Victorie concludentă pentru CSM Bucureşti: cu cine vor juca handbalistele în faza următoare a Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins duminică, pe teren propriu, formaţia germană SG BBM Bietigheim, scor 32-24 (14-13), în ultimul meci din Grupa D a Ligii Campionilor.

Pentru CSM au marcat Lekici 6 goluri, Neagu 5, Mehmedovici 4, Radicevici 3, Omoregie 3, Curea 2, Manea 2, Cvijici 2, Udriştoiu 1, Bazaliu 1, Lazovici 1, Hagman 1, Grubisici 1, iar de la SG BBM Bietigheim s-a remarcat Loeper 5 reuşite.

Cealaltă partidă a ultimei etape s-a jucat sâmbătă, între Vipers Kristiansand şi FTC Budapesta, scor 35-27.

Clasamentul final al grupei D este: CSM Bucureşti 8 puncte, Vipers 7, FTC Budapesta 6, SG BBM Bietigheim 3.

În grupa principală B s-au calificat primele trei clasate, adică CSM Bucureşti, Vipers şi FTC Budapesta, acestea urmând să întâlnească primele trei clasate din grupa preliminară C, adică Gyor ETO, Krim Ljubljana şi Thuringer HC.

Grupa principală B va porni de la următoarea configuraţie: 1. Gyor 8 puncte, 2. CSM Bucureşti 6, 3. Vipers 4, 4. Krim 3, 5. FTC Budapesta 2, 6. Thuringer HC 1.

În grupele principale se va lupta pentru calificarea în sferturile de finală ale competiţiei, în care vor ajunge primele patru clasate, iar ulterior vor evolua pentru calificarea la Turneul Final Four.

Meciurile din grupele principale vor avea loc între 25 ianuarie – 10 martie 2019, cele eliminatorii din sferturi în 5-7 aprilie (turul) şi 12-14 aprilie 2019 (returul), iar Turneul Final Four va avea loc, din nou, la Budapesta, în 11-12 mai 2019.

În ultimele două sezoane, CSM Bucureşti a obţinut medalia de bronz a competiţiei, după ce în 2016 cucerea trofeul, şi se află la a patra participare consecutivă în Liga Campionilor.

Actuala deţinătoare a Ligii Campionilor este Gyor ETO, informează News.ro. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite