Simona Halep la Miami. Cifrele care o fac unică pe Simona şi ce obiective şi-a fixat Halep: „Aş vrea, în această viaţă, să iau un Grand Slam”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO Mediafax
Simona Halep FOTO Mediafax

Indiferent de rezultatul meciului cu Serena Willliams, din semifinalele Miami Open, Simona Halep a atins câteva cifre impresionante, fiind cea mai bună jucătoare a sezonului.

Simona Halep va juca vineri, de la 4 dimineaţa, cu Serena Williams, a şasea partidă directă dintre cele două.

 Indiferent de deznodământul partidei din semifinalele Miami Open, românca va rămâne în istoria tenisului nostru cu titulatura de „cel mai bun început de an”. Dacă jocul s-a mai clătinat în anumite partide, rămân rezultatele, iar măsura succesului unui sportiv este dată tocmai scorul pe care-l obţine într-o zi slabă.

Nu a fost cazul partidei din sferturile de finală, cu Sloane Stephens, una dintre jucătoarele din State pe care americanii s-au grăbit să o comapre cu Queen Serena. Contra lui Stephens, Simona a încheiat primul set după 25 de minute, scor 6-1, jucând, cum a spus chiar ea, „cel mai bun tenis al carierei”. De la 3-0 pentru Halep în setul doi, Stephens a dus scorul la 4-3 în favoarea ei şi părea că românca e în dificultate. Însă Simona a găsit răspunsul la schimbarea de tactică a lui Sloane şi a încheiat partida la 7-5 cu un forehand rămas fără replică din partea cealaltă a fileului.

Poate duce două turnee!

Calificarea în semifinalele Miami Open, imediat după succesul de la Indian Wells, a mai dărâmat un mit, acela al inconsecvenţei Simonei de la un turneu la altul. Aşadar, Halep are resurse să ducă două competiţii de cel mai înalt nivel, iar Indian Wells şi Miami Open sunt turnee asemănătoare oricărui Grand Slam, de vreme ce atrag toată crema sportului-alb.

Record de victorii

Succesul cu Sloane Stephens a ridicat la 24 numărul de victorii obţinute de Halep în 2014 în turneele WTA. Nicio altă jucătoare din circuit nu a atins această cifră până acum, la fel cum nicio tenismenă nu s-a apropiat de numărul de turnee câştigate de Simona în sezonul în curs, adică trei. Iar de la eşecul cu Makarova de la Australian Open, Halep a adunat 14 victorii la rând!
În Road to Singapore, clasamentul care trimite cele mai bune opt jucătoare ale anului la Turneul Campioanelor, Simona Halep conduce cu peste 3000 de puncte. Cum anul trecut Wozniacki a ajuns la Singapore cu 4000 de puncte, românca mai are puţin şi îşi asigură deja biletul la „finala de final de an”.

Următoarea oprire: un Grand Slam

La nivelul la care a ajuns Simona Halep, pare că adăugarea unui titlu de Grand Slam în plamares a devenit doar o chestiune de timp. Jucătoarea noastră şi-a stabilit în topul priorităţilor triumful pe una din cele patru mari arene ale tenisului mondial: „Sper ca în această viaţă să reuşesc să câştig un Grand Slam, acesta e visul meu. La locul 1 mondial nu pot să mă gândesc acum, nu cât timp mai e şi Serena prin preajmă. Eu sunt mulţumită de unde mă aflu acum, de jocul meu”. La cum evoluează Halep, e posibil ca "în această viaţă" să însemne "în două luni", când are loc Roland Garrosul. 

La Fed Cup nu ne bazăm pe Halep

Din păcate, celelate jucătoare din România nu au reuşit să se apropie întrucâtva de performanţele Simonei. Irina Begu, cu un început de an foarte bun, a fost nevoită să lase racheta deoparte pentru un timp din cauza unei accidentări. Monica Niculescu a performat la dublu, dar la ultimele două turnee (Indian Welss şi Miami) a avut ghinionul să dea peste Serena încă din turul doi. Iar Dulgheru a rămas puţin în urmă după perioada bună de la Doha şi Kuala Lumpur.
Sunt tenismenele pe care România se va baza pentru meciul contra Canadei din Fed Cup (18-19 aprilie), întâlnire de la care Simona Halep va lipsi mai mult ca sigur. Ea este înscrisă la Porsche Grand Prix, de la Sttutgart, imediat după Fed Cup, şi va solicita federaţiei să fie „învoită” pentru partidele de la Montreal.

Dacă o bate pe Serena şi câştigă finala Miami Open, Simona o va depăşi pe Maria Şarapova în clasamentul WTA şi le-ar egala pe Steffi Graf şi pe Kim Clijsters, singurele care au reuşit „dubla” Indian Wells – Miami.

www.adevarul.ro: desfăşurarea partidei dintre Simona Halep şi Serena Williams, reacţii şi imagini video.

Cum s-au împărţit trofeele în 2015

3 Simona Halep (Indian Wells, Dubai, Shenzen)
Timea Bacsinszky (Acapulco, Monterrey)
1  Serena Williams (Australian Open), Maria Şarapova (Brisbane), Venus Williams (Auckland), Petra Kvitova (Sydney), Heather Watson (Hobart), Andrea Petkovici (Antwerp), Daniela Hantuchova (Pattaya), Sara Errani (Rio), Lucie Safarova (Doha), Caroline Wozniacki (Kuala Lumpur)

Cele mai bune performanţe ale româncelor în 2015

Simona Halep
Victorie la Indian Wells
Victorie la Dubai
Victorie la Shenzen
Minim semifinale la Miami
Sferturi la Australian Open

Irina Begu
Optimi la Australian Open
Semifinale la Rio de Janeiro

Alexandra Dulgheru
Finală la Kuala Lumpur
Optimi la Doha

Monica Niculescu
Finală la dublu la Hobart
Sferturi la dublu la Dubai

Ce locuri ocupă jucătoarele noastre

Simona Halep 3
Irina Begu 35
Monica Niculescu 70
Alexandra Dulgheru 72
Andreea Mitu 107
Sorana Cîrstea 148
Ana Bogdan 174
Patricia Ţig 193
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite