VIDEO FOTO Halep se simte excelent la Miami: Simona a „rupt“ reţelele de socializare cu postările ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

Simona Halep poate pierde, diseară, şi locul 3 WTA pe care a căzut în clasamentul virtual, însă nu e deloc afectată de acest lucru.

Simona Halep a făcut un Indian Wells sub aşteptări, înregistrând al doilea cel mai slab rezultat din ultimii cinci ani în California. Chiar şi aşa, românca a plecat plină de încredere spre Miami, acolo unde a şi ajuns deja şi a efectuat primele antrenamente pe „Hard Rock Stadium“.

La noapte, mai precis, după miezul nopţii, Halep îşi va afla şi posibilul traseu la Miami, organizatorii urmând să efectueze tragerea la sorţi. Până atunci însă, Simona a fost foarte activă pe reţelele de socializare, postând un mesaj video pentru fanii ei, dar şi imagini de la antrenamentul pe care l-a efectuat alături de Irina Begu şi de Marius Copil, prezenţi şi ei la Miami.

„Salut, tuturor! Sunt foarte fericită şi încântată să fiu înapoi la Miami“, a spus Halep în scurta înregistrare video.

Aceasta i-a mulţumit apoi lui Marius Copil pentru şedinţa de pregătire pe care a efectuat-o alături de el: „Trebuia să antrenez returul. Mulţumesc, Marius Copil, pentru un antrenament excelent“.

În fine, Simona a confirmat, încă o dată, că e în relaţii foarte bune cu Irina Begu, postând o fotografie alături de ea cu mesajul: „Mereu o plăcere“.

Copil
Begu
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite