Simona Halep a plecat spre Canada: ce a spus despre vacanţa petrecută în România şi cu cine se va duela la Toronto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ocupanta locului 3 WTA n-a mai jucat niciun meci de când a fost eliminată în turul I, la Wimbledon, la 30 iunie. Pentru Simona urmează sezonul de hard, după o vară cu rezultate sub aşteptări.

După mai bine de o lună de pauză, Simona Halep va reveni într-o competiţie, la Toronto, oraşul care va găzdui Rogers Cup, în perioada 10-16 august.

E un turneu important care deschide sezonul de hard şi, de aceea, toate jucătoarele din Top 10 s-au înscris pe tabloul principal, începându-şi astfel pregătirile pentru US Open (31 august – 13 septembrie), ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Astfel, în Canada, Simona Halep se poate duela cu nume precum Serena Williams, Maria Şarapova, Petra Kvitova sau Caroline Wozniacki.

Constănţeanca de 23 de ani a plecat, joi, spre Toronto, iar înainte de plecare a vorbit despre vacanţa pe care a avut-o, dar şi despre ceea ce urmează pentru ea.

Ce a spus?

„La antrenamente, am încercat să-mi îmbunătăţesc serviciul, dar şi returul. Să vedem la turnee dacă am făcut ce trebuie“, şi-a început Halep discursul.

Ea a vorbit şi despre vacanţa pe care a avut-o în ţară: „A fost o pauză adevărată, fiindcă am căutat să petrec nişte zile fără tenis. M-am odihnit şi am stat cu prietenii şi cu familia. Am fost doar în România, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Am reluat antrenamentele de două săptămâni şi sper că am muncit bine. În vacanţă, am dorit să mă odihnesc mai ales din punct de vedere mental. Acum nu mai sunt foarte stresată şi sper să ating, din nou, forma bună pe care am avut-o la începutul anului“. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite