Tyson, demolat de Lennox Lewis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul Secolului", cum a fost denumita intalnirea in care boxerul britanic Lennox Lewis si-a pus in joc, in fata americanului Mike "Iron" Tyson, centurile de campion al greilor in versiunile WBC, IBF

Meciul Secolului", cum a fost denumita intalnirea in care boxerul britanic Lennox Lewis si-a pus in joc, in fata americanului Mike "Iron" Tyson, centurile de campion al greilor in versiunile WBC, IBF si IBO, si pe care am avut ocazia sa o urmarim, ieri dimineata, in transmisie directa la HBO Romania, a fost, din pacate, cu mult sub ceea ce am vazut la Sala Polivalenta din Bucuresti atunci cand Leonard Doroftei si-a pastrat titlul de campion al lumii. La cat de amenintator a inceput show-ul de la Pyramid Arena, Memphis, cu un cordon de bodyguarzi care impartea ringul in doua, ca nu care cumva cei doi sa se incaiere inainte de meci, cum s-a intamplat in aprilie, in cadrul unei conferinte de presa, ne asteptam al un supermeci, la o lupta pe viata si pe moarte. Cand colo, Tyson a parut a fi foarte cuminte, a incercat cate ceva dar fara sa fie convins ca il poate invinge pe Lewis, timp in care, profitand de alonja-i net superioara, puncta repriza de repriza. Dupa sapte reprize conducea linistit obligandu-l pe Tyson sa caute o lovitura decisiva, dar care, din pacate pentru el, avea sa porneasca din pumnul englezului. In rundul opt Tyson, care avea ambele arcade deschise de la cati pumni incasase, nu mai face fata si cade la podea. Avea sa fie, insa, doar primul knock-down, pentru ca numai peste cateva zeci de secunde arbitrul sa puna capat partidei. Trimis pentru a doua oara la podea, "Iron" n-a mai avut ce face decat sa-l roage, foarte frumos, pe englez, sa-i acorde o revansa. Rasplatit cu o bursa de 27 de milioane de dolari, atat cat a avut si Lewis, Tyson a fost un mielusel dupa meci, l-a "periat" cu complimente pe englez pana cand acesta i-a promis revansa, probabil un alt "Meci al Secolului" la fel de ciudat pe cat a fost acesta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite