VIDEO Serena Williams se întoarce după 15 ani în locul unde a trăit “cel mai negru moment”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams FOTO Ausopen.com
Serena Williams FOTO Ausopen.com

Serena Williams a anunţat suprinzătoarea decizie de a reveni acolo unde “ a pierdut o parte din ea”, spunând că abia după 15 ani e pregătită să depăşească acel moment.

Serena Williams a postat un mesaj prin care anunţă că după 15 ani va juca din nou la Indian Wells.
“Indian Wells are un loc special în inima mea. Aici am câştigat primul meci ca profesionist, dar şi locul în care am simţit că am pierdut o parte din mine. Pentru mult timp, nu mi-am imaginat că pot revizita unul dintre cele mai negre momente ale carierei. În ultimii ani, am crescut enorm, ca jucătoare, şi ca om. De aceea, am gotărât să revin la Indian Wells.
Nu vreau ca un singur moment incident nefericit să umbrească toate memoriile extraordinare”.
Ce s-a întâmplat, mai exact, în 2001? În semifinale, Serena ar fi trebuit să-şi înfrunte sora, pe Venus, însă aceasta s-a retras din competiţie chiar înaintea partidei, motivând o accidentare.
Decizia i-a înfuriat pe spectatorii americani, care au flueirat-o copios pe Serena înaintea şi după finalul partidei cu Kim Clijsters, din ultimul act. Serena a câştigat, dar ea şi sora sa au refuzat de la acel moment să mai pună piciorul la Indian Wells. 
Se concentrează pe Grand Slamuri
Cât despre celelalte turnee ale anului, Serena a anunţat că vrea un program mai relaxat şi să se concentreze pe Grand Slamuri şi pe alte concursuri de top. Williams participă în aceste zile la Fed Cup, alături de naţionala SUA, după care va juca la Dubai, turneu la care e înscrisă şi Simona Halep.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite