Simona Halep, prima reacţie după ce a aflat cu cine va debuta la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep finala Madrid Kiki Bertens FOTO EPA EFE Rodrigo Jimenez

Simona Halep, nuărul 3 WTA, va începe al doilea turneu de Grand Slam al anului din postura de campioană în exerciţiu.

Joi seara, la ceremonia în cadrul căreia s-a tras la sorţi tabloul de concurs pentru turneul feminin, Simona a fost invitată să prezinte trofeul câştigat anul trecut şi a spus câteva cuvinte imediat după terminarea aflarea adversarei di primul tur

"Am jucat trei finale aici. A fost o înfrângere foarte durereoasă pentru mine în 2017 şi poate de aceea m-am bucurat aşa de tare anul trecut.  Totul este foarte frumos când câştigi. Am câştigat Roland Garros la junioare, l-am câştigat şi la senioare, aşa că sunt foarte fericita sa revin aici. Sper să pot căştiga câteva meciuri şi în acest an", a spus Simona Halep, după ce şi-a aflat adversara din primul tur.

Simona Halep - Ajla Tomljanovic va fi meciul de debut al româncei a Roland Garros 2019.

Traseul Simonei Halep la Roland Garros

turul I: Alja Tomljanovic (Australia)
turul II: Magda Linette sau Chloe Paquet;
turul III: Lesia Tsurenko, Eugenie Bouchard sau Daria Gavrilova
Optimi: Qiang Wang, Daria Kasatkina
Sferturi: Petra Kvitova, Aryna Sabalenka sau Mihaela Buzarnescu
Semifinale: Naomi Osaka, Serena Williams sau Ashleigh Barty
Finala:  Pliskova, Sloane Stephens, Angelique Kerber.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite