Tadici şi Târcă sunt în război de peste zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul naţionalei României şi al Oltchimului şi antrenoarea campioanei Rulmentul Braşov nu se înghit de niciun fel, jignindu-se reciproc. Cristian Gaţu mediază conflictul Cei mai

Tehnicianul naţionalei României şi al Oltchimului şi antrenoarea campioanei Rulmentul Braşov nu se înghit de niciun fel, jignindu-se reciproc. Cristian Gaţu mediază conflictul

Cei mai buni antrenori români ai momentului în handbalul feminin românesc, Gheorghe Tadici şi Mariana Târcă, duc o luptă continuă de mai bine de zece ani, care revine periodic în centrul atenţiei.

Ultima dată, bălăcăreala dintre cei doi a venit într-un moment cât se poate de fericit pentru fiecare, nu mai departe de acum aproape două săptămâni, când Oltchimul lui Tadici şi Rulmentul Marianei Târcă au izbutit calificarea în optimile de finală ale cupelor europene.

Puţini ştiu însă istoria acestui război început cu mai bine de zece ani în urmă. Totul a pornit în 1995, la un meci al echipei naţionale. Abia venit pe banca tehnică a primei reprezentative feminine şi cunoscut ca un tip dur, cu o disciplină de fier, Ghiţă Tadici a dorit să formeze o echipă unită care să se bazeze pe forţa grupului şi mai puţin pe sclipirile unor jucătoare cu prototip de lider. Cu o capacitate extraordinară de efort şi sclipire de mare handbalistă, jucătoarea din acea vreme, Mariana Târcă, a pornit divergenţele cu antrenorul pe tema poziţionării sale în teren, pentru ca totul să culmineze la un meci al naţionalei, în care jucătoarea i-a pasat pe la spate Valentinei Cozma. Faza s-a încheiat cu gol, dar "nerespecta-rea indicaţiilor" l-au înfuriat pe Tadici, care a scos-o pe Târcă pe margine, fără a o mai introduce un minut pe teren. Conflictul izbucnit a revenit apoi în vestiarul naţionalei, fără a mai ieşi însă în evidenţă în ochii lumii.

De la târfă la… ţăran

Asta până în urmă cu patru ani când, revenită în ţară ca antrenoare-jucător la Oltchim, marea handbalistă a avut parte de un şoc, la un meci de pregătire, în care echipa sa întâlnea, la Târgu Mureş, Zalăul pregătit de actualul antrenor al naţionalei. Intrarea în sală a şocat-o pe Târcă, pe un banner al galeriei din Zalău putându-se citi cu litere de-o şchioapă: "Mariana Târfă!". Replica a venit la următorul meci de campionat dintre cele două echipe, în care galeria vâlceană i-a transmis un mesaj antrenorului Tadici: "Ţărane, du-te la sapă!". Nu puţini au fost cei care au pus manifestările galeriilor pe seama influenţei, mai mult sau mai puţin directe, a celor doi antrenori. Apoi, chiar în acest campionat, prezent, ca spectator, la un meci între Zalău şi Rulmentul Braşov, Tadici nu s-a sfiit să dirijeze de pe margine echipa-gazdă, lucru ce a adus-o la exasperare pe Târcă. Aceasta s-a plâns oficialilor de pe margine, care cu greu au reuşit să-l oprească pe actualul selecţioner să mai dea indicaţii. În urmă cu aproape două săptămâni, după calificarea cu Oltchim în optimile Cupei Cupelor, Tadici a răbufnit într-un nou atac la adresa rivalilor de la Braşov.

Cristian Gaţu se tot chinuieşte să-i împace

"Se tot laudă cu un campionat glumeţ şi o Cupă Challenge, care este una glumeaţă. Nu înseamnă nimic. Performanţele mele sunt mult mai mari şi o să vadă lumea ce o să fac eu aici la Vâlcea", a tunat, aparent fără un motiv anume, antrenorul Oltchimului. Târcă a reacţionat criticându-l pe Tadici, iar preşedintele FR de Handbal, Cristian Gaţu, i-a chemat la federaţie încercând încă o dată să aplaneze conflictul. Rezultatul imediat: scuze de politeţe… Peste o săptămână, cele două echipe se întâlnesc faţă în faţă în ceea ce ar putea fi meciul decisiv pentru titlul în acest sezon.

Mariana Târcă trebuie să se mai nască o dată până să ajungă la realizările mele ca antrenor. Nu se va putea compara cu mine în veci.
Gheorghe Tadici,
antrenor Oltchim Râmnicu Vâlcea (14 ianuarie 2007)

Nu mai stau să mă gândesc la ce spune acest om, care are momente când un e normal. Nici nu-l mai cunosc. Pentru mine, Tadici este un nimeni.
Mariana Târcă,
antrenor Rulmentul Braşov (14 ianuarie 2007)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite