Simona Halep s-a enervat cumplit la Cluj. Ce întrebare a scos-o din sărite pe cea mai bună jucătoare a lumii şi cum a reacţionat ea

Simona Halep s-a enervat cumplit la Cluj. Ce întrebare a scos-o din sărite pe cea mai bună jucătoare a lumii şi cum a reacţionat ea

Simona Halep

Simona Halep a sosit aseară la Cluj, unde România va întâlni Elveţia în Fed Cup, meci contând pentru calificarea în Grupa Mondială.

Ştiri pe aceeaşi temă

La plecarea de la Bucureşti, Simona a fost aşteptată de ziarişti, ca de obicei, şi a vorbit despre meciul cu Elveţia, despre cât de bucuroasă e să fie iar în Cluj şi să joace pentru România,

Apoi, Halep a fost întrebată dacă i-a invitat la meci pe Horaţiu Mălăele şi pe George Mihăiţă, actori cu care are chiar o relaţie de prietenie, la piesele cărora a fost şi împreună cu care s-a fotografiat, postând chiar ea pozele pe Instagram. Întrebarea nu a avut nimic tendenţios, pentru că cei doi chiar se vor afla în acest weekend la Cluj, cu piesa ”Fierarii”, deci nu ar fi fost nimic deplasat dacă i-ar fi invitat la meciurile de sâmbătă şi duminică.

Ei bine, întrebarea ”i-a aprins fitilul” Simonei, care a răspuns, vizibil iritată, în felul următor: ”Presa din România inventează foarte multe poveşti. Şi despre viaţa mea personală, şi despre acest lucru. Domnii au spectacol, eu n-am invitat special pe nimeni, dar sunt bineveniţi la orice meci de-al meu, aşa după cum bine ştiu“, a spus Halep, după care le-a întors spatele ziariştilor şi a plecat. 

citeste totul despre: