Simona Halep cucereşte noi teritorii: e la primul turneu reuşit în China. La orizont, finala cu Petra Kvitova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
halep foto gulliver getty images

Calificată în semifinalele Shenzen Open, Simona Halep o va întâlni vineri dimineaţă (ora 6.00, DigiSport 1) pe favorita locală Saisai Zheng, meci care nu ar trebui să-i ridice mari probleme. Dacă se împlinesc toate previziunile, românca îşi va disputa sâmbătă trofeul de la Shenzen contra Petrei Kvitova.

Halep a trecut în sferturi de Aleksandra Krunici, o sârboiacă de origine rusă ce pare a-şi fi tras seva din trăsăturile celor două popoare, ambiţioase şi tupeiste. Însă calităţile Simonei nu i-au lăsat loc Aleksandrei pentru a spera la mai mult decât o înfrângere decentă. Aceasta s-a concretizat după o oră şi patru minute de joc, la capătul cărora Halep a obţinut biletul spre semifinale cu două seturi în oglindă, 6-3, 6-3.
Uşor încordată a părut jucătoarea noastră, în special în setul al doilea, când a condus cu 3-2 şi a pierdut la 0 pe propriul serviciu. După ce s-a automuştruluit puţin, Simona a revenit la comanda partidei şi nu a mai lăsat să-i scape succesul, al doilea contra Aleksandrei Krunici.
S-au vândut toate biletele
În semifinale, Simona Halep o va întâlni vineri dimineaţă pe Saisai Zheng. Numele ei nu spune mare lucru, chinezoaica de 20 de ani aflată la marginea sutei mondiale lăudându-se cu puţine realizări semnificative. La Shenzen Open, ea a trecut în primul tur de Alexandra Dulgheru, iar în sferturi de jucătoarea din Kazahstan, Zarine Diyas, aceasta fiind şi prima victoriei a lui Saisai contra unei tenismene din Top 50. Singurul atu al chinezoaicei va fi publicul, organizatorii anunţând că cele 4000 de bilete disponibile pentru meciul de pe Shenzen Longgang Tennis Center  s-au epuizat.
Chiar şi-aşa, Halep are partea ei de fani în China, deşi nu a reuşit până acum să dea pe spate prin rezultate un public numeros şi avid după tenis. E pentru prima dată când Simona ajunge atât de departe într-un turneu jucat pe teritoriu chinez, celelalte prezenţe fiind de fapt simple apariţii în turul I. Ea a fost învinsă în runda inaugurală la Guangzhou (2010) şi Beijing (2012 şi 2013).
Kvitova are meci mai greu
Dacă Halep nu are de ce să-şi facă griji cu Saisai Zheng, Petra Kvitova are parte de un meci ceva mai dificil în semifinale. Adversara ei, Timea Bacsinszky (Elveţia), e locul 47 mondial, o jucătoare cu origini maghiare, al cărei tată e născut în Transilvania. Sportiva din Cehia porneşte totuşi cu prima şansă şi, cel mai probabil, sâmbătă vom avea parte de o finală între Simona Halep (locul 3 WTA) şi Petra Kvitova (locul 4 WTA).
Zboară spre Australia
După concursul din China, Halep şi Kvitova pleacă împreună spre Sydney, pentru turneul Apia International (11-18 ianuarie). Va fi ultima competiţie înaintea primului  Grand Slam al anului, Australian Open, ce se dispută la Melbourne în perioada 19-31 ianuarie. Încă de la Sydney, Halep şi Kvitova vor avea parte de adversare mult mai “grele”: Radwanska, Kerber, Cibulkova sau Wozniacki.


Semifinale în primele turnee ale anului
Brisbane (Australia), premii de 1.000.000 $, DolceSport 2
Maria Şarapova (Rus) – Elena Svitolina (Ucr)
Varvara Lepchenko (SUA) – Ana Ivanovici (Ser)

Shenzen Open (China), premii de 500.000 $, DigiSport 1
Simona Halep (Rom) – Zheng Saisai (Chi)
Petra Kvitova (Ceh) – Timea Bacsinszky (Elv)

Auckland (Noua Zeelandă), premii de 250.000 $
Venus Williams (SUA) – Lauren Davis (SUA)
Caroline Wozniacki (Dan) – Strycova Zahalova (Cehia)
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite