VIDEO Moment şocant la Italia – Suedia: De Rossi a refuzat să fie introdus pe teren. Şi-a explicat decizia la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniele De Rossi (centru)
Daniele De Rossi (centru)

Faptul că Italia a ajuns pe mâna unui antrenor pentru care meseria de selecţioner a fost o pălărie prea mare s-a văzut în timpul partidei de la Milano.

„Adevărul“ a scris aici despre Gian Piero Ventura, omul care a „reuşit“ să nu ducă Italia la Mondiale, după 60 de ani.

E clar că, pe lângă faptul că n-a fost vreun mare strateg, Ventura n-a ştiut nici măcar să-şi câştige respectul elevilor. Elocvent în acest sens e refuzul veteranului Daniele De Rossi (34 de ani), câştigător al Mondialului cu Italia în 2006, de a intra pe teren în repriza a doua a meciului cu Suedia de la Milano. Imaginile cu refuzul lui De Rossi au fost surprinse de camera şi pot fi văzute mai jos:

„De ce naibii ar trebui să intru eu? N-avem nevoie de egal aici, ci de victorie“, se poate citi pe buzele lui De Rossi, care cere introducerea lui Insigne, vârful lui Napoli. Până la urma, n-a intrat nici De Rossi, nici Insigne, iar Italia a fost eliminată.

După meci, potrivit Digi Sport, De Rossi şi-a recunoscut refuzul de a intra pe teren, acordând un interviu cu ochii în lacrimi în care şi-a anunţat şi retragerea la echipa naţională.

Ce a spus

*Am spus că suntem aproape de final şi trebuie să câştigăm, aşa că ar fi mai bine să trimitem atacanţii la încălzire şi am arătat înspre Insigne. 

*Îmi pare rău dacă am jignit pe cineva, însă aşa am simţit, că ar fi mai bine să intre Insigne în acel moment.

*A fost o atmosferă de înmormântare în vestiar, deşi nu murise nimeni.

*Am purtat acest tricou timp de 16 ani, e trist să ştiu că a fost ultima dată. Aventura mea se încheie aici, însă nu pot fi mai mândru de ce am realizat de-a lungul anilor şi de toţi cei alături de care am jucat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite