Vasile Turcu a murit. Omul de afaceri a decedat în această noapte, la o săptămână după ce s-a spânzurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Turcu
Vasile Turcu

Fostul acţionar al clubului Dinamo, Vasile Turcu, a murit în această noapte, în jurul orei 2.00, la o săptămână după ce s-a spânzurat.

Conform Digisport, Turcu ar fi decedat în jurul orei 2.00, medicii nemaiputând face nimic pentru a-l ţine în viaţă. În vârstă de 62 de ani, Vasile Turcu a ajuns, miercurea trecută, în stop cardio-respirator la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost resuscitat, starea lui rămânând, însă, critică. 

Surse judiciare au precizat că omul de afaceri a fost găsit în stare de inconştienţă de către o persoană din familia sa, după ce a încercat să se spânzure în sala de gimnastică de la subsolul propriei case.

Din păcate, în urma eforturilor susţinute ale medicilor, nimic nu s-a mai putut face, iar în această noapte s-a constatat decesul.

Poliţia a deschis dosar penal în acest caz, iar săptămâna trecută au fost audiaţi soţia, menajera şi şoferul lui Vasile Turcu. Surse judiciare declarau pentru News.ro că Vasile Turcu a lăsat şi un bilet de adio, în care ar fi scris că problemele financiare pe care le are sunt insuportabile. 

În vârstă de 62 de ani, Vasile Turcu era patronul grupului Romconstruct, care a obţinut mai multe contracte cu statul, printre care cele pentru renovarea clădirii Operei Naţionale din Bucureşti, a Muzeului Naţional de Istorie a Românilor şi a Arcului de Triumf.

În noiembrie 2008, Turcu a fost audiat de DNA în legătură cu renovarea Operei Naţionale.

Vasile Turcu a fost acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti între 2004 şi 2011. El s-a retras de la clubul dinamovist vânzându-i acţiunile lui Nicolae Badea.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite