacă Şoric şi-ar fi respectat meseria: la mititica.

P.S. Îmi face plăcere să anunţ, şi pe această cale, că volumul „Crimele Revoluţiei" va fi distribuit mâine, 27 noiembrie, împreună cu „Adevărul", la toate chioşcurile de ziare.