Muştele la miere

Unii cred că au câştigat, alţii nu cred că au pierdut. Din ecuaţie lipseşte cineva esenţial, al cărui nume îmi scapă.

Aşteptam, duminică, să intru în emisiune şi m-am oprit la localul mic de la baza clădirii. Îi cunosc pe patroni, doi bătrânei simpatici. Mâncarea e bună, preţurile, mai jos decât e corect, berea, rece. Îi văd tastând pe un notebook. După o vreme, mă întreabă ce se întâmplă în Mangalia. Deformaţie profesională, intru-n vorbă. Atâta le trebuie. Deşi afacerea o au în Bucureşti, domiciliul e în oraşul cu pricina. Primarul actual e un hoţ, spune domnul. Da, dar şi ăla, fostul, care candidează acu' din partea USL, tot hoţ era. Şi independentul, un nesătul... Devin şi mai curios. Da' ce are independentul? E un hain, fost mare grangur pe la Garda Financiară, te executa fără milă, că aşa-i căşuna... Urmează o discuţie în contradictoriu: care hoţ o fi mai bun? Îi las comentând şi mă duc la emisiune.

Câteva ore mai târziu, pe Facebook. O avalanşă de urlete. „Muriţi, voi, proştilor!" „Teroarea bolşevică a ciumat România." „M..., pedeleilor, să... (urmează ceea ce vă imaginaţi că urmează)!" Nimeni nu e mulţumit. Fiecare consideră că e nedreptăţit. Ceilalţi (care ceilalţi? Toţi!) au conspirat împotriva candidatului sau a partidului preferat. Nu e bine nicicum. Pătimaşii voiau o ţară total usl-istă, la fel cu fanaticii oponenţi. Cei mai sensibili se dau de ceasul morţii. Încerc să explic că scorul lui Nicuşor Dan e unul fabulos. Degeaba. Că, dacă Felix Tătaru (publicitar al preşedintelui, ani de-a rândul) ar fi umblat la campanie, nu s-ar fi făcut greşeli atât de grosolane sau de naive. Degeaba. Încerc să zic că orice (ei, nu chiar orice) alt candidat PDL ar fi luptat în Bucureşti, n-ar fi obţinut scorul lui Prigoană. Răspunsul? „Moarte, Prigoa(r)nă!" Nu e bine cu un singur partid la putere, mai ales în România. Simt, dintr-o dată, ca un fior rece pe şira spinării, ochiul acuzator al opiniei publice. Nu te-ai săturat? Mai vrei dictatură portocalie?

A doua zi, la Cluj, candidatul USL denunţă frauda electorală. Un nenorocit. Ahaha! La Ploieşti, primarul PDL denunţă aceleaşi fraude. Un nenorocit. Ohoho! Treptat, previziunile triumfaliste îşi schimbă înfăţişarea: nu mai sunt atât de triumfaliste. Deşi partidul portocaliu nu mai creşte, el câştigă, treptat, primării şi consilii. Mă umflă râsul. Ce fel de institute sunt alea care dau erori mai mari de 3%? Dar cine sunt fraierii care au dat bani grei unor astfel de neprofesionişti, ca să nu spun şnapani? Îl văd pe dl Dâncu, explicând savant. Râsul mă copleşeşte, izbăvitor. Mai are glas! Îl ascult, aiurit, pe dl Videanu, transformând înfrângerea într-o preţioasă victorie. Brusc, îl revăd pe Gollum învârtind inelul puterii în deşt. Seara, dl Radu Berceanu surâde sardonic. Ştie el ce ştie. Şi spune fraza momentului: „La noi în partid e un obicei, că, atunci când începem să tăcem, nu ne mai opreşte nimeni." Nu mă pot opri, izbucnesc în aplauze. A doua zi, coborâţi din nacela previziunilor deşănţate, liderii USL dreg busuiocul. Au câştigat, totuşi, ţara. Şi ştiu ei bine ce ştiu, de mâine vor primi cel puţin un sfert din aleşii PDL, cu braţele deschise şi cu ochii închişi.

Am trecut pe la localul mic şi le-am spus proprietarilor rezultatul de la Mangalia. Mă privesc îngânduraţi. „Ăsta nou (răs-fostul) n-a avut timp, vreo două mandate, să ne dea o aprobare pentru repararea unei clădiri. E drept, nici celălalt. Bine c-am scăpat de Garda Financiară. Băiete, o bere la dl Iaru!"

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate se numără „Cântece de trecut strada" (1981).