Vor să mărească şi Mondialul: de la 32 la 40 de naţionale. Pentru cine ar fi locurile în plus
0FIFA pare tentată să adopte modelul UEFA. După ce forul european a decis mărirea numărului de naţionale care vor fi prezente la campionatul european, de la 16 la 24 (cu începere de la Euro 2016), şi cel mondial merge pe aceeaşi cale!
În urmă cu trei zile, şeful FIFA, Joseph Blatter, a sugerat reconsiderarea numărului de echipe participante de pe fiecare continent.
„Trebuie să acordăm federaţiilor africane şi asiatice locul pe care îl merită. Europenii şi sud-americanii au cele mai multe locuri pentru Cupa Mondială, chiar dacă au mai puţine federaţii ca Africa şi Asia. Nu este normal ca Africa să aibă doar cinci locuri“, spusese Blatter.
Luni, preşedintele UEFA, Michel Platini, a anunţat şi el că susţine această idee, şi că ar fi de acord ca numărul de naţionale care se califică la un Mondial să fie mărit de la 32 la 40!
„Sunt de acord să fie mai multe echipe din Africa şi Asia. Am putea face opt grupe de cinci echipe. Am făcut studii şi nu s-ar mări nici durata competiţiei cu mai mult de trei zile“, a declarat Platini.
Comitetul Executiv al FIFA, cel care poate lua o decizie în astfel de cazuri, este format din 27 de membri.
Cuprinde un preşedinte (Joseph Blatter), un vicepreşedinte senior (Julio Grondona), şapte vicepreşedinţi (printre care şi Platini), 16 membri, plus încă doi membri cooptaţi pentru diverse misiuni speciale.