Tamaş, învins din nou de slăbiciunea sa pentru alcool: A fost prins beat la volan în Israel! Unde a ajuns şi ce a păţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Tamaş are 35 de ani, însă, în continuare, are comportamentul unui puşti iresponsabil, care nu se poate controla.

Gabriel Tamaş ar fi putut avea o carieră mult mai frumoasă, comparabilă cu cea a lui Cristi Chivu, un alt fundaş alături de care a jucat în echipa naţională. 

Deşi, la un moment dat, a trecut pe la cluburi decente din campionate importante, precum Galatasaray, Spartak Moscova, Celta Vigo, Auxerre sau West Bromwich, în ultimii ani, Tamaş a fost nevoit să facă pasul înapoi, ajungând la grupări de mâna a doua sau a treia, precum Doncaster, Watford, FCSB, Cardiff şi acum Hapoel Haifa.

Iar asta pentru că Tamaş n-a putut să-şi învingă slăbiciunea pentru alcool, fiind învins el de această problemă.

Potrivit presei din Israel, stoperul român a fost prins beat la volan, noaptea trecută, având o alcoolemie de trei ori peste limita admisă de lege în Israel. „Un jucător străin de fotbal a fost prins conducând cu 205 km/h pe autostradă şi având o alcoolemie de 0.773 mg/l în aerul expirat“, a scris Sport 1, citat de Digi Sport. Tamaş s-ar afla acum la tribunalul din Petah Tikva, unde va fi judecat. Atunci când a fost oprit de poliţişti, el se afla în maşină cu două femei.

Deocamdată, fostul internaţional român a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, dar îşi va afla sentinţa după ce cazul său va fi judecat de tribunal.

UPDATE 16.12 - Presa din Israel susţine că Tamaş va fi arestat pentru 30 de zile!

UPDATE 17.18 - Potrivit jurnalistului Gazetei Sporturilor, Beno David, cel care se află în Israel, Gabi Tamaş va rămâne în arestul poliţiei, urmând să fie dus, miercuri, din nou, la tribunal.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite