Atenţie, se strânge cureaua!

Mulţi proşti am întâlnit pe lumea asta, dar niciunul atât de mare precum trompetele TV care trâmbiţează de zor în aceste zile: ziariştii care scriu că e criză mare în Europa sunt slugile lui Băsescu şi ale lui Boc!

Înţelegeţi logica: astfel de ştiri ar avea rostul -zic trompeţii - de a arăta populaţiei că nu Băsescu şi Boc sunt vinovaţi pentru criza din România, ci situaţia mondială; că nu doar Boc taie salariile, ci şi Berlusconi; că nu doar Băsescu a vrut să umble la pensii, ci şi Obama.

Dar să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Că la Cotroceni se află Băsescu sau altcineva, că la Palatul Victoria e Boc sau un alt prim-ministru, un lucru e clar: criza există, e mare şi ameninţă să devină apocaliptică. Alimentată de uriaşele datorii acumulate de guverne iresponsabile, ea şi-a scos colţii prin toate colţurile lumii civilizate (Europa + America de Nord). Lunga bunăstare occidentală a fost umflată până la limite iraţionale. Piaţa liberă a fost motorul unei dezvoltări accelerate, dar - nereglementată suficient şi incapabilă să stopeze lăcomia - a oferit şi cale liberă prăbuşirii în haos. Capitalismul de tip occidental a câştigat războiul cu comunismul sovieto-asiatic, dar l-a pierdut pe cel cu propriile excese.

Doar dobitocii şi populiştii mai pot spune acum că se poate ieşi din criză şi fără constrângerile dureroase ale austerităţii. Din Grecia până-n Italia şi de la Madrid la Washington, cuvântul de ordine este cumpătarea. Dacă un populist precum Silvio Berlusconi a ajuns să spună că va reduce cheltuielile statului italian cu 40 de miliarde de euro, înseamnă că situaţia e groasă. Dacă omul providenţial Barack Obama avertizează, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, că milioane de americani se află în pericol de a nu-şi primi pensiile luna viitoare, înseamnă că omenirea se află cu un picior în prăpastie.

 Nu mai e timp de populisme, nu mai e loc de pusee demagogice. Este un adevăr pe care trebuie să-l înţeleagă atât politicienii, cât şi cetăţenii de rând. Am văzut incapacitatea grecilor de a strânge cureaua şi m-am îngrozit. Unii devastau magazine, alţii se băteau cu poliţiştii, iar unul declara: „Cum să ne scadă pensiile? Cum să trăieşti cu 800 de euro pe lună?". Zi-i asta unui pensionar român şi te face nebun! În fond, totul e o chestiune de obişnuinţă: ai trăit cu 1.200 de euro, ţi se pare infernal să trăieşti cu 800; ai trăit cu 300, nu poţi trăi cu 200.

Am văzut şi reacţia marilor sindicate la anunţul lui Berlusconi: dacă se taie ceva, facem grevă generală, paralizăm Italia! De parcă asta ar rezolva ceva. Oamenii s-au obişnuit cu maşini bune şi cu vacanţe lungi, iar acum nu vor să cedeze nimic. N-ar accepta nici în ruptul capului să fie plătiţi cu sume care pe români i-ar face fericiţi.

Dar dacă tot intrăm în durerile austerităţii (căci altă cale nu există!), este obligatoriu ca şi politicienii să renunţe la obiceiurile lor infecte. Nu poţi dijmui banul public în funcţie de interesele tale personale.

Pe timp de criză, a lua şpagă este o crimă şi ar trebui pedepsită ca atare!